x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Horia Dumitrescu (Directorul Muzeului Vrancea)

Omul zilei: Horia Dumitrescu (Directorul Muzeului Vrancea)

27 Noi 2009   •   00:00
Omul zilei: Horia Dumitrescu (Directorul Muzeului Vrancea)

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană şi Institutul Revoluţiei Române dedică sesiunea anuală, care se va desfăşura astăzi şi mâine la Muzeul Vrancei din Focşani, unui eveniment istoric deosebit: 90 de ani de la consacrarea pe plan internaţional a Marii Uniri a Românilor de către Conferinţa Păcii din 1919 şi Tratatele din cadrul Sistemului Paris-Versailles, prilej cu care se va organiza o dezbatere dedicată temei respective şi, de asemenea, condiţiei istoricului astăzi. Un moment special va fi dedicat directorului muzeului, Horia Dumitrescu, o dată cu prezentarea volumului "Confluenţe istorice şi geopolitice: omagiu profesorului Horia Dumitrescu" (Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009). De asemenea, se va lansa volumul "România Mare în ecuaţia păcii şi războiului (1919-1947)", apărut sub egida Muzeului Vrancei (Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009), dar şi lucrări recente semnate de istorici precum Constantin Buşe, Ioan Scurtu, Petre Ţurlea, Marusia Cîrstea, Sorin Liviu Damean, Horia Dumitrescu, Gheorghe Buzatu ş.a. Cu ocazia acestui eveniment, Jurnalul Naţional îl declară pe Horia Dumitrescu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar