x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Publicistica - Teodor Mazilu

Publicistica - Teodor Mazilu

22 Oct 2006   •   00:00
Publicistica - Teodor Mazilu

Despre suferinta fizica



Despre suferinta fizica
Cateva saptamani petrecute la doua spitale din Cluj mi-au dat posibilitatea sa meditez asupra suferintei fizice. Cunosteam teoria lui Thomas Mann, care sustine ca suferinta educa sensibilitatea, mareste intelegerea. Aceasta idee m-a fascinat, voiam sa-mi fac din ea un ghid care sa ma conduca in labirintul problemei. Dar mi-am dat seama foarte curand ca aceasta idee seducatoare imi bareaza spontaneitatea, ma impiedica sa vad ceea ce este. (...) In fond, mi-am zis ca nu e treaba mea sa demonstrez justetea ideilor altora, asa ca am renuntat la orice ghid si mi-am propus un lucru mai modest, sa observ ce se intampla cu mine. Dar acest lucru s-a dovedit neobisnuit de greu, aproape imposibil. (...) Boala imi aparea ca o nedreptate care mi se face, probabil ca acesta e sentimentul pe care-l traiesc toti bolnavii... Intelegeam boala, dar nu intelegeam ca ea se poate extinde si asupra mea... Aveam impresia ca destinul ma tradase, ca nu-si respectase un cuvant pe care de fapt nu mi-l daduse niciodata. "Cum o sa fiu eu bolnav? De ce eu? De ce tocmai eu? Eu, care am scris cutare si cutare? Cum e posibil?..." Revolta insa a durat mai putin decat ma asteptam eu... Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca la un moment dat ma obisnuisem cu boala, cu suferinta fizica, asteptam aparitia durerii cum asteptam altadata un prieten la Union. (...)

×
Subiecte în articol: calendarul vremurilor