x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Eugen Simion

Omul zilei - Eugen Simion

16 Ian 2014   •   00:41
Omul zilei - Eugen Simion
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images
academician, critic literar
Îl apără pe Eminescu cu toată forţa sa intelectuală, în special atunci când poetul este “defăimat”. Promovează opera eminesciană pe orice cale. E vorba despre academicianul Eugen Simion, cel care afirma ieri, în Aula Academiei Române, la Adunarea generală dedicată Zilei Culturii Naţionale, că Eminescu este “un poet în care românii îşi regăsesc multe din idealurile lor morale şi spirituale” şi de aceea e considerat Poet Naţional. Criticul literar spunea totodată: “Cine consideră că Eminescu este un naţionalist desprins de lume nu-l citeşte bine şi se înşală”. Pe de altă parte, Eugen Simion, unul dintre iniţiatorii demersului de a marca la 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale, a atras atenţia asupra importanţei pe care o are cultura naţională, căci cultura “ne diferenţiază” în lumea contemporană aflată într-un amplu proces de globalizare, iar politicienii noştri ar trebui să înţeleagă acest lucru. Crede în România profundă; presupune că există o rădăcină foarte puternică – o altă Românie, “şi nu aceea a suprafeţelor de la sticla televizorului”. Iată doar câteva motive pentru care Jurnalul Naţional îl declară pe Eugen Simion “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: eugen simion