Omul zilei - Mihai Marinescu
Pilot
Varsta: 16 ani
Pilot
Varsta: 16 ani
2002: locul 5 la Campionatul National de Schi; continua sa practice schiul ca sport complementar
In 1999 s-a urcat pentru prima data intr-un kart, iar in 2000 s-a inscris in Campionatul National de Karting
Sportivul Mihai Marinescu a reusit un rezultat de senzatie, impunandu-se in cursa Formulei Renault 1.6 Junior, desfasurata in Italia, la Mugello. Este prima victorie a unui roman intr-o competitie monopost. Dupa numai opt luni de la debutul in acest sport, Mihai Marinescu a scris istorie la Mugello, in etapa a patra a Internationalelor Italiei. Rezultatul lui este cu atat mai valoros cu cat el este primul pilot care in acest an a reusit sa doboare un monopol in Italia, invingandu-i pe pilotii scuderiei "Tomcat", cei care au dominat pana acum campionatul. El este astazi primul pilot roman cu un program complet in Formula Reanult 1,6 in Europa, Romania inscriind astfel o valoroasa victorie in istoria motorsportului european. Cu punctele stranse la Mugello, Mihai si-a consolidat pozitia a treia in clasamentul general si s-a apropiat la numai patru puncte de locul 2, cu doua etape inainte de final. Pentru ca a devenit primul roman invingator intr-o competitie monopost, Jurnalul National il declara pe Mihai Marinescu "Omul zilei".