x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Valerică Zamfirescu

Omul zilei: Valerică Zamfirescu

21 Iul 2010   •   00:00
Omul zilei: Valerică Zamfirescu

"Munca în folosul comunităţii e salvarea primărieiˇ" Primarul din localitatea vrânceană Slobozia Bradului scoate la muncă în folosul comunităţii cetăţenii care nu şi-au plătit amenzile contravenţionale. Valerică Zamfirescu este primar din anul 2000 în localitatea ce numără puţin peste 6.000 de suflete, dintre care 4.000 sunt de etnie romă.

"Nu fac altceva decât să aplic legea. Din octombrie 2009, Legea 293 obligă toţi primarii să respecte deciziile judecătoreşti şi să trimită oamenii la muncă. Noi am început din martie să facem acest lucru şi deja 100 de persoane care nu şi-au plătiti amenzile, de la cele de circulaţie la cele de tulburare a liniştii publice, au făcut diverse munci prin localitate: vopsit, şanţuri", declară primarul. Acesta a adăugat că aplicarea acestei legi îl ajută să rezolve diverse probleme administrative, plus că primăria poate accesa bani de la bugetul de stat.

"Munca în folosul comunităţii e salvarea primăriei. Nu vom mai figura cu datorii şi vom primi bani din defalcate. Nu mă interesează electoral, românul oricum nu e niciodată mulţumit. Mulţi primari se gândesc la alegerile din 2012 şi nu aplică această legea. E o mare greşeală", a spus primarul. Pentru că-şi face treaba, scoţând oamenii la muncă în folosul comunităţii, Jurnalul Naţional îl declară pe Valerică Zamfirescu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: special calendar observator