x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Dan Bittman

Omul zilei - Dan Bittman

de Paul Rogojinaru    |    19 Mar 2013   •   00:02
Omul zilei - Dan Bittman
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Solist vocal, compozitor, prezentator TV
Din anii ’80 şi până azi, trei au fost trupele noastre de rock ­ Iris, Holograf, Compact ­ ce au electrizat publicul şi toate trei s-au individualizat (şi) prin soliştii lor vocali ­ Minculescu, Bittman, Paul Ciuci. Însă singura care s-a menţinut mereu în “albia” noilor curente muzicale, nedând vreodată senzaţia de “trupă îmbătrânită”, a fost Holograf. Câtă diferenţă între Holograful anilor ’87 (cu un rock în forţă, cu un Nuţu Olteanu ­ excelent chitarist! ­ dezlănţuit şi un Bittman cu inflexiuni vocale a la David Coverdale) şi Holograful anilor 2000-2010, noua etapă muzicală de compoziţie şi sunet, ce înnebunea publicul de toate vârstele cu piese precum “Ţi-am dat un inel”, “Dincolo de nori”, “Undeva, departe”, “Vine o zi” etc.! Mereu proaspătă, an de an trupa a crescut în preferinţele ascultătorilor, Bittman însuşi fiind decorat, în 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Chiar dacă sfârşitul anului trecut a fost unul cu probleme de voce pentru îndrăgitul solist, iată-l acum refăcut, cu mare poftă de a cânta! Duminică seară, la decernarea Premiilor Muzicale Radio România, trofeul pentru artistul cel mai difuzat la Radio România în anul 2012 le-a revenit lui Dan Bittman şi trupei Holograf. Pentru acest trofeu, pentru a saluta revenirea “în voce” a solistului (tocmai a terminat de filmat videoclipul piesei “Dacă noi ne iubim”, single extras de pe albumul “Love Affair”), Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe răsfăţatul (de public!) Dan Bittman.

×
Subiecte în articol: Dan Bittman