x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri, 13 februarie 2008

Miercuri, 13 februarie 2008

de Ramona Vintila    |    13 Feb 2008   •   00:00
Miercuri, 13 februarie 2008

• Este ziua 44 a anului • Au mai rămas 322 de zile

 

• Este ziua 44 a anului

• Au mai rămas 322 de zile

 

Soarele:

Răsare la 7:19

Apune la 17:41

Luna:Răsare la 09:56

Apune la 00:17

Primul pătrar(Luna în creştere):14 februarie

Lună plină:21 februarie

Ultimul pătrar(Luna în descreştere):

29 februarie

Lună nouă:

7 martie

 

Sărbătoare creştină

Cuviosul Martinian i-a început sihăstria pe când avea optsprezece ani. Una din ispitele celui viclean a fost sub forma unei femei desfrânate, care a venit la muntele unde se găsea sfântul. Când s-a inserat, îmbrăcată în haine bărbăteşti, aceasta a început a plânge şi se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie. Acesta era gata să cadă în păcat, dar a fost tras înapoi de la cădere prin dumnezeiescul har. S-a înfrânat pe sine, iar pe femeie a trimis-o la mănăstire. A mers la o stancă din mare, fiind dus cu barca de un corabier, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier.

Calendar creştin-ortodox

Cuv. Martinian; Sf. Apostoli Acvila şi Priscila

Calendar romano-catolic

Sf. Valentin, proroc, mucenic

Calendar greco-catolic

Cuviosul Martinian

 

Proverbul zilei:

“Femeia e sora dracului”

“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

S-a întâmplat azi

În România

1864 – Legea privind înfiinţarea Consiliului de Stat; era prezidat de Domnitor şi compus dintr-un vicepreşedinte şi 9 membri numiţi. Consiliul elaborează, la cererea guvernului, proiecte de legi şi este consultat asupra tutu­ror proiectelor legislative elaborate de guvern. Înfiinţarea noului organism semnifică întărirea

puterii executive în scopul diminuării opoziţiei conservatoare;

1901 – Demisia guvernului conservator, prezidat de P. P. Carp, în urma unui vot de blam în Parlament, în care majoritatea locurilor era deţinută chiar de conservatori, adepţi însă ai lui Take Ionescu;

1929 – Se înfiinţează la Bucureşti Federaţia Română de Tenis (FRT);

1965 – Institutul de Fizică Atomică din România construieşte primele maşini electronice de calcul “CET-500” şi “CIFA-102”.

 

În lume

1542 – Catherine Howard, a cincea soţie a lui Henric al VIII-lea al Angliei, este executată pentru adulter;

1945 – Eliberarea oraşului Budapesta de sub ocupaţia fascistă.

 

Născuţi la 13 februarie

1968 – Mihai Leu, primul campion mondial la box din istoria sportului românesc;

1974 – Robbie Williams, interpret.

 

Click istoric

La 13 februarie 1856 are loc Congresul de Pace de la Paris. Par­tea referitoare la Principatele Române prevede: înlăturarea protectoratului rus care dominase timp de aproape 25 de ani Ţara Ro­mâ­nească şi Moldova; men­ţi­ne­rea suzeranităţii otomane, dar sub garanţia puterilor europene (Fran­ţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Imperiul Otoman, Prusia şi Rega­tul Sardiniei). Poarta Otomană se obligă să respecte administraţia Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi a navigaţiei. Se stabilesc libertatea navigaţiei pe Du­nă­re şi neutralitatea Mării Negre, precum şi înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării.

 

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

 

“Ghinion”, personificare a răului, care îşi anunţă sosirea prin diferite semne: iepurele care traversează drumul, femeia ieşită în cale cu găleata fără apă, zbătutul ochiului. Cel mai cunoscut este numărul 13. O asemenea superstiţie care înconjoară lumea trebuie să aibă una şi aceeaşi cauză: numărul 13 al lunilor lunare dintr-un an solar care corespunde cu numărul exact al constelaţiilor Zodiacului: Peştii, Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Ophicus, care intră în componenţa eclipticii cu aproximativ 15 grade, Săgetătorul, Capricornul şi Vărsătorul. Anul, personificare a timpului, se naşte la 1 ianuarie, este copil, tânăr şi matur de-a lungul celor douăsprezece lunaţii şi constelaţii zodiacale, după care se degradează, îmbătrâneşte şi moa­re în a treisprezecea. Această cifră care anunţa moartea şi renaşterea divinităţii adorate apare în structura calendarelor vechi ale Lumii: calendarul dacic de la Sarmizegetusa Regia, calendarul aztec etc. Întrucât la sfârşitul anului, marcat de a treisprezecea lunaţie şi de a treisprezecea constelaţie, murea timpul şi divinitatea cu care acesta se confunda, numărul 13 a căpătat o conotaţie malefică, aducătoare de necazuri. Românii marchează prin obiceiuri şi practici magice specifice partea sumbră a sfârşitului de an, fără să asocieze semnificaţia malefică a acestuia cu un presupus ghinion sau piază rea ce l-ar purta numărul treisprezece.

×
Subiecte în articol: calendar februarie