Bucureşti 555, Pictori străini seduşi de “Oraşul bucuriilor”

“Exotism înregistrat în privelişti, în costume, în moravuri şi tipuri omeneşti”
În prefaţa la un încântător album al lui Cik Damadian, “Bucurescii”, istoricul de artă Ion Frunzetti remarca faptul că o pleiadă de artişti plastici, peregrini printr-o Europă orientală plină de constraste, s-au lăsat seduşi de Bucureşti. “Oraşul bucuriilor”, dar şi al unor tristeţi nedesluşite. Pictorul călător e, în esenţă, un curios, şi de aceea peisajele şi portretele acestei specii de artişti sunt pline de detalii surprinzătoare, care astăzi ne sunt de un real folos în reconstituirea spiritului unui veac trecut.

Graficieni şi pictori precum Louis Dupre, Hector de Bearn, Michel Bouquet, Henrik Trenk ş.m.a., dar mai ales atât de mediatizatul în ultimul deceniu Amedeo Preziosi, traversează oraşul şi orele lui creionându-i exemplar existenţa contradictorie, de târg patriarhal şi vetust avântat într-o vertiginoasă dezvoltare ce-i va aduce curând titlul de “Micul Paris”.

Ce spune Frunzetti despre aceşti pelerini ai penelului şi creionului? “Nu puţini sunt artiştii pentru care priveliştea bucureşteană a însemnat sursă de inspiraţie. Pe unii îi recepţionăm azi cu mirarea încântată a redescoperirii unor lumi doar bănuite cândva, în anii de studiu. Sunt călătorii romantici de la începutul secolului trecut (începutul secolului XIX – n.n.): un Doussault, un Michel Bouquet, un Raffet, turiştii poştalioanelor, diligenţei, în căutarea unui anume exotism, înregistrat în privelişti, în costume, în moravuri şi tipuri omeneşti, cu minuţia sociologului de vocaţie şi a etnografului deopotrivă”.

Pictorii pelerini
Auguste Dieudonne Lancelot avea să realizeze, la comanda revistei pariziene “Le Tour de Monde” o suită de schiţe ale spaţiului românesc pe care îl traversează, Bucureştiul având un binemeritat loc frontal. Mai târziu, aceste imagini le va aduna în albumul “De Paris a Bucarest. Causeries geographique” (Paris, 1860). Denis Auguste Raffet desenează şi el Bucureştiul (ca şi alte aspecte din principatele române) pentru a ilustra cartea de călătorii a prinţului rus Anatoli Demidoff, “Voyage dans la Russie meridionale et la Crimee par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie” (1840).

Sigur dintre toţi pictorii pelerini, cel mai cunoscut nouă – şi, într-un fel, cel mai dedicat Bucureştilor – rămâne maltezul Amedeo Preziosi, autorul splendidului album de acuarele “Bucureştii în 1869”. El observă viaţa ingenuă a mahalalelor bucureştene, e sedus de trupurile fetişcanelor care se scaldă în apele Dâmboviţei şi de farmecul desuet al târgului adormit. E captivat de zona de confluenţă a târgurilor de Moşi şi al oboarelor, unde se întâlnesc ţăranul şi orăşeanul, fiecare exponent magistral al lumii din care provine. Peisajul urban, scenele de muncă şi de viaţă cotidiană îl fascinează, iar tuşa acuarelei îmblânzeşte asprimile şi dă căldură demersului său.

Fotografii
Tot Frunzetti ne atrage atenţia asupra unui alt gen de artişti: fotografii. Cei ai mijlocului de veac XIX. Fotografia, “noutatea mirabilă a deceniilor 4 şi 5 ale secolului al XIX-lea”, lasă dâre de lumină şi culoare şi în istoria Bucureştilor. “Numai Carol Popp de Szathmary a lăsat peste 800 de vederi ale Bucureştilor mijlocului şi celei de a doua jumătăţi a veacului” – spune Frunzetti. “În cazul primilor fotografi-artişti ştiuţi la noi, ca Wilhelmina Prietze şi Anton Chladek, problema nu se pune (decât pentru portrete), căci nu i-a tentat în acest chip priveliştile – chiar dacă ultimul ne-a lăsat, pictate, două peisaje de stil «sublim», romantic, pe modelul celor văzute cândva în galeriile europene, dar fără ca aceasta să-l pună pe drumul peisajului imanent, al cadrului vieţii cotidiene, înregistrarea ei necadrând cu nişte idealuri estetice înrădăcinate de prejudecăţi”.