Fost presedinte al Romaniei (1996-2000)
Varsta: 66 de ani
A fost desemnat candidatul unic al CDR in alegerile prezidentiale din 1992; a intrat in al doilea tur de scrutin si a obtinut 38% din voturi
1992 - 1996: presedinte al CDR
Fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu a fost internat ieri-dimineata la Institutul Clinic Fundeni pentru o interventie chirurgicala necesara in urma unei afectiuni la colon. Operatia s-a incheiat cu bine, iar pacientul va reveni la un regim de viata normal, a declarat Irinel Popescu, directorul adjunct al unitatii medicale. "A fost o operatie relativ obisnuita si care s-a desfasurat la un pacient cu o conditie fizica buna, fara alte probleme de sanatate, iar reactia organismului in timpul operatiei a fost buna", a adaugat Irinel Popescu, autorul interventiei chirurgicale la care a fost supus fostul sef al statului. Medicul nu a putut aprecia cat va mai ramane internat fostul presedinte dar, probabil, va sta in spital intre 7 si 10 zile. Constantinescu a mai fost internat in urma cu trei saptamani, pentru aceasta afectiune a colonului, suferita in urma cu 12 ani. La randul sau, directorul intitutului, Dan Tulbure, a declarat ca a fost dorinta fostului sef al statului "ca lumea sa stie ca a fost operat". Pentru ca efectuarea operatiei a fost comunicata transparent tuturor canalelor media, Jurnalul National il declara pe Emil Constantinescu "Omul zilei".