x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei – Radu Voina

Omul zilei – Radu Voina

de Ramona Vintila    |    17 Sep 2008   •   00:00
Omul zilei – Radu Voina

Antrenor principal al echipei naţionale feminine de handbal



Antrenor principal al echipei naţionale feminine de handbal
Fostul campion mondial şi medaliat olimpic Radu Voina a fost ales ieri antrenor principal al echipei naţionale feminine de handbal. El va semna un contract pe patru ani cu FRH, avînd drept prim obiectiv clasarea pe unul dintre primele cinci locuri la Campionatul European din decembrie.

Radu Voina a antrenat pînă acum doar formaţii masculine, printre care Steaua şi echipa naţională, cu ultima reuşind să cîştige o medalie de bronz la JO de la Los Angeles, în 1984. "Obiectivul nostru trebuie să fie unul îndrăzneţ şi consider că, dacă această generaţie nu va obţine la CE o medalie sau cel mult locul patru, va fi o generaţie pierdută", a declarat Voina. Pentru că a cîştigat încrederea Consiliului de Administraţie al FRH, Jurnalul Naţional îl declară pe Radu Voina "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar