x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri, 20 august 2008

Miercuri, 20 august 2008

de Ramona Vintila    |    20 Aug 2008   •   00:00
Miercuri, 20 august 2008

Este ziua 233 a anului • Au mai rămas 133 de zile

• Este ziua 233 a anului
• Au mai rămas 133 de zile

 
Soarele:
Răsare la 6:24
Apune la 20:12

Luna:
Răsare la 21:30
Apune la 10:18

Ultimul pătrar(Luna în descreştere):
24 august

Lună nouă:
30 august

Primul pătrar(Luna în creştere):
7 septembrie

Lună plină:
15 septembrie

 

Proverbul zilei:

"Cîştigul şi paguba sînt fraţi de cruce"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină

Sfîntul Proroc Samuel, prăznuit astăzi de creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici, a fost fiul lui Elcana şi al prorociţei Ana. S-a născut datorită rugăciunilor mamei sale şi a fost dat spre învăţătura preotului Eli. În acea vreme, poporul israelit a fost învins în războiul împotriva filistinilor. Pentru că Sfîntul Chivot a fost luat de filistini, preotul Eli a murit de suferinţă. La scurt timp, din cauza unor nenorociri abătute spre ei, filistinii au înapoiat Chivotul Sfînt. Ajuns judecător, Samuel încercă să-şi îndrepte poporul spre credinţă.

Calendar creştin-ortodox
Sf. Samuel; Sf. Mucenici Sever şi Iliodor

Calendar romano-catolic
Sf. Bernard, abate

Calendar greco-catolic
Sf. Samuil, profet; Sf. Bernard, călugări

 

S-a întîmplat azi

În România

1865 – Decret imperial privind închiderea Dietei Transilvaniei de la Sibiu;

1884 – Apare, la Bucureşti, ziarul de informaţii Universul, primul mare cotidian românesc;

1945 – Regele Mihai I, sprijinit de Iuliu Maniu şi Constantin Brătianu, cere demisia guvernului procomunist. Petru Groza refuză să demisioneze, regele va declanşa "greva regală";

1968 – Inaugurarea primei uzine de autoturisme din România de la Colibaşi-Piteşti;

1990 – Reprezentanţi din organizaţiile profesionale de ziarişti au aprobat "Carta libertăţii presei", document ce reglementează statutul ziaristului şi al presei într-o societate democrată.

 

În lume

1914 – A murit Papa Pius al X-lea (n. 1835).

1968 – În Franţa au loc primele încercări ale motorului avionului Concorde, cu 100 km/h, pe pista specială de la Toulouse-Blagnac;

1991 – Parlamentul estonian a proclamat independenţa de stat a Estoniei, recunoscută de URSS la 6 septembrie 1991.

 

Născuţi la 20 august

1920 – Zoe Dumitrescu Buşulenga, academician (m. 2006);

1948 – Robert Plant, interpret, ex-membru al grupului Led Zeppelin.

 

Click istoric

La 20 august 1870 a avut loc mişcarea antidinastică de la Plo­ieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu, fost ofiţer, participant la conspiraţia împotriva domnitorului Al.I. Cuza. Mişcarea este reprimată de Batalionul de vînă­tori din Bucureşti, sub comanda maiorului August Gorjan. Se ope­rează arestări, între care şi autorii morali, generalul Nicolae Golescu şi Ion C. Brătianu, care, în final, sînt găsiţi nevinovaţi şi achitaţi de Curtea de juri de la Tîrgovişte. În aceste împrejurimi, Carol îşi manifestă pentru prima dată intenţia să abdice, dar, în cele din urmă, re­vine asupra hotărârii. Al. Candia­no-Popescu devine, zece ani mai tîrziu, aghiotant al regelui Carol I.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

Naşterea se realizează sub semnul dependenţei nou-născutului de numeroase credinţe predeterministe, în special de cele care exprimă ideea de destin. În credinţele populare, Ursitoarele sînt reprezentări mitice feminine care vestesc ceea ce trebuie să se întîmple cu omul între leagăn şi mormînt. Ursita, sau soarta, sînt un dat, un înscris sacru de la care omul nu se poate abate în mo­men-tele de răscruce ale vieţii. Ursitoarele sînt imaginate dife­rit: trei fecioare curate, fete mari surori, trei năluci cu chip femeiesc, îmbrăcate întotdeauna în alb. Ele poartă nume sacre, neştiute şi nepronunţate de profani, sau nume primite după funcţia avută în timpul ursirii. Recuzita lor ri­tuală era alcătuită dintr-o furcă de tors cu caierul de lînă pe ea, un fus şi o foarfecă. Acestea ar toarce viaţa omului, bogată sau săracă, şi căsătoria şi moartea, după cum le era starea sufle­tească. Dacă vin mînioase, muş­cate de cîini nu pot fi împăcate, orice li s-ar pune pe masă. Uneori, pe masă se pune lîna pentru ca firul vieţii tors de ele să fie cît mai lung. Cea mică, care poartă foarfecele, este uneori şchioapă şi, asemănător altor reprezentări mitice româneşti cu acest defect, ar fi foarte rea. Ea hotărăşte data morţii prin tăierea bruscă a firului vieţii, înainte de a fi înfăşurat pe fus de Torcă­toare. Expresia au­zită frecvent la moartea unui om "Aşa a vrut Dumnezeu!" este înlocuită în unele sate vrîncene cu "Aşa a vrut Şchiopa!".

  • Prof. Ion Ghinoiu
×
Subiecte în articol: calendar august