x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Constantin Chiriac

Omul zilei - Constantin Chiriac

25 Mai 2005   •   00:00

Actor
Directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu

  • 26 mai 2005
  • Director al Teatrului National "Radu Stanca" din Sibiu
  • Asociat fondator al Asociatiei "Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007"
  • 1998: Premiul pentru cel mai bun manager de teatru acordat de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru

    Cea de-a XII-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu debuteaza astazi, adunand, in cele 11 zile de spectacole, un numar impresionant de artisti din 68 de tari, 320 de evenimente si peste 60.000 de spectatori zilnic. "Festivalul International de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival al artelor din Romania", a declarat directorul festivalului, Constantin Chiriac. Editia din acest an se desfasoara sub denumirea generica "Semne". "O viata intreaga muncim sa lasam "semne"! Pentru cei pe care-i iubim! Pentru cei care vin dupa noi! Ravnim sa fim insemnati. Sa ramana ceva dupa noi! In al XII-lea an dam semn ca facem o lucrare intr-un oras insemnat, viitoarea capitala culturala europeana din 2007", a explicat Constantin Chiriac. Pentru organizarea Festivalului International de Teatru de la Sibiu, un eveniment care a avut un rol important in declararea Sibiului "Capitala culturala europeana" in 2007, Jurnalul National il declara pe Constantin Chiriac, "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar