Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La intrarea Romniei în război legenda publică a pus pe seama M.S. Regelui Ferdinand un dialog cu ministrul german Busche.
- Ce vor zice Hohenzollernii de actul Majestăţii Voastre?
- După război va rămâne un singur Hohenzollern şi acela voi fie eu.
Era, desigur, intuiţia publică a ceasului de azi. Instinctul naţional nu înşeală şi nu se înşeală.
Cine a văzut pe rege pe front; cine a citit în ochii săi mândria de-a fi comandantul suprem al eroilor de la Mărăşeşti, după ce simţise toată durerea turnată în sufletul unei oştiri viteze de trândăvia unui aliat necredincios; cine i-a cunoscut inteligenţa concepţiei, cuminţenia sfatului, bravura în faţa primejdiei, identificarea desăvârşită - nu aparentă şi interesată, ci adâncă şi convinsă, - cu tot ce atinge românismul; cine a urmărit în aceşti doi ani pe Regele de azi al tuturor românuilor, n-a putut să nege existenţa unui mare domnitor.
Chemat să realizeze visul naţional, vis născut din cele mai sfinte drepturi; pus în situaţiunea de a trebui să pătrunză cele mai complicate probleme şi de-a purcede la cele mai îndrăzneţe acte pentru dezlegarea lor; contrariat de soartă aproape de la începutul acţiunii şi ţinut să dea piept cu aceia care, incapabili să vază mai departe, anchilozaţi în perceperea uşoară a ceasului prezent, şi-au repezit veninul mai ales împotriva lui, Regele a avut curajul şi puterea să se ridice deasupra tuturor greutăţilor şi urilor, şi cu cinstită dreptate porneşte la săvârşirea măririi neamului, a mers înainte, a încurajat, a luptat – şi a învins.
Este dat oamenilor cu adevărat mari să-şi plătească gloria scump şi naţiunilor tari să sângere înainte de a-şi asigura fericirea, ca să ştie s-o preţuiască şi s-o apere.
De aceea Regele Ferdinand e indisolubil legat azi de România Mare. Cel mai român dintre români, prin sentimentele şi faptele lui, cel care a primit răspunderea morală cea mai mare, se confundă cu însuşi triumful neamului. Aureola Coroanei e simbolul strălucirii patriei.
Desigur că cei care s-au strâns o dată sub aripile duşmanului, cei care îşi făcuseră raţiunea existenţei din victoria asupritorilor, cei pentru care izvorul de onoruri şi bani ţâşnea de la ocupanţii puşi pe sărăcirea ţării, toţi aceia pentru care istoria va păstra numele: CANALIA DIN RAZBOIUL PENTRU UNITATEA NA}IONALA, nu vor înţeleg puterea dragostei româneşti pentru Regele nostru.
E ceva sufletesc de ordin prea înalt ca să se poată scoborâ în piepturile care s-au răsfăţat împodobite cu flori, în noiembrie 1916, înaintea duşmanului, fără să ştie nici ei că florile anunţă înmormântarea lor apropiată.
Aceia însă care l-au văzut şi l-au urmat pe Ferdinand cel Mare, în lupta istorică pentru unitatea neamului vor avea ca cea mai mare mândrie a vieţii lor misiunea şi onoarea de a fi fost un grăunte anonim din soclul de granit nepieritor pe care va străluci lumina noii lumi, gloria României de mâine.
(„Regele”, articol de Mihail Mora, în „Universul”, 1/14 noiemebrie 1918)
