x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Miklos Gábor Kerényi

Omul zilei: Miklos Gábor Kerényi

04 Mai 2009   •   00:00
Omul zilei: Miklos Gábor Kerényi

Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti prezintă o serie de spectacole cu musicalul "Romeo şi Julieta", realizat în parteneriat cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta.



Regia îi aparţine lui Miklos Gábor Kerényi, care a montat acelaşi musical, compus de francezul Gérard Presgurvic, şi la Opereta din Budapesta, al cărui director general este. El a distribuit interpreţi pe măsura acestui succes internaţional - solişti lirici, actori, dar şi amatori cu voci adecvate. Dacă interpreţii sunt din România, echipa de realizatori este cea care a lucrat cu Miklos Gábor Kerényi - numele de scenă Kero - la spectacolul de la Budapesta, operă care a devenit un fenomen în peisajul genului foarte apreciat în Ungaria.

Pentru că şi-a propus să reediteze succesul acestui musical şi în România, Jurnalul Naţional îl declară pe Miklos Gábor Kerényi "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar miklós gábor miklos g