x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Rafael Nadal

Omul zilei - Rafael Nadal

10 Iun 2013   •   00:26
Omul zilei - Rafael Nadal
Sursa foto: IAN LANGSDON/EPA
tenisman
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a scris, duminică, un nou capitol în incredibila sa istorie la turneul de la Roland-Garros. Nelăsându-i nicio şansă compatriotului său David Ferrer în finală (6-3, 6-2, 6-3), spaniolul s-a impus pentru a opta oară în cariera sa la acest turneu, care a numărat nouă participări.  Deja recordman la numărul de titluri la Paris, el devine cel mai titrat sportiv din istorie într-un Mare şlem, depăşindu-l pe Pete Sampras, care s-a impus de şapte ori la Wimbledon. Devine, de asemenea, şi sportivul cu cel mai mare număr de victorii la Roland-Garros, cu 59 de succese, adică o victorie în plus faţă de Roger Federer şi Guillermo Vilas. Şi, la cei 27 de ani ai săi, cu siguranţă acesta nu este finalul. Pentru toate aceste merite, pentru faptul că duminică numele lui Nadal s-a aflat pe buzele pasionaţilor de sport de pe întreg mapamondul, Jurnalul Naţional în declară “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: rafael nadal