x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sarbatoare - Adormirea Maicii Domnului

Sarbatoare - Adormirea Maicii Domnului

15 Aug 2005   •   00:00

Santamaria Mare, sarbatorita azi de Biserica Crestina, e invocata, in credintele populare, de fete, pentru grabirea casatoriei, si de femei, pentru usurarea nasterii.

Astazi, crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Fecioara Maria ocupa un loc cu totul aparte in cultul crestin, ea fiind numita "Cea dintai dintre sfinti". Un inger a instiintat-o pe Fecioara Maria cu privire la mutarea ei de pe pamant la viata cereasca. La aflarea vestii, Fecioara s-a suit pe Muntele Maslinilor ca sa se roage. S-a intors acasa, a impartit vaduvelor vesmintele sale si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Dupa credinta sfintei Biserici, trupul Maicii Domnului n-a cunoscut putrezirea, nici n-a ramas in mormant. A fost ridicata de ingeri, cu trup cu tot, la ceruri.

Fecioara Maria, sarbatorita astazi de Biserica Crestina, este invocata de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea bolilor. Ea binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii, pentru ca au incalzit-o si hranit-o in timpul nasterii Domnului Iisus in grajdul lui Craciun, randunelele pentru ca au vestit invierea lui Iisus. In schimb, a blestemat calul, pentru ca a rontait si tropait in timpul nasterii sau ca a mancat fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul, pentru ca a intrecut-o la tors, lemnarul, pentru ca i-a facut Mantuitorului crucea grea. Pe feciorul zburdalnic, Navalnicul, care a speriat-o cand mergea cu Iisus in brate la molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita in farmecele de dragoste. Are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, inzestreaza fecioara vrednica si o casatoreste cu fiul de imparat. In unele traditii, Maica Domnului, identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapadeasca lumea. (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar