Am reinvatat mangaierea nisipului in seri cu fata moale. Tropotul cailor inca n-a uitat imbratisarea rotunda a sorilor de lemn cu spinari tocite si visele unui batran tata pribeag. E folk si la 2 Mai.
Imi croiesc carare prin multimea ce se raspandeste in noapte. Luminile de scena s-au stins si mi-e greu sa vad pe unde calc. Alunec pe o sticla de plastic. "Mama lor, la toti!", scrasnesc printre dinti. Cred ca am ramas cu refrenul asta-n cap, ca prea mi-a venit repede! Un pusti, cu musca pe caciula pare-mi-se, o culege la repezeala si nu mai apuc sa spun nimic.
Banner-ul ce a servit drept fundal se umfla in vant ca vela mare a unui vas de demult.
Victor Socaciu a incheiat concertul din asta seara. Pe un colt de masa isi asaza cu grija chitara in toc. Imi face semn sa stau jos.
CREZ. "Folk-ul a fost o necesitate!", apasa vorbele cu severitate Victor Socaciu, parca citind intrebarea nescrisa dintre noi. Ma priveste atent de dincolo de masa incremenita in nisipul plajei de la 2 Mai. "In sistemul acela anchilozat, societatea civila avea nevoie sa-si spuna cuvantul cumva.
Cred ca asta inseamna folk-ul. Abordarea protestatara a lucrurilor de catre omul simplu de pe strada, dar care are multe de spus semenilor lui. De aici si una din ultimile mele piese, "Mama lor", pe care multi nu o prea inghit, dar care, pe de alta parte, are succes tocmai din aceasta cauza si care este izvorata dintr-o disperare. Simt ca dupa atatia ani nu putem depasi multe probleme de mentalitate. Asta este folk-ul, in primul rand! Restul cred ca sunt drumuri care imbogatesc notiunea de folk. Faptul de a canta poezie clasica sau contemporana e un lucru exceptional si da o consistenta culturala fenomenului." Am exemplul in fata ochilor.
"Eu cant ceea ce observ in jurul meu. Consider ca daca tot exista aceasta sansa de a iesi liber in fata multimii, ea trebuie folosita util, dar in primul rand moral. Faptul ca publicul plateste un bilet la spectacol tine de conventional si explica niste necesitati. Dar relatia noastra este in primul rand una de incredere. Daca as trece sub tacere adevarul, as fi mult mai vinovat decat cei care mint!" Aceeasi privire severa ma face sa-mi feresc ochii fara sa vreau.
 |
CREDINTA. Victor Socaciu considera ca folk-ul a fost o necesitate a societatii anchilozate de comunism |
VREMURI. "Cred ca aveam treisprezece ani cand am descoperit chitara. Acasa, la Brasov, in curtea in care am copilarit, venea cand si cand un tanar cu o chitara. L-am ascultat cantand si am ramas fascinat! M-am tinut de tata pana mi-a cumparat si mie una. Era cea mai ieftina de pe piata, un Amarillo de 339 de lei, si am inceput sa iau lectii de chitara clasica.
Apoi a fost «Zodiac», trupa rock a liceului, cu care cantam piese invatate dupa benzi de magnetofon sau ascultate la Europa Libera. Pe atunci am compus si o piesa impotriva directorului scolii, care, ca masura disciplinara, ne tundea la zero. «Frizerul» se numea cantecul. Era in topul liceului.
Dar, ajungand student la Brasov, am descoperit folk-ul ascultand intr-o noapte la radio un recital Mircea Florian.
Si a fost Flacara... Adrian Paunescu imi auzise piesele pe la vreun festival, dar ii placuse in mod deosebit un anume refren, «Va veni o zi cand fiecare/Va simti c-a devenit o tinta». Asa ca intr-o zi m-a chemat la el si m-a ascultat. «Diseara canti la Teatrul National», mi-a spus, si asta a fost tot. Atat de simplu. Cu o saptamana inainte debutase Nicu Alifantis."
O pala de vant ne arunca fire de nisip in ochi. Dar pentru plaja din 2 Mai am eu o vorba: ne mai vedem si maine!
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
