x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş

0
Autor: Luminiţa Ciobanu 29 Apr 2013 - 14:51
Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş Icoană din colecţia părintelui Costel Burlacu


Biserica Ortodoxă Română face astăzi pomenirea mai multor sfinţi români, trei dintre aceştia - mitropoliţi ai Transilvaniei. Este vorba despre Sfântul Ierarh Simion Ştefan, Sfântul Ierarh Mărturisitor Ilie Iorest şi Sfântul Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici. Tot astăzi este prăznuit şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş.

Apărători ai Ortodoxiei, Sfinţii Ierarhi Mărturisitori au întărit unitatea românilor în jurul dreptei credinţe.

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a fost episcop al Maramureşului. Despre viaţa acestui sfânt român părintele profesor Mircea Păcurariu spune în volumul “Sfinţi daco-români şI români”: “În 1646, o parte din preoţii şi credincioşii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, aşa cum făcuseră şi o parte din ucraineni, prin aşa-numita “unire”

 de la Brest, din anul 1596. În astfel de împrejurări, unii din episcopii ruteni uniţi care au păstorit la Muncaci în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, au încercat să treacă la Biserica Unită cu Roma şi pe unii dintre preoţii ortodocşi români din satele româneşti din Maramureş şi Sătmar.
 Pentru a împiedica lucrarea prozelitistă a episcopilor uniţi de la Muncaci, preoţimea românească din Maramureş şi-a ales un episcop din partea locului, şi anume pe protopopul văduv Iosif Stoica, nobil din Criciova. A fost călugărit într-una din mănăstirile maramureşene şi apoi hirotonit întru arhiereu de către fostul mitropolit al Moldovei, învăţatul Dosoftei, aflat atunci în exil, la Jolkiew, în Polonia. Fără îndoială că marele mitropolit moldovean l-a întărit în dreapta credinţă şi l-a îndemnat să vegheze la apărarea şi păstrarea ei, cunoscând toate uneltirile potrivnicilor Ortodoxiei româneşti. Nu se ştie unde şi-a avut reşedinţa; poate într-una din mănăstirile maramureşene, fie la Hust, fie la Uglea, fie în alte locuri. Se cunoaşte un antimis sfinţit de el în 1692, cu text slavon, în care se intitula: “din mila lui Dumnezeu, episcop ortodox al Maramureşului, exarh al stavropighiei patriarhale constantinopolitane, locţiitor al Mitropoliei din Bălgrad (Alba Iulia) din Ardeal”, înseamnă că în acel an va fi avut şi calitatea de locţiitor de mitropolit al Transilvaniei, scaunul fiind vacant. Se cunosc câteva “soboare” de preoţi şi mireni, luându-se felurite măsuri pentru bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhia Maramureşului. A făcut vizite în parohii, a sfinţit biserici, a hirotonit preoţi, a rostit cuvinte de învăţătură în faţa păstoriţilor săi.
Episcopul Iosif rămâne în istoria Bisericii noastre ca un ierarh vrednic, care a ştiut să-şi apere păstoriţii în faţa oricăror încercări ale episcopilor ruteni uniţi de la Muncaci şi ale autorităţilor de stat maghiare de a-i îndepărta pe români de la credinţa ortodoxă, prin acceptarea “unirii” cu Biserica Romei. Clerul şi credincioşii români din Maramureş au fost cu totul străini de actul unirii săvârşit de mitropolitul Atanasie Anghel în 1701. Şi acest lucru s-a datorat în primul rând vredniciei episcopului Iosif. Istoricul maghiar Nicolae Bethlen, fost cancelar al Transilvaniei, nota că episcopul Iosif Stoica a întocmit şi o scrisoare împotriva unirii cu Biserica Romei, bazată pe texte din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, exprimându-şi chiar uimirea că un român era capabil să scrie o lucrare atât de temeinică; este regretabil că nu o cunoaştem.

 După 15 ani de păstorire, episcopul Iosif a fost victima unor acuzaţii false aduse de duşmanii Ortodoxiei şi neamului românesc, în 1705, vice-comitele Maramureşului, Francisc Darvay, l-a obligat să semneze un program în 20 de puncte, care periclitau mult credinţa ortodoxă şi însăşi fiinţa naţională românească. Refuzând să facă acest lucru, a fost arestat şi întemniţat în cetatea Hust. Nu era străin de această arestare nici episcopul unit de la Muncaci, grecul Iosif Ca-millis, care urmărea să numească la Sighet un vicar unit, în persoana lui Gheorghe Ghenadie Bizanczi.
Preoţii şi credincioşii maramureşeni au protestat cu demnitate, în mai multe rânduri, cerând eliberarea ierarhului lor. În timp ce se găsea în temniţă, a fost ales un episcop nou, cu numele Iov Ţirca. Şi acesta a avut o păstorire agitată, de câţiva ani, după care, autorităţile au ordonat să se facă o anchetă asupra lui. El a reuşit să se refugieze la timp din Maramureş – se pare în Moldova - fiind condamnat la moarte, în lipsă”.

După eliberarea din închisoare, şi-a îndeplinit în ascuns îndatoririle vlădiceşti. În 1711, a încercat să fie reaşezat în scaunul episcopal, însă încercarea a eşuat. După puţină vreme, în acel an, a trecut la cele veşnice. “ (...) vlădica Iosif  - subliniază părintele profesor Mircea Păcurariu - a fost un vrednic apărător al credinţei ortodoxe în Maramureş. El a rămas în amintirea credincioşilor ca un mărturisitor al credinţei ortodoxe şi ca un apărător al drepturilor românilor maramureşeni în faţa autorităţilor străine opresoare. Acestea au fost motivele pentru care Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât, la 20 iunie 1992, ca

 episcopul Iosif să fie trecut în rândul sfinţilor, ca “mărturisitor” al credinţei ortodoxe, în hotărârea sinodală se rânduia ca prăznuirea lui să se facă în ziua de 24 aprilie, odată cu mitropoliei Ilie Iorest şi Sava Brancovici. “


Serviciul de email marketing furnizat de