Directorul fondator al Proiectului "Enescu"
actor si regizor american
de teatru;
a venit in Romania pentru prima data acum patru ani
John Sorensen, directorul fondator al Proiectului "Enescu", s-a aflat la Cluj-Napoca, unde a sustinut o conferinta referitoare la scopul acestui program si la personalitatea compozitorului roman. Proiectul "Enescu" are ca scop principal familiarizarea publicului american cu viata si opera marelui muzician. "Maestrul Yehudi Menuhin spunea ca secolul al XXI-lea va fi al lui Enescu, in care i se va revela adevaratul geniu. Noi incercam doar sa facem acest lucru posibil. Cultura romana a dat mult Americii, am regasit-o peste tot si m-a subjugat",
a afirmat John Sorensen. Proiectul actual al lui Sorensen este constituit dintr-o serie de emisiuni radiofonice cu durata de sase ore - "Povestirile lui Enescu" - , care vor fi difuzate anul viitor in toata lumea de WFMT Radio Network. Emisiunile vor marca implinirea a 125 de ani de la nasterea lui George Enescu. Pentru implicarea unui om de teatru intr-un proiect ce promoveaza in circuitul public o personalitate muzicala romaneasca, Jurnalul National il declara pe John Sorensen "Omul Zilei".