Cunoscutul artist Madalin Voicu implineste astazi 60 de ani. Jurnalul National ii ureaza “La multi ani!'.
“Nu fac nimic altceva decat am facut toata viata, incerc sa imbin utilul cu placutul, probabil ca cel mai mult timp imi ocupa zona politicului, dar de cate ori pot, incerc sa ma intorc la meseria mea, cea de muzician si asta imi da, sa zicem, multumire si mai mult spor.
Am trait inca de mic copil in zona politicii, chiar daca n-am practicat sau n-am fost activ, dar cunosc fermentul politic, inca din anii ’50. Dupa intoarcerea mea, in ’95, de la Izmir, unde am fost profesor universitar, am intrat in politica, gandindu-ma ca era una dintre solutiile pe care le puteam adopta pentru a apara etnia roma. Am fost deputat din ’96 pana in 2000, cu preocupari legate de relatiile interetnice. Din 2001, am fost deputat PDSR, apoi deputat PSD si acum sunt la al patrulea mandat. Nu mi-am propus sa fac cine stie ce mari exhibitii politice, dar mi-am pastrat, zic eu, verticalitatea, eu fiind un om de stanga, socialist, incerc sa aduc un plus de imagine atat etniei pe care o reprezint, dar si partidului de sorginte socialista.
Politicul este un teren minat, am avut destule probleme, la care nu m-as fi asteptat, dar cred ca am facut fata unor incercari. Nu sunt foarte multumit de ceea ce inseamna, generic, politica in Romania pentru ca exista multa neputinta si curvasarie, pentru ca trebuie sa recunoastem ca politica este si o forma de prostitutie, depinde de tara si de nivelul natiunii de care vorbim, dar referindu-ne la Romania, trebuie sa spun ca este sub nivelul a ceea ce consideram eu, la un moment dat, ca inseamna politica. Un lucru bun este ca am invatat foarte multe lucruri, studiind si colaborand cu foarte multe persoane, personaje si personalitati si am invatat cum trebuie sa ma comport in aceasta lupta, diferita de ceea ce inseamna meseria mea de muzician.
Sa fii artist in Romania de astazi nu inseamna mare lucru, pentru ca notiunea de artist, in forma ei intrinseca inseamna sa reprezinti arta, cultura si lucrurile nobile, indiferent ca este vorba despre poezie, balet, sculptura, pictura, muzica si asa mai departe. In momentul de fata, datorita unor mari carente educationale prin care trecem cu totii, dar mai ales Romania, notiunea de cultura s-a degenerat, s-a denaturat si nu mai are greutatea pe care ar trebui sa i-o dea denumirea de cultura. La noi, la moda e kitsch-ul, de multe ori diletantismul, amatorismul, rar mai intalnesti oameni care sa fie devotati si servanti pentru cultura.
Un moment important in viata mea sunt copiii, toti copiii, iubesc enorm copiii pentru ca sunt puri, cinstiti, naturali si nu sunt afectati de intemperiile lumii in care traim. Sigur ca-mi iubesc in primul rand copiii, copiii mei, dar pe langa asta trebuie sa spun ca, chiar daca nu afirm des, sunt un bun roman, am demostrat-o pentru ca niciodata nu am plecat din tara, indiferent de motive, de natura pecuniara sau de alta natura si cred ca o sa stau aici, cate zile oi avea, ca sa incerc sa indrept din lucrurile care au fost bune si acum au devenit anomalii. Asta asa vrea sa stie oamenii despre mine, mai mult, cei care ma cunosc stiu ca sunt un om pe care poti conta.
Cum m-am nascut, asa am ramas, sigur ca adaugam educatia, pregatirea, scoala, cultura, toate cele care s-au succedat in timp si au devenit baza mea. Cred ca Romania are nevoie de oameni care sa invete sa nu mai minta, sa nu mai insele, sa fie corecti, sa fie oameni pe care te poti bizui. Romanii nu au memorie si asta este o chestie grava inca de la Burebista incoace, noi, de cele mai multe ori, nu invatam din greseli si asta ne costa, sper sa gandesc si sa-mi educ copiii, asa cum am fost crescut si eu, in alt spirit si sa nu regrete niciodata ca s-au nascut in aceasta tara superba, dar cu o populatie deplorabila.
Sunt verde, proaspat si continui sa exist intr-un mod foarte spectaculos, cel putin pentru unii, sunt la fel de exuberant, plin de viata si de pofta de lucruri bune si frumoase, asa ca daca n-ati fi aflat ca am 60 de ani, probabil ca ati fi gandit ca sunt undeva la 40.
Vreau sa va multumesc ca ati avut interes pentru acest interviu, transmit cititorilor cele mai bune ganduri si vreau sa stie lumea ca poate conta pe mine, acolo unde pot da o mana de ajutor, stau tot timpul drept, in fata oamenilor care tin cont de pozitia pe care o am.'