Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Creştin ortodocşii îi prăznuiesc astăzi, 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi stâlpi ai creştinătăţii sunt sărbătoriţi împreună, întrucât, la 29 iunie din anul 67 (?), ei s-au mutat la Domnul, după ce au suferit cumplite suferinţe, fiind martirizaţi.

Sfântul Apostol Petru era fratele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi-chemat, fiind de loc din Betsaida. “Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său, Iona, atunci Simon, căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava, Apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie”, aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.

“Auzind că Sfântul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos Cel mult aşteptat (...) află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în «Chifa», care se tilcuieşte piatră sau Petru şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti. La picioarele Domnului a învăţat Petru adâncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pământ, a simţit bucurii nemaicunoscute până atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile Împărăţiei Cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19). (...) După pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Petru, vârhovnicul Apostolilor, leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toata neştiinţa şi este primul care începe a vorbi despre Hristos peste tot, în adunări, pe străzile Ierusalimului, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Propovăduia Evanghelia fără odihnă şi, astfel, ajunge până la Roma unde avea să fie răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorinţa sa, zicând că nu este vrednic să fie răstignit asemenea Lui Hristos”, sublinia părintele arhimandrit Cleopa într-una din predici.
Sfântul Apostol Pavel era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Se numea pe atunci Saul iar în timpul activităţii publice a Mântuitorului trăia la Tars, fiind rabin. Ulterior, când Sfinţii Apostoli au început să predice Cuvântul Evangheliei, Saul a devenit persecutor al creştinilor. La uciderea cu pietre a Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58).  Pe când mergea spre Damasc, în amiaza mare, i s-a aratat Domnul Iisus Hristos într-o lumină stralucitoare, zicându-i: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?» Iar el a zis: «Cine eşti, Doamne?» «Şi Domnul a zis: “Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti”» (Fapte 9, 4-5). În volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul” se spune că după această mare minune “ i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost îndrumat către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi, fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea Lui Hristos.”

Despre cei doi măriţi Apostoli ai Domnului, aflăm şi din cartea “Vieţile Sfinţilor”: “(...) de vreme ce şi Sfântul Pavel a vieţuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului cele dimprejur, în aceeaşi vreme când trăia şi Sfântul Petru, s-a putut întâmpla ca şi Sfântul Pavel să fi ajutat Sfântului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale cea dintâi în Roma. Venind a doua oară în Roma, slujea cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povăţuind partea bărbătească şi femeiască la viaţa cea curată. Prin aceasta a pornit spre mânie pe cel necurat şi spurcat cu viaţa, pe împăratul Nero care, căutându-i pe amândoi, i-a osîndit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Aceasta deşi nu s-a întâmplat într-un an, însă în aceeaşi zi. Când s-a tăiat cinstitul cap al Sfântului Apostol Pavel, a curs din răni sânge şi lapte. Iar credincioşii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.

Astfel s-a sfârşit vasul Lui Hristos cel ales, învăţătorul neamurilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereştilor înălţimi şi al frumuseţilor Raiului, priveliştea şi mirarea îngerilor şi a oamenilor, marele nevoitor şi pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfântul şi marele Apostol Pavel. A doua oară, deşi fără de trup, s-a înălţat până la al treilea cer şi a stat înaintea Luminii Cele Întreite, împreună cu prietenul şi ostenitorul său, cu Sfântul marele Apostol Petru, trecând de la Biserica cea care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuieşte în glasul bucuriei şi al mărturisirii sunetului ce prăznuieşte.”
În ţara noastră, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o mare cinstire iar nenumărate biserici îi au ca ocrotitori. De asemenea, foarte mulţi români le poartă numele.