Dupa ce, in urma cu mai bine de un deceniu, formatia Taxi avertiza ca numai 'Criogenia salveaza Romania', iar mai apoi arata contribuabililor nedumeriti ca 'Aici sunt banii dumneavoastra', liderul trupei, Dan Teodorescu, marcat de evenimentele ultimei saptamani, a compus imnul protestatarului: 'Strada mea cu-n singur bec'.
Cum se intampla indeobste la creatorii cu har, declicul inspiratiei s-a produs 'la moment', adica indata dupa demisia fortata a lui Raed Arafat de la Ministerul Sanatatii, fapt ce a declansat cele mai ample miscari de protest din Romania ultimilor 20 de ani. Cu umor si ironie fina interpretul a explicat ca melodia 'este un cantec de dragoste, un cantec prin care vreau sa promovez turismul romanesc si investitiile straine in Romania!'.
Totodata, in ton cu sloganurile creative ale celor care protesteaza in strada, graseind muzical, solistul propune un refren cantabil si usor de retinut: 'E tara mea, e blocu’ meu, e strada mea cu-n singur bec/E locu-n care viata-ntreaga vreau sa imi petrec'. Astfel, pentru ca i s-a aprins 'beculetul' in odaia din blocul situat pe strada sa cu-n singur bec si a compus 'Imnul protestatarului', dedicat celor care de sapte zile reclama schimbarea, Jurnalul National il declara 'Omul zilei' pe Dan Teodorescu.