Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se intorc pasarile calatoare, intruchipari ale sufletelor stramosilor, se intorc la cuiburile lor purtand "primavara pe aripi". Se spune ca, atunci cand ajung in sate, pasarile calatoare striga din inaltul cerului, vestind taranii sa iasa la plug. In Calendarul Popular, zilele "care trec peste numarul de 12" se numesc Zile Imprumutate si poarta nume de pasari: prima zi – a sturzului; a doua zi – a mierlei; a treia zi – a cocostarcului; a patra – a ciocarliei; a cincea – a cucului, a sasea – a randunelelor, a saptea – a "cucoarelor"… Am ales cateva dintre cele mai frumoase legende si povesti despre pasarile calatoare, mesageri ai binelui, fericirii si sperantei, simbol al renasterii ciclice a naturii la romani.
Legenda cucului
"Cucu a fost fiul unui imparat care domnea departe in apus. Si mai avea un fecior imparatul acela. Pe langa alte bogatii, avea el si mult, mult pamant. Cand ajunse imparatul la batranete si sta pe patul de moarte, ii sfatui el pe ficiori cum sa imparta pamantul. Dar neascultandu-l, incepura ei a se certa. Tatal lor ii blastama, zicandu-le: «Pasari sa va feceti si niciodata sa nu va intalniti, in vecii vecilor. Si unul sa ramaie aici, celalalt sa mearga la rasarit. Apoi sa va strigati unul pe altul pana la moarte si oauole voastre sa le cloceasca alte pasari si blestemati sa fiti!»." (Lucian Costin – Legende, Timisoara 1927).
Povestea cocostarcului
"Zice ca Dumnezeu a fost strans toate dihaniile si le-a pus in doua lazi si le-a dat la un om si la o femeie sa le duca si sa le arunce in apa, ca sa fie oamenilor bine pe lume. D-apoi, daca tot femeia… a fost de la inceput pricina ca a gresit omul si va fi cat va trai! Ea a zis: – Omule, oare ce ne-a dat Dumnezeu sa ducem in lazile acestea? Poate-s bani, ian hai sa cautam! A deschis lada ei si au iesit jinganiile afara, da a lui a aruncat-o in apa. Si Dumnezeu, pentru ca n-au ascultat, i-a facut cucostarci. Si sa te uiti de departe cand ii vezi, ca parca-s femei; in sus au camesi albe, da in jos catrinta, ca femeile." (Elena Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica, Cernauti,1903)
Randunica
"Zice ca Sfanta Duminica a avut odata o servitoare. Si mergand ea intr-o zi la biserica, a lasat pe servitoarea sa acasa ca sa-i faca de mancare, precand se va intoarce. Si cand s-a pornit ea la biserica zise servitoarei sale sa potriveasca astfel bucatele ca sa nu fie nici prea calde, nici prea reci, ci numai cum is bune de mancat. Servitoarea, cum a iesit Sf. Duminica din casa, s-a si apucat de fiert bucatele. Insa ea, dupa ce le-a gatat de fiert, a uitat sa le puie din buna vreme ca sa se raceasca, ci ea le puse in pripa cu putin mai inainte de a se intoarce Sf. Duminica de la biserica, si asa bucatele, din pricina aceasta, n-au putut sa fie, dupa cum a spus Sf. Duminica. Sosind acum Sf. Duminica acasa si punandu-se la masa, n-a apucat a imbuca bine din bucate, cand s-a si fript, dar stii… colea… cum se cade. Si frigandu-se s-a maniat si a inceput a blestema si a zice: – Daca nu mi-ai facut tu pe plac si pe cheful meu, sa te prefaci in pasare si sa imbli de azi inainte arsa si fripta prin locurile si tarile unde va fi arsita cea mai mare, cum m-am fript si m-am ars si eu acuma! Si cum a rostit Sf. Duminica cuvintele acestea, servitoarea deodata s-a prefacut intr-o Randunica si a zburat in lume. Si fiindca Sf. Duminica a blestemat-o sa imble arsa si fripta, de aceea isi face ea cuibul sau prin podurile caselor unde e caldura cea mai mare, si tot de aceea petrece ea numai prin tarile acelea, unde sunt caldurile si arsitele cele mai mari." (S.Fl. Marian – Ornitologia poporana romana, Cernauti 1883)
Citește pe Antena3.ro
