x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 21 iulie 2006

Vineri 21 iulie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    21 Iul 2006   •   00:00

Este ziua 202 a anului
Au mai ramas 163 de zile

SARBATOARE CRESTINA
Sfantul Prooroc Iezechiel era fiul lui Vuzi, din cetatea evreiasca Arira, si a proorocit timp de 20 de ani, cu patru sute saptezeci si sapte de ani mai inainte de intruparea Domnului. Iar cand au fost robiti evreii in Babilon a fost dus si el impreuna cu acestia. Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecand in robia Babilonului, isi avea locuinta sa langa raul ce se numea Hovar. Si dupa ce a proorocit multe profetii poporului iudeu a dat si acest preamarit semn, adica: sa ia aminte la raul Babilonului cel numit Hovar si, cand vor vedea ca seaca, atunci sa aiba nadejdea ca o sa vina asupra Babilonului secera pustiirii; iar cand vor vedea cresterea apei, atunci sa aiba nadejdea ca se vor intoarce la Ierusalim.

CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Cuv. Simeon si Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Laurentiu din Brindisi; Sf. Daniel, profet
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Simeon, calugar, si Ioan, insotitorul lui
  • PROVERBUL ZILEI
    "Lipsa frange legea"

    Zodia Rac (22 iunie - 22 iulie)
    SOARELE
    LUNA
  • Rasare la 1:47
  • Apune la 18:23

  • Luna noua - 25 iulie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 2 august
  • Luna plina - 9 august
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 16 august
  • S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1929 - Legea privind organizarea politiei generale a statului pe principiile diviziunii functiilor politienesti (administrative, judiciare si de siguranta) si descentralizarii serviciilor; prevedea si infiintarea unor organe speciale si de moravuri, limitarea utilizarii politiei de catre prefecti;
  • 1959 - Conducatorii grupului "Haiducii Muscelului", care actionase timp de 10 ani in Muntii Fagaras, fratii Petre si Toma Arnautoiu (capturati in 1-5 aprilie 1958, prin tradare, de Securitate), colonelul Gheorghe Arsenescu, impreuna cu preotii Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu, Ion Dragoi, Alexandru Moldoveanu, invatatorii Gheorghe Popescu, Ion Mica s.a. sunt executati la inchisoarea Jilava.
  • In lume
  • 1298 - Batalia de la Falkirk: Regele Edward I al Angliei invinge scotienii condusi de William Wallace;
  • 1774 - Rusia si Imperiul Otoman semneaza Tratatul de la Kuchuk-Kainarji, incheind astfel razboiul ruso-turc;
  • 1983 - Cea mai scazuta temperatura din lume s-a inregistrat la Statia Vostok, in Antarctica: - 89.2°C, ( - 129°F).
  • NASCUTI LA 21 iulie
  • 1899 - Ernest Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (m. 1961);
  • 1951 - Robin Williams, actor american.
  • CLICK ISTORIC
    Astazi se implinesc 198 de la nasterea scriitorului, esteticianului, omului politic Simion Barnutiu, conducator al Revolutiei romane de la 1848 din Transilvania. A studiat teologia intre 1826 si 1829, la seminarul din Blaj, principalul centru cultural si religios al romanilor greco-catolici din Transilvania. A fost profesor de filozofie pana in anul 1845. A studiat dreptul pana in vara anului 1848, la Sibiu. La 3 mai 1848 a participat la Marea Adunare Nationala de la Blaj, pe Campia Libertatii, la care s-a fixat programul social si politic al Revolutiei din Transilvania. Petitiunea nationala revendica, printre altele: dreptul romanilor de a fi reprezentati in Dieta, dreptul de a folosi limba romana in legislatie si administratie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Romane de sub jurisdictia Mitropoliei Sarbesti, desfiintarea iobagiei fara despagubire, libertatea cuvantului si a tiparului, asigurarea libertatii personale. Opera lui Simion Barnutiu, integrata cu toate drepturile si pentru totdeauna in tezaurul culturii romanesti, cuprinde lucrari care dovedesc pregatirea sa enciclopedica: "Dreptul public al romanilor" (1867), "Dreptul natural public" (1870), "Antropologia", "Psihologia empirica" s.a. Opera lui Simion Barnutiu, ca si activitatea sa politica si sociala constituie izvoare de invataturi profunde, patrunse de sentimentele cele mai umanitare, progresiste. Moare in anul 1864.

    Credinte populare, traditii, semne
    Hramul pastreaza numele unui sfant sau unui mister crestin dat la incheierea constructiei unui locas de cult, biserica sau manastire. De multe ori, hramul bisericii a devenit nume al asezarii si targului organizat de aceasta. Sub pavaza sfantului protector se desfasura intreaga activitate a locuitorilor unei asezari. Hramul bisericii devenea sarbatoarea intregului sat. Dupa oficierea cultului la biserica si cinstirea mortilor in cimitir, urmeaza cinstirea sfantului patron cu mancare si bautura, cu distractie si voie buna pe la casele oamenilor, grupati pe familii, neamuri sau pe intregul sat in curtea sau apropierea bisericii, in anume locuri din mosie, de obicei pe munti. Hramurile bisericilor au asigurat de-a lungul timpului coeziunea sufleteasca si materiala pe plan local si zonal. Adunand multi oameni, zilele de hram erau ocazii favorabile pentru cunoastere si imprietenire, in special a tinerilor in vederea casatoriei, pentru petrecere si divertisment, pentru impacarea pricinilor ivite de-a lungul anului si incheierea unor intelegeri, pentru luarea unor hotarari care interesa intreaga obste, pentru efectuarea schimburilor de produse complementare si altele. Aceste praznice aveau diferite denumiri zonale: hram, zbor, iarmaroc, balci, nedeie, govie, ruga, targ. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar