Publicistică - Teodor Mazilu: Despre pasiune

Multe lucruri îmi sînt neclare, pesemne că prejudecăţi pe care nu am curajul să le recunosc mă împiedică să mă întîlnesc cu adevărul… Descoperirea adevărului e o chestiune de curaj; la început, descoperirea adevărului îţi lasă impresia unei înfricoşătoare singurătăţi. Cînd am descoperit primul lucru adevărat, m-am simţit cel mai singur om din lume…

"Cei mai mulţi oameni confundă pasiunea cu tabietul.
–Am şi eu o pasiune… Îmi place să ghicesc în cafea.
Nu cunosc spectacol mai stupid şi mai degradant decît cel oferit de oamenii care se strîng înfometaţi în jurul unei biete ceşcuţe. Dispreţuind sau neînţelegînd prezentul, ei şi-au făcut tatonarea viitorului un obicei.
– Ce faci după-masa?
Bine… Fac o baie şi după aceea îmi ghicesc viitorul…
Noi observăm doar că tabietul se confundă cu pasiunea; asta ne pune pe gînduri…
E o fire pasională… E-n stare să bea o săptămînă încheiată…
Sigur că se poate bea o săptămînă încheiată, şi chiar mai mult, dar asta n-o fac firile pasionale, ci cele adormite. Fixaţia într-o singură direcţie, fie că e vorba de o femeie frumoasă sau de o idee atrăgătoare, mărturiseşte o stare de inerţie. Pasiunea, simt eu, presupune o extraordinară atenţie, o extraordinară mobilitate, şi nu instalarea, cu halat şi papuci, într-o anumită obsesie… Nu ne obsedează decît ceea ce nu înţelegem, cel puţin aşa îmi spune experienţa. Nu mă obsedează decît acele evenimente pe care, la vremea lor, nu le-am trăit cu acuitate… Acum, îmi dau seama, e prea tîrziu să le mai descifrez semnificaţia… Ceea ce nu înţelegem în prezent nu mai înţelegem niciodată. Asta nu e o sentinţă, ci un sentiment pe care-l trăiesc. Dar nici pentru autenticitatea sentimentelor mele nu pun mîna în foc...

"Multe lucruri îmi sînt neclare, pesemne că prejudecăţi pe care nu am curajul să le recunosc mă împiedică să mă întîlnesc cu adevărul… Descoperirea adevărului e o chestiune de curaj; la început, descoperirea adevărului îţi lasă impresia unei înfricoşătoare singurătăţi. Cînd am descoperit primul lucru adevărat, m-am simţit cel mai singur om din lume… Oglinda în care se vede chipul nostru nu are cum să fie prea măgulitoare. Faptul că pasiunea nu se poate confunda cu reversul ei, tabietul, mi se pare evident pentru orice fiinţă în care mai circulă cît de cît viaţa…"
Teodor Mazilu, "Ipocrizia disperării, Editura Albatros, Bucureşti 2002"

Marasm interior

"Obsesia, fixaţia sînt forme de sclavie interioară, şi pasiunea adevărată nu se poate hrăni decît din libertate. Nu trebuie să avem o pasiune – oricît de măreaţă ar fi acea pasiune – ,ci să trăim întreaga viaţă cu pasiune… Cînd cineva spune "am şi eu o pasiune", ne lasă să înţelegem că într-o anume zonă arde ca o flacără, iar în celelalte zone doarme pe deplin satisfăcut. Concentrarea într-o singură pasiune duce inevitabil la marasm interior, de dragul unei singure pasiuni se sacrifică întreaga viaţă. Individul devine atent numai la obiectul acelei pasiuni, restul îi e indiferent."