Sân-Nicoară şi formarea cetelor de colindători

Daca zilele de post din luna noiembrie sunt guvernate de sarbatori ale lupilor si ale luminii, luna decembrie sta sub semnul celor doi sfinti-mosi: Mos Andrei si Mos Nicolae. In amintirea Sfantului Andrei, sarbatorit – asa cum am vazut – pe 30 noiembrie, lunii decembrie i se mai spune Andrea, Indrea sau Undrea.

La inceput de decembrie, Sfantul Nicolae indulceste postul prin dezlegarea la peste si lumineaza cu daruri noaptea celor mici. Tot el aduce ninsori de poveste, pentru ca se stie de cand lumea ca, atunci cand isi scutura Sfantul Nicolae barba, ninge negresit. Daca trece luna decembrie fara sa ninga si ramane pamantul negru, se zice ca a intinerit Mos Nicolae.

Taranii ii spun San-Nicoara si il vad ca pe un sfant batran, ca si anul care se apropie de sfarsit. Il considera protectorul copiilor, al orfanilor si al vaduvelor, al corabierilor si al soldatilor, bun si generos, aducator de bogatie si noroc.
Ziua de 6 decembrie incheie ciclul sarbatorilor dedicate lupului iar strigoii si spiritele malefice, care incepusera sa capete forta din cauza imbatranirii anului si a degradarii timpului calendaristic, incep sa bata in retragere odata cu intrarea in drepturi a cetelor de colindatori. In aceasta zi se aud dobele prin satele noastre, semn ca intram intr-o perioada sacra, de refacere a timpului primordial, a timpului pur.

Din cauza imbatranirii Anului, timpul incepuse sa se degradeze si sa tinda spre haos. Drept urmare, interventia colindatorilor este obligatorie, pentru ca doar ei mai pot restabili ordinea, purifica spatiul si reinnoi vremea.

Doba magica
Doba, nelipsita in vechime din recuzita zeilor razboiului, insoteste ceata de colindatori si ii apara de duhurile malefice dezlantuite de haosul provocat de agonia si moartea Zeului An. In general e confectionata din piele de caine sau de capra, animale in care taranii cred ca se poate intruchipa diavolul.

Functia apotropaica a dobei e sustinuta si de ungerea acesteia cu usturoi, planta magica utilizata impotriva spiritelor rele. Exista si o strigatura de drum care subliniaza rolul exorcist al dobasului: 'Eu bat doba, eu colind/ Eu duc sacii cu colacii/ Si va apar de toti dracii'. Totodata, doba are si un rol de semnalizare iar prin fixarea ritmului devine instrumentul care ordoneaza haosul. Aceleasi functii de semnalizare, ordonare si purificare le au si zurgalaii, talangile si clopoteii, amplificand totodata eficienta rituala a co­lindului.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Alai stravechi al zeilor solari
Ceata de Feciori, cea mai arhaica forma de co­lindat atestata la noi, se aduna de Sfantul Nicolae, se organizeaza dupa reguli riguros stabilite, urmand sa se sparga de Boboteaza. Se alege mai intai gazda, apoi conducatorul cetei (vataful mare) si ajutoarele acestuia: vataful mic, crasmarul si colcerul. In toata aceasta perioada, ceata pune stapanire pe sat, devenind cea mai importanta autoritate din comunitatea taraneasca. Unele cete sunt insotite de turca, altele de steag. In mai multe sate din tara, conducatorul cetei de colindatori poarta o bata, semn arhaic al initierii feciorilor in vechime. Bata are si menirea de a inspaimanta diavolii, conferindu-i purtatorului rangul de aliat al fortelor supranaturale pozitive, solare, in lupta impotriva celor malefice, ale intunericului.

Exista si o veselie la casa gazdei in timpul functionarii cetei, reminiscenta a sarbatorilor dionisiace legate de moarte si renastere ca mod de a reactiona la crizele din viata divinitatii, a lumii si a omului. Turca sau capra, divinitate taurina de sorginte indoeuropeana, se naste simbolic la confectionarea mastii cu acelasi nume, petrece cu ceata de feciori si apoi moare de Boboteaza, pentru a renaste impreuna cu timpul calendaristic cu care se confunda. Moartea simulata a caprei urmata de ospatului feciorilor sunt reminiscente ale sacrificiului regelui Saturnaliilor. Prezenta mastii, a jocului implineste colinda si are o functie augurala, vechiul sincretism dintre cuvant, muzica si dans fiind intalnit pana astazi. Trecerea colindatorilor pe ulitele satului constituie un parcurs magic, adevarat brau protector ce cuprinde intreaga comunitate, iar colinda indeplineste rolul unui cantec-urare, care se repeta si se reactualizeaza la fiecare casa.

Toate aceste vestigii stravechi prezente inca in hotarul satelor noastre in perioada postului Craciunului sunt puse sub semnul sacralitatii. Chiar daca reminiscentele serbarilor antice marcate de ospete, jertfe animaliere, rituri de purificare si practici oraculare au ajuns pana la noi, crestinii respecta intocmai restrictiile alimentare, ceremoniale si de comportament impuse de post pentru a intampina cum se cuvine marele praznic al Nasterii Mantuitorului, cea mai fastuoasa sarbatoare a romanilor.