Evitarea producerii unei catastrofe pe Aeroportul Timişoara l-a adus sâmbătă dimineaţă în lumina reflectoarelor pe Iurie Oleacov, comandantul în vârstă de 37 de ani al aeronavei SAAB 2000, avion aparţinând companiei Carpat Air.
Absolvent al Şcolii de piloţi din Kazahstan în 1991, Oleacov are peste zece ani de experienţă în zbor şi antrenamente pe simulator, devenind după numai şapte ani comandant de aeronavă. A pilotat şi alte tipuri de aparate, cum ar fi Yak 140 cu reacţie, Tupolev 134 sau Embraier 145, are studii superioare în aviaţie, peste 10. 000 de ore de zbor şi străbate văzduhul pe avioane de linie SAAB 2000 din anul 2006.
Pentru profesionalismul cu care a reuşit să aterizeze fără trenul de aterizare faţă, salvând astfel viaţa a 51 de oameni, Jurnalul Naţional îl declară pe Iurie Oleacov "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro