x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sambata 12 februarie 2005

Sambata 12 februarie 2005

11 Feb 2005   •   00:00

Este ziua 43 a anului
Au mai ramas 322 zile

PROVERBUL ZILEI
"Dumnezeu face casa, dracul aduce musafiri"
- arata neplacerile aduse de invitati.

>"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE
  • Rasare la 7:20
  • Apune la 17:40


    .

    .

  • LUNA
  • Rasare la 9:13
  • Apune la 22:08

  • Ultimul patrar (Luna in crestere) - 16 februarie
  • Luna plina - 24 februarie
  • Primul patrar (Luna in descrestere) - 4 martie
  • Luna noua - 10 martie
  • Zodia Varsator (20 ianuarie - 18 februarie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, si Antonie, Patriarhul Constantinopolui; Sf. Mc. Hristea (12 februarie);
  • Cuv. Martinian; Sf. Ap. Mc. Acvila si sotia sa, Priscila (13 februarie)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Eulalia (12 februarie);
  • Sf. Valentin (13 februarie)
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Meletiu (12 februarie);
  • Sf. Martinian (13 februarie)
  • SARBATOARE CRESTINA
    Sarbatorit astazi, Sf. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, s-a nascut intr-o localitate din Armenia, din parinti crestini. Este hirotonit episcop in Sevastia Armeniei, iar mai tarziu e numit episcop de Veria, in Siria. A suferit trei exilari, dar a ramas in scaun, pastrand dreapta credinta, pana in anul 381, anul mortii sale. Trupul sau a fost adus in Antiohia si asezat in Biserica Sfantului Vavila. In timpul cat a ocupat scaunul Antiohiei a hirotonisit diacon pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim, iar Sfantul Ioan Gura de Aur, care pe acea vreme era inca copil, a primit Sfantul Botez de la dansul.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania

    SAMBATA, 12 FEBRUARIE
  • 1919 - Consiliul Militar Interaliat de la Paris aproba ca trupele romane sa inainteze in teritoriile romanesti aflate inca sub stapanire ungara, pana pe aliniamentul Satu-Mare - Carei - Oradea - Salonta - Arad;
  • 1922 - Se infiinteaza la Cluj Partidul National Maghiar.

    DUMINICA, 13 FEBRUARIE
  • 1849 - Delegatia Adunarii romane de la Sibiu, condusa de episcopul ortodox Andrei Saguna, infatiseaza imparatului Franz Joseph I "Petitiunea generala a fruntasilor romani din Transilvania, Banat si Bucovina";
  • 1864 - Legea privind infiintarea Consiliului de Stat prezidat de Domnitor si compus dintr-un vicepresedinte si noua membri.

    In lume

    SAMBATA, 12 FEBRUARIE
  • 1804 - A murit filozoful Immanuel Kant ("Critica ratiunii pure") (n. 1724);
  • 1912 - China adopta calendarul gregorian.

    DUMINICA, 13 FEBRUARIE
  • 1832 - Eucuadorul anexeaza Insulele Galapagos;
  • 1938 - Trupele germane intra in Austria;
  • NASCUTI LA 12 februarie
  • 1809 - Naturalistul Charles Darwin (m. 1882);
  • 1923 - Regizorul Franco Zeffirelli.
  • NASCUTI LA 13 februarie
  • 1933 - Actrita Gilda Marinescu (m. 1955).
  • 1880 - Sociologul Dimitrie Gusti (m. 1955).
  • CLICK ISTORIC
    La 13 februarie 1856, incep lucrarile Congresului de Pace de la Paris, care pun capat Razboiului Crimeii. Partea din tratatul semnat la 18 martie referitoare la Principatele Romane prevede: inlaturarea protectoratului rus care dominase timp de aproape 25 de ani Tara Romaneasca si Moldova; mentinerea suzeranitatii otomane, dar sub garantia puterilor europene (Franta, Marea Britanie, Austria, Rusia, Imperiul Otoman, Prusia si Regatul Sardiniei). Poarta Otomana se obliga sa respecte administratia independenta si nationala a principatelor, precum si deplina libertate a cultului, a legislatiei, a comertului si navigatiei. Se mai hotaraste convocarea de Divanuri ad-hoc. Se stabileste libertatea navigatiei pe Dunare si neutralitatea Marii Negre, precum si infiintarea Comisiei europene a Dunarii. Totodata, Rusia retrocedeaza Moldovei judetele Bolgrad, Cahul si Ismail din sudul Basarabiei.

    Credinte populare, traditii, semne
    Ghinion este personificarea raului care isi anunta sosirea prin diferite semne: iepurele care traverseaza drumul, femeia iesita in cale cu galeata fara apa, zbatutul ochiului. Cel mai cunoscut ghinion este numarul 13. O asemenea superstitie care inconjoara lumea are aceeasi cauza: numarul 13 al lunilor lunare dintr-un an solar care corespunde cu numarul exact al constelatiilor Zodiacului: Pestii, Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanta, Scorpionul, Ophicus care intra in componenta eclipticii cu aproximativ 15 grade, Sagetatorul, Capricornul si Varsatorul. Anul, personificare a timpului, se naste la 1 ianuarie, este copil, tanar si matur de-a lungul celor 12 lunatii si constelatii zodiacale, dupa care se degradeaza, imbatraneste si moare in a 13-a.

    Aceasta cifra care anunta moartea si renasterea divinitatii adorate apare in structura calendarelor vechi ale Lumii: calendarul dacic de la Sarmizegetusa Regia, calendarul aztec, calendarul vechilor mexicani etc. Intrucat la sfarsitul anului, marcat de a 13-a lunatie si de a 13-a constelatie, murea timpul si divinitatea cu care acesta se confunda, numarul 13 a capatat o conotatie malefica, aducatoare de necazuri. Romanii marcheaza prin obiceiuri si practici magice specifice partea sumbra a sfarsitului de an, fara sa asocieze semnificatia malefica a acestuia cu un presupus ghinion sau piaza rea ce l-ar purta numarul 13. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar februarie