Dramaturg
In perioada liceului a inceput sa scrie texte
pentru colegii sai
A studiat "scriitura dramatica" la New York University, apoi la Royal Court Theatre
Piesa tanarului dramaturg Stefan Peca, "The Sunshine Play", o productie a Teatrului LUNI de la Green Hours, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol la categoria Relationship Drama (drama de relatii), acordat de Fringe Report. Spectacolele si artistii premiati au participat anul trecut la diferite festivaluri "fringe" din Marea Britanie - adica evenimente independente, alternative de arta ale spectacolului. "The Sunshine Play" a fost scrisa in limba engleza, special pentru festivalul de la Dublin din 2005. Desi in aceste festivaluri majoritatea participantilor apartine spatiului anglo-saxon, iar dramaturgia engleza este specializata pe "relationship drama", piesa dramaturgului roman a fost desemnata cea mai buna in aceasta categorie. Premiul oferit piesei lui Stefan Peca este unul de exceptie in teatrul romanesc de pana acum. Pentru distinctia obtinuta, Jurnalul National il declara pe Stefan Peca "Omul zilei".
TOP articole pe Jurnalul.ro:
-
-
-
-
-
Parteneri
-
În inima unui deșert de sare, o mare moare accelerat: Unul dintre cele mai spectaculoase ecosisteme dispare, iar salvarea e incertă
-
Digitalizarea administrației în România: cererile online se completează pe calculatoarele de la ghișee
-
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
-
Celebritatea a făcut ca bivolul „Donald Trump” să scape cu viață. Cu câteva ore înainte să fie ucis, guvernul a intervenit
-
Ce este „domul de căldură”, cum funcționează și cât mai durează. Masa de aer fierbinte venită din Africa a sufocat Europa
-
Într-o comună din România, americanii construiesc primul centru de date din lume cu inteligenţă artificială cuantică
-
Localitatea care aduce în România o premieră: ţiglele fotovoltaice
-
Mesajul transmis Marina Luca, imediat după ce a câștigat Chefi la cuțite! Ce i-a zis Chef Richard, când s-a apropiat de ea
-
Ce dobândă îi plătea Gigi Becali lui Sile Cămătaru. “Când îi dădea înapoi, banii veneau mototoliți, rupți, unii falși!”
-
Moscova, bombardată de Ucraina! Zelenski a dat ordinul
-
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
-
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară