Publicistică:Despre idei

“Nu, la început n-a fost cuvîntul. Tîrziu de tot, o dată cu dezvoltarea intelectului, realitatea a fost transformată în cuvinte, în idei, în noţiuni..."

“Nu, la început n-a fost cuvîntul. Tîrziu de tot, o dată cu dezvoltarea intelectului, realitatea a fost transformată în cuvinte, în idei, în noţiuni. Există o întreagă metafizică a ideii, ca şi cum la rădăcina tuturor lucrurilor ar sta ideea, ca şi cum întîi a fost ideea de pom şi de-abia mai tîrziu pomul ca atare. Asemenea convingeri sînt desigur fascinante, au fost susţinute de bărbaţi de geniu, rămîne de văzut dacă sînt şi adevărate. Există o întreagă mistică a ideilor, ca şi cum universul ar fi feeric populat de idei. «Dimineaţa, ideile merg în vîrful picioarelor.» «Trebuie să ne trăim intens ideile.» Eroul lui Camil Petrescu are o viziune profetică: «Eu am avut idei». Această frază care vrea să demonstreze materialitatea ideii a fascinat mulţi intelectuali, a căpătat la un moment dat puterea unui semn sacru.

Un om cu idei este considerat un om inteligent. Şi atunci se porneşte la vînătoarea de idei, idei personale, idei împrumutate, idei luate de la alţii, numai idei să fie. El are idei precise în toate domeniile şi asta e socotit un titlu de cinste. Vorbind despre Karenin, Tolstoi avea o remarcă de mare profunzime. Tolstoi, descriindu-l pe Karenin, spunea că acesta avea idei foarte ferme tocmai în domeniile în care nu se pricepea deloc. Fermitatea şi incompetenţa nu sînt deci incompatibile. Ideile sînt o măsură înşelătoare…”

“Un proverb indian spune că «ideile sînt copiii femeilor sterpe». Înţelepciunea indiană vrea să sugereze că ideile pot apărea numai într-un stadiu în care realitatea se degradează, cînd e pustiită de tot ce e viu. După unii autori, filozofia e o stare de degradare a meditaţiei. Meditaţia ar fi o înţelegere, liberă de cuvinte, de noţiuni, de sisteme, şi încercarea de a transforma înţelegerea într-un tot unitar reprezintă un pas înapoi. S-ar putea ca şi această afirmaţie să fie o idee ca oricare alta. Trebuie să mergem pe un drum mai simplu, să vedem cum se naşte în noi ideea…” 
Teodor Mazilu, “Ipocrizia disperării, Editura Albatros, Bucureşti 2002”