Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Un fabulos violonist. Dirijor. O carieră longevivă – 70 de ani –, una dintre cele mai prestigioase din istoria muzicii.
S-a născut la New York, la 22 aprilie 1916. Descendent al unei familii de evrei emigranţi din Rusia.
Va avea o carieră fantastică şi ca violinist, şi ca dirijor. Cunoscut în toată lumea graţie nenumăratelor turnee, dar şi imprimărilor făcute din cei mai mari compozitori ai omenirii.
În 1927 a venit în România să-l întâlnească pe George Enescu, de la care a luat lecţii de vioară. Se mândrea că este elevul lui Enescu. Asta după ce, copil-minune de la 7 ani, a cântat, cucerind publicul cu concertul nr. 1 de Mendhelson Bartholdy. Avea nevoie de un maestru. Şi l-a găsit pe George Enescu, despre care scria: “Enescu mi-a dat lumina care a ghidat întreaga mea existenţă”.
La 11 ani a venit la Sinaia, la Vila Luminiş, şi l-a găsit pe al său maestru, după care nu i-a mai despărţit decât moartea lui Enescu. L-a legat de Enescu o misterioasă prietenie, o rară bucurie intelectuală.
Mai scrie despre el: “Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului al XXI-lea. Enescu a fost cel care mi-a aprins imaginaţia, deschizându-mi o perspectivă în tumultul şi măreţia lui Bach.
Enescu va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alţii”.
Din cauza lui Enescu, Yehudi Menuhin a rămas un mare prieten al românilor. Primul festival Enescu s-a bucurat de umărul său. A fost sufletul festivalului. A făcut totul, ca şi cum ar fi fost român.
Yehudi Menuhin n-a fost numai copil-minune, dar a fost şi un adolescent magnific, care a făcut turnee ambiţioase în lumea întreagă. A fost considerat un timp îndelungat cel mai bun.
A fost căsătorit de două ori, căsnicii din care au rezultat patru copii.
Doi cu prima sa soţie, Nola Nicholas, şi doi din a doua căsătorie, soţia sa fiind balerina britanică Diana Gould.
A fost un artist foarte implicat în toate nevoile vremii sale.
De exemplu, în cel de-al doilea război mondial, la vârsta de 25 de ani, a susţinut circa 500 de concerte pentru trupele aliate. N-a ţinut cont de cortina de fier, a călătorit în ţările estice, ştiind câtă nevoie era de muzică. Mai cu deosebire în Ungaria, din cauza marii sale iubiri pentru Bela Bartok, acest mare compozitor. Yehudi Menuhin s-a distins interpretând sonata pentru vioară-solo a lui Bartok.
După război cânta pentru cei care-au supravieţuit lagărelor de concentrare.
În 1959 s-a stabilit la Londra. După mult timp, 25 de ani – cere cetăţenia anglicană. Dar şi Marea Britanie îi răsplăteşte alegerea şi-l înnobilează, făcându-l lord. Primeşte titlul de Lord de Stocke d’Abernon.
În 1958 înfiinţează prima orchestră de cameră, în care cântă acompaniat de sora sa Hephzibah Menuhin.
A fost mereu în căutare de lucruri noi, de muzică nouă.
A colaborat cu misteriosul muzician indian Ravi-Shankar.
Activitatea sa discografică este de admirat. Una dintre cele mai importante imprimări este cea din 1933, când a cântat împreună cu George Enescu – “Concertul pentru 2 viori” de Bach, disc care obţine Marele Premiu al discului Gramophon.
În 1963, la Londra, într-un mare concert, Yehudi Menuhin introduce pentru prima dată simfonia I de George Enescu, lucrare pe care englezii o cânta cu ardoare în fiecare an.
A fost un muzician care a iubit mereu instrumentul la care a cântat, vioara – a scris şi un fel de manual în 1972 – “6 lecţii de vioară”.
Iar în 1977 scrie o carte autobiografică – “Călătorie neterminată”. A fost un talent incontestabil, mulţi au văzut în el geniul.
Mi-l aduc aminte frumos şi elegant, cu acel profil aristocratic, ascultând-o pe Silvia Marcovici şi spunând încântat: “E aproape perfect!”.
A murit în 1999, la 12 martie, la vârsta de 83 de ani. Şi încă dorea să facă multe lucruri noi.
Citește pe Antena3.ro
