x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Mihai Florea

Omul zilei - Mihai Florea

02 Feb 2015   •   08:27
Omul zilei -  Mihai Florea
artist fotograf
Premiul "Fotograful anului 2014”, decernat de revista "Australian Photography + digital", cea mai importantă publicaţie de profil din ţară a fost atribuit în urmă cu câteva zile unui român: Mihai Florea.

Românul trăieşte de 17 ani în Melbourne s-a arătat extrem de entuziasmat. “Pe site-ul concursului am văzut nişte imagini într-adevăr extraordinare ale concurenţilor şi nu mă aşteptam să câştig. Mă simt onorat şi le mulţumesc organizatorilor, jurului şi sponsorilor”, a declarat Mihai Florea pentru australianphotography.com.

Mihai Florea a câştigat concursul în urma analizării celor 7.656 fotografii trimise în concurs de câteva sute de concurenţi. El a fost desemnat câştigătorul absolut al concursului, precum şi câştigătorul categoriei pentru fotografii alb-negru cu portofoliul său de fotografii intitulate “Abstract Melbourne”.

În vârstă de 47 de ani, Mihai Florea este inginer constructor şi trăieşte de 17 ani în Australia. Este căsătorit şi are doi copii. Jurnalul Naţional îl felicită cu această ocazie şi îl declară Omul Zilei.

×