Basarabia in cel de-al doilea război mondial

Despre organizarea politică şi administraţia Basarabiei in timpul celui de-al doilea război mondial am stat de vorbă cu profesorul universitar Gheorghe Buzatu. Domnia sa apreciază că teritoriul de la est de Prut a fost atunci in permanentă nesiguranţă; tocmai de aceea elitele provinciei au locuit la Bucureşti şi la Iaşi pe timpul conflagraţiei.

Despre organizarea politică şi administraţia Basarabiei in timpul celui de-al doilea război mondial am stat de vorbă cu profesorul universitar Gheorghe Buzatu. Domnia sa apreciază că teritoriul de la est de Prut a fost atunci in permanentă nesiguranţă; tocmai de aceea elitele provinciei au locuit la Bucureşti şi la Iaşi pe timpul conflagraţiei.

● Jurnalul Naţional: Domnule profesor, care a fost politica guvernului romăn, condus de generalul Ion Antonescu, faţă de Basarabia pănă la 22 iunie 1941, cănd a debutat "războiul de reintregire"?

Gheorghe Buzatu: Guvernul generalului Antonescu dintru inceput şi-a propus ca scop recuperarea provinciilor istorice. Şi in arhivele noastre se păstrează materiale prin care se arată că la Cabinetul generalului Antonescu veneau informaţii referitoare la persoanele care făceau politica noilor administratori sovietici. Erau cunoscuţi Bucureştiului liderii comunişti de la Chişinău. Erau reţinute pentru arhivă fotografii... Inclusiv, sau mai ales, cele care apăreau in presă şi care reprezentau pe primul secretar al republicii.

● Cine erau noile autorităţi care guvernau Basarabia? Comunişti localnici sau activişti aduşi din "republicile unionale" pentru a "democratiza" nou-proclamata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească?

In principal au fost aduşi activişti din Ucraina. Au fost implicaţi şi agenţii locali comunişti, insă numărul lor era insuficient pentru guvernarea Basarabiei. Sovieticii nu erau nici foarte siguri pe fidelitatea localnicilor comunişti. Mai ales că noua republică sovietică moldovenească era o regiune foarte importantă in desfăşurarea războiului cu germanii care era iminent, deşi cele două state semnaseră Tratatul Ribbentrop-Molotov de impărţire a Europei. Faţă de noi, romănii din Basarabia, au aplicat in mic modelul clasic de comunizare, acumulănd experienţă pentru ce se va intămpla după al doilea război mondial in ţările din estul continentului.

● Pănă in iunie 1941, au existat tentative de revoltă ale populaţiei faţă de noile autorităţi sovietice?

Din căte cunosc eu, nu a fost vorba de aşa ceva. Vor fi fost, pe ici-pe colo, nişte evenimente spre zonele de frontieră, pe zonele de graniţă ale Romăniei, dar fără să fie vorba de mişcări de masă.

● La 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu a dat celebrul "ordin de zi" către armată - "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!". In căteva săptămăni Basarabia şi Bucovina de Nord au fost realipite Romăniei. Care au fost primele măsuri luate de guvernul de la Bucureşti in vederea reintegrării celor două teritorii in statul romăn?

Din punctul nostru de vedere, al guvernului de la Bucureşti, s-a urmărit reinstalarea noilor autorităţi. Şi in context, in decursul mai multor săptămăni - iulie, august, septembrie 1941 - , guvernul Antonescu s-a preocupat de acest proces de intărire. In primul rănd de punere in program a noilor autorităţi, de consolidare şi de organizare a lor. A fost vorba de faptul că in Basarabia şi Bucovina au fost infiinţate "guvernămănte" in fruntea cărora au fost puşi oameni credincioşi lui Antonescu. In cazul Bucovinei a fost colonelul Rioşeanu, in cazul Basarabiei a fost generalul Voiculescu. Aceşti guvernatori aveau in subordine un fel de miniştri ca directori pe probleme sociale, economice, educaţie. După s-a organizat printr-un decret-lege, semnat de către Mihai Antonescu (ministru de Interne şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), la 3 septembrie 1941 se instala autoritatea acestor guvernatori. In Bucovina guvernatorul decedase şi a fost numit generalul Calotescu. El şi cu generalul Voiculescu vor rămăne la conducerea provinciilor pănă in martie 1943. Atunci au fost inlocuiţi de doi generali, respectiv Olimpiu Stavrat la Chişinău şi Corneliu Dragalina la Cernăuţi. Autoritatea lor s-a extins şi peste Transnistria in etapa următoare, unde preluase guvernămăntul civil profesorul Gheorghe Alexianu.

● De ce era nevoie de o administraţie militară in provinciile eliberate in vara anului 1941? Aveau un statut special Basarabia şi Bucovina sub raportul celorlalte provincii ale Romăniei?

Sigur că da. A fost şi Transnistria. Unde situaţia trebuia supusă necesităţilor războiului. Vă daţi seama apoi că a fost şi un transfer de populaţie foarte intens. A fost şi trimiterea de specialişti din Romănia, de funcţionari care să acopere necesităţile. In primele luni au fost trimişi circa 10-12.000 de funcţionari care să completeze instituţiile.

● Care au fost criteriile după care s-au organizat "guvernămăntele" de la est de Prut?

Intre obiectivele stabilite, pe de o parte s-a avut in vedere că era vorba de obiective civile şi obiective militare. Se voia şi o curăţare a terenului de operaţiunile militare şi asigurarea transporturilor pentru frontul care continua in sud-est. Organizarea insăşi a acestor provincii s-a urmărit sub toate aspectele: social, economic, cultural. In respectivele sectoare, pănă in 1943 toamna şi inceputul lui 1944, s-au obţinut succese importante. In primul rănd a fost creşterea producţiei pentru că acolo se desfăşuraseră operaţiuni militare. S-au luat măsuri şi s-au realizat insămănţări şi realizarea unor producţii importante la cereale şi celelalte produse adiacente să le spunem. Oricum, in al doilea an după eliberare, in Basarabia, spre exemplu, a fost semănat aproape integral pămăntul arabil. In ceea ce priveşte organizarea producţiei, a bazelor economice, a industriei s-a avut in vedere asigurarea legăturilor cu ţara. In cadrul Cabinetului militar al mareşalului Antonescu funcţiona un cabinet civilo-militar care era subordonat secretarului general al guvernului care discuta direct şi trata problemele.

● Care a fost politica guvernului romăn faţă de fostele autorităţi sovietice din perioada 1940-1941? Organizase Moscova retragerea lor?

Au retras ce s-a putut.

● Ce s-a intămplat cu cei rămaşi acolo? Statul romăn a avut vreo politică specială faţă de ei? Au fost arestări in masă ori procese politice in răndul lor?

Toate persoanele care erau bănuite au fost cercetate. In privinţa unora s-au aprofundat cercetările şi unele persoane au fost descoperite ca fiind agenţi ai NKVD-ului. Aceştia au fost arestaţi şi condamnaţi.

● Au fost şi execuţii?

Au fost. Mai ales că in cursul retragerii ruşilor din Basarabia şi Bucovina, aceştia s-au dedat la distrugeri. In timpul ocupaţiei din 1940, o parte din populaţia Basarabiei s-a dedat la crime faţă de trupele romăne şi acuma asistăm la ceea ce se cheamă revanşa pentru ceea ce se petrecuse. Acest lucru nu trebuie pierdut din vedere.

● Cum caracterizaţi activitatea administraţiei romăneşti de război in Basarabia?

Nu s-a intămplat nimic spectaculos faţă de perioada 1918-1940. Basarabia era doar parte a Romăniei. Au existat şi unele "incidente", să le spunem. In cursul acestei operaţiuni foarte complicate in vreme de război, de reintrare in posesia ţării, s-au produs multe acte ilegale pentru că mulţi s-au dus acolo pur şi simplu să se imbogăţească. Au fost acei imbogăţiţi de război care au profitat, au revenit la afaceri. Au furat. A fost vorba de bunurile statului. Nu mai există cred o evidenţă clară a ceea ce luaseră sovieticii in retragere şi ceea ce rămăsese. Era o nebunie. A fost foarte uşor pentru cei veniţi de la Bucureşti să intre in posesie ilegală.

● Care era "starea de spirit" a populaţiei Basarabiei in această perioadă a războiului? Bănuiesc că exista destul de multă incertitudine - pleacă romănii, vin ruşii şi viceversa...

Să avem in vedere faptul că pentru romănii din Basarabia sentimentul de eliberare a fost căt se poate de clar. Sunt fie amintirile tipărite ale unor romăni care au ajuns prin forţa destinului să trăiască acele timpuri, fie referinţe, fie declaraţii pe care autorităţile de la Bucureşti le-au solicitat şi le-au obţinut sistematic de la romănii de acolo. Şi ele se găsesc in arhive. Şi informaţii despre persoanele care au fost supuse unor tentative sovietice de a fi cooptate ca agenţi. Declaraţiile lor sunt in volume speciale aflate la Arhivele Naţionale. Ce credeau romănii? Sentimentul care se degajă din documente este acela că ei sunt băntuiţi de nesiguranţă. Şi din căte inţeleg din documente, imi dau seama că ii urmărea această obsesie, iar refugiul a fost unul in neanturi pentru cei presaţi de intrebarea "ce se intămplă cu noi". Această stare de incertitudine s-a menţinut tot timpul in Basarabia.

● Care a fost poziţia elitelor locale privind starea de nesiguranţă de la est de Prut? Au incercat să-i incurajeze pe localnici să creadă in victoria Romăniei?

Situaţia a fost de incertitudine. Aşa-zisa elită de acolo, inclusiv cea din Transnistria, trăia la Bucureşti cu speranţa că după terminarea războiului se va intoarce să guverneze. Au fost căţiva intelectuali care au rămas. Puţini insă. Profesorii mari de la universitate erau la Iaşi sau la Bucureşti, şi de aici coordonau planurile postbelice asupra Basarabiei.

● In 1943 sovieticii au reuşit să rupă liniile germane, in chiar zona apărată de soldaţii romăni, şi se indreptau cu viteză spre vest. A existat un plan de retragere din Basarabia in cazul in care frontul atingea linia Nistrului?

La sfărşitul anului 1943 a existat un plan de retragere a conducătorilor civili şi a militarilor. Iar in ianuarie 1944, mareşalul Antonescu a iniţiat un plan clar de retragere a autorităţilor sau a unei părţi a populaţiei. Un plan elaborat care s-a aplicat strict. Ideea acestui plan a fost că populaţia din Transnistria rămăne pe loc, cu excepţia autorităţilor. Exista posibilitatea ca o parte din minoritatea romănească de acolo să se retragă in Basarabia, dar nu in Regat. Autorităţile din Basarabia şi Bucovina s-au retras in ţară. Şi o parte din populaţie. Nu a fost o masă enormă. A fost vorba nu numai de retragerea populaţiei, dar şi a bogăţiilor - animale, bunuri, toate acestea au fost aduse.

● Care erau criteriile pe care trebuia să le indeplineşti pentru a avea "norocul" de a ajunge la vest de Prut?

In primul rănd au fost evacuate materialele. Criteriile erau totuşi elitiste - cine era "fruntea" mergea inapoi cu autorităţile in retragere, cine nu...

● La 23 august 1944 Ion Antonescu a fost inlăturat de la conducerea guvernului, iar Romănia devenea aliată a Uniunii Sovietice. Care a fost statutul Basarabiei după acest moment?

Probleme nu s-au mai pus pentru sovietici, deoarece au revenit la graniţa din iunie 1940. S-a trecut din nou la organizarea socialistă a agriculturii, cu sovhozuri şi colhozuri. In fruntea ţării a fost pus un prim-secretar care conducea un soviet suprem. Este de altfel şi o fotografie din martie 1944 pe care a difuzat-o TASS-ul (agenţia de presă a URSS-ului, n.n.), care arată doi soldaţi care impung graniţa. Ei au stabilit graniţa - de aici incepe URSS-ul - Basarabia a fost a lui Stalin din 1940. Au considerat o eliberare această graniţă, haideţi să-i spunem "istorică". Şi intotdeauna vor avea pretenţii că graniţa asta este stabilită printr-un tratat - dar a fost luată prin ultimatum. Nu există tratat, există ocupaţie!

După ce au pierdut bătălia de la Stalingrad (1943), trupele germane s-au aflat intr-o continuă retragere. Armata Roşie a reuşit să "impingă" frontul tot mai mult spre graniţele Rusiei Sovietice. Infrăngerile aliaţilor germani şi romăni erau tot mai dese pe frontul de est. In ţară, politicienii se găndeau cum să scoată Romănia din război, intensificănd in acest scop contactele diplomatice cu aliaţii occidentali. Se inteţise şi psihoza venirii Armatei Roşii, abil folosită de-a lungul războiului de propaganda antonesciană. Deja mulţi basarabeni se retrăgeau peste Prut, de teama represaliilor sovieticilor. Pentru a "linişti" opinia publică din Romănia, Viaceslav Molotov, ministrul de Externe sovietic, declara la 2 aprilie 1944 că URSS "nu urmărea dobăndirea vreunei părţi a teritoriului Romăniei sau schimbarea orănduirii de stat existente in Romănia." Din 20 august 1944, sovieticii au declanşat insă "Operaţiunea Iaşi-Chişinău", ofensivă menită să ocupe Romănia. 900.000 de soldaţi au fost implicaţi in atacul asupra teritoriilor romăneşti. In acele zile, mareşalul Antonescu tocmai promisese generalului german Friessner că soldaţii romăni vor rezista pe linia de apărare Focşani-Galaţi. Nu şi-a mai respectat promisiunea, pentru că la 23 august a fost arestat.