Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se măndreşte că este leat cu regele Mihai, că provine dintr-o familie de preoţi şi că este basarabean. La 86 de ani ni se infăţişează ca un copil care ştie multe poveşti. Şi care vrea să fie ascultat. Toate sunt legate de viaţa sa. Iar finalul duce către un singur scop: "Vreau să mă intorc acasă, la Romaneşti, fără paşaport". Valerie Nemţeanu incă işi permite să viseze.
Se măndreşte că este leat cu regele Mihai, că provine dintr-o familie de preoţi şi că este basarabean. La 86 de ani ni se infăţişează ca un copil care ştie multe poveşti. Şi care vrea să fie ascultat. Toate sunt legate de viaţa sa. Iar finalul duce către un singur scop: "Vreau să mă intorc acasă, la Romaneşti, fără paşaport". Valerie Nemţeanu incă işi permite să viseze.
Războiul a fost pentru Valerie Nemţeanu un vis urăt, care s-a terminat iute. A stat căteva luni cantonat la Timişoara, apoi a primit vestea că totul s-a terminat. Coşmarul său avea să inceapă după revenirea acasă, la Romaneşti. Au inceput deportările. A ajuns in Romănia. Din secretar de primărie s-a pomenit muncitor la lopată. Aproape un deceniu a umblat dintr-un loc in altul. Comuniştii l-au vănat mereu, ba chiar au vrut să il deporteze pentru a doua oară in Bărăgan. In final a ajuns la Vălcea. Pensionarul Valerie merge in prezent zilnic la cimitir să ii aprindă o lumănare unui fost secretar de partid care i-a dat o casă şi visează să apuce clipa in care va circula iar liber. Prin Romănia Mare.
IN PAT CU VACA. A văzut lumina zilei la Romaneşti, intr-o familie de preoţi. Işi aminteşte cu plăcere de casa părintească, de biserică, frumosul aşezămănt construit in capul străzii "Bisericii" de ruşi, din piatra rămasă in urma construirii unei căi ferate. Il evocă pe tatăl său, pe toţi ascendenţii acestuia, preoţi in Basarabia incă din 1840.
3 aprilie 1944. Este ziua pe care o va uita doar cănd va inchide ochii. "Era ziua mea de naştere. Ziua in care eu, fratele şi părinţii mei am plecat cu două vaci spre gară. In exil. Incepea lungul drum al schimbării. Unul in care trebuia să ne pierdem identitatea. Am găsit in gară un vagon. Era descoperit. Am dormit in el, impreună cu vacile, timp de o săptămănă. Nu ne lua nici un tren. Norocul meu a venit de la faptul că fumam. După ce evreii au fost deportaţi, fiecare a luat ce a apucat din ceea ce au lăsat in sat. Eu mi-am făcut provizii mari de ţigări. De Naţionale. Intr-o zi, ingheţat de frig, l-am auzit pe un mecanic de locomotivă că dorea să facă rost de ţigări. «Domnuâ mecanic, vă dau ţigări eu căte vreţi. Numai să ne luaţi şi pe noi, că ne impuşcă ruşii!» I-am dat zece pachete. Ne-a legat de convoi şi am plecat spre Gura Văii, la Turnu-Severin." La destinaţie a reuşit să ajungă abia la 21 aprilie 1944.
PERSECUŢIA. Familia Nemţeanu a ajuns la cariera de piatră de la Gura Văii. După trei ani l-au chemat la Miliţie. Să-i facă buletin. "In act au scris că m-am născut in URSS. Le-am spus că sunt romăn, născut in Romănia. In Ţara Moldovei lui Ştefan cel Mare. Mi-au zis să tac dacă vreau să mai stau aici!" A găsit de lucru la fabrica de cherestea din Cloşani. A dat rumeguş la lopată, pentru că nimeni nu voia să-l angajeze pe alt post. Asta pănă intr-o zi, cănd şeful său, Ladislau Bally, a purtat o discuţie cu el. L-a promovat. Ca normator. O vreme i-a fost bine. Pănă cănd Tito a rupt relaţia cu Stalin. Atunci au inceput deportările basarabenilor in Bărăgan. "Le era frică să nu fugim in Iugoslavia", spune Valerie. A scăpat de Bărăgan. Pentru că de familiile preoţilor nu s-au legat miliţienii. "In 1951, Bally mi-a aranjat să merg să muncesc la Piteşti. După trei luni de stat acolo m-a chemat şeful şi mi-a zis că acolo e prea multă politică. Că trebuie să plec. La Băbeni sau la Rucăr. In acea zi m-am intălnit cu şeful de la Băbeni şi m-a luat cu el. La scurt timp am cunoscut-o pe soţia mea, cu care stau de peste 50 de ani." Soarta i l-a scos iar in faţă pe Bally, care ajunsese inginer la CPL Vălcea. L-a urmat. "In 1978 m-au dat afară. Aveam vina de a fi copil de preot şi basarabean. Eram duşman al poporului. Pe soţie au persecutat-o." Nemţeanu nu ii urăşte pe toţi comuniştii. "Unii au fost oameni. Casa asta mi-a dat-o Georgică Alboiu, prim-vicepreşedinte de partid. Eu am un defect. Nu ii uit niciodată pe cei care mi-au făcut bine. Vedeţi aceste lumănări in bibliotecă? Ii aprind mereu lui Alboiu la căpătăi."
DORINŢĂ. La casa părintească nu s-a mai dus. Dintr-un singur motiv: "Eu am plecat de acolo fără paşaport şi tot fără paşaport vreau să revin. A fost fratele meu, care e stabilit la Cămpia Turzii. A zis că doar acoperişul a fost schimbat. Că biserica a dispărut. Biserica lui tata. In locul ei se află un morman de piatră cu un obelisc pus in vărf." Unirea o vede ca pe un vis imposibil. "Pentru că Moldova este condusă de Voronin, un general sovietic pensionar. Şi mai e ceva. Stalin a vrut mereu Moldova. A vrut să ne schimbe limba. Inainte de 1940 a creat, intre Balta şi Tiraspol, Republica Moldovenească Autonomă. A impus vorbirea unei limbi moldoveneşti după un dicţionar inventat. Imi amintesc că in loc de sufragerie trebuia să se pronunţe măncătorie, in loc de robinet spuneam ţinecurgere etc. Vă spun ceva. Ruşii sunt ca porcii. Porcul este un animal domestic care nu face rău, dar ceea ce ia in gură nu mai scapă niciodată!"
Cei 45 de ani trăiţi sub talpa comunistă il macină. "Eu am trăit sub patru dictaturi. Cea a lui Carol al II-lea, a lui Antonescu - un erou martir, a Anei Pauker şi Luca şi a lui Ceauşescu. Sper să nu o mai apuc pe a cincea. Mă uit la Tismăneanu, la Volodea. Vorbeşte despre comunişti. Păi, ta-su şi cu Walter Roman au băgat comunismul aici. Walter era chiar şef de staţie la Radio Moscova. Nu le e ruşine?" Acum se zbate să obţină o despăgubire de la statul romăn. Pentru averea pierdută in 1944. "Cam două miliarde. Asta, deşi nu cred să iau nimic. Spun asta pentru că mă simt vinovat. Că am plecat de acolo. Că nu am luptat. Să fiu erou, cum este Ivanţoc. Am vorbit cu fratele şi am zis să ne cerem averea inapoi pentru tata. Ca să nu se intoarcă in mormănt de furie!"
Războiul a fost pentru Valerie Nemţeanu un vis urăt, care s-a terminat iute. A stat căteva luni cantonat la Timişoara, apoi a primit vestea că totul s-a terminat. Coşmarul său avea să inceapă după revenirea acasă, la Romaneşti. Au inceput deportările. A ajuns in Romănia. Din secretar de primărie s-a pomenit muncitor la lopată. Aproape un deceniu a umblat dintr-un loc in altul. Comuniştii l-au vănat mereu, ba chiar au vrut să il deporteze pentru a doua oară in Bărăgan. In final a ajuns la Vălcea. Pensionarul Valerie merge in prezent zilnic la cimitir să ii aprindă o lumănare unui fost secretar de partid care i-a dat o casă şi visează să apuce clipa in care va circula iar liber. Prin Romănia Mare.
IN PAT CU VACA. A văzut lumina zilei la Romaneşti, intr-o familie de preoţi. Işi aminteşte cu plăcere de casa părintească, de biserică, frumosul aşezămănt construit in capul străzii "Bisericii" de ruşi, din piatra rămasă in urma construirii unei căi ferate. Il evocă pe tatăl său, pe toţi ascendenţii acestuia, preoţi in Basarabia incă din 1840.
3 aprilie 1944. Este ziua pe care o va uita doar cănd va inchide ochii. "Era ziua mea de naştere. Ziua in care eu, fratele şi părinţii mei am plecat cu două vaci spre gară. In exil. Incepea lungul drum al schimbării. Unul in care trebuia să ne pierdem identitatea. Am găsit in gară un vagon. Era descoperit. Am dormit in el, impreună cu vacile, timp de o săptămănă. Nu ne lua nici un tren. Norocul meu a venit de la faptul că fumam. După ce evreii au fost deportaţi, fiecare a luat ce a apucat din ceea ce au lăsat in sat. Eu mi-am făcut provizii mari de ţigări. De Naţionale. Intr-o zi, ingheţat de frig, l-am auzit pe un mecanic de locomotivă că dorea să facă rost de ţigări. «Domnuâ mecanic, vă dau ţigări eu căte vreţi. Numai să ne luaţi şi pe noi, că ne impuşcă ruşii!» I-am dat zece pachete. Ne-a legat de convoi şi am plecat spre Gura Văii, la Turnu-Severin." La destinaţie a reuşit să ajungă abia la 21 aprilie 1944.
PERSECUŢIA. Familia Nemţeanu a ajuns la cariera de piatră de la Gura Văii. După trei ani l-au chemat la Miliţie. Să-i facă buletin. "In act au scris că m-am născut in URSS. Le-am spus că sunt romăn, născut in Romănia. In Ţara Moldovei lui Ştefan cel Mare. Mi-au zis să tac dacă vreau să mai stau aici!" A găsit de lucru la fabrica de cherestea din Cloşani. A dat rumeguş la lopată, pentru că nimeni nu voia să-l angajeze pe alt post. Asta pănă intr-o zi, cănd şeful său, Ladislau Bally, a purtat o discuţie cu el. L-a promovat. Ca normator. O vreme i-a fost bine. Pănă cănd Tito a rupt relaţia cu Stalin. Atunci au inceput deportările basarabenilor in Bărăgan. "Le era frică să nu fugim in Iugoslavia", spune Valerie. A scăpat de Bărăgan. Pentru că de familiile preoţilor nu s-au legat miliţienii. "In 1951, Bally mi-a aranjat să merg să muncesc la Piteşti. După trei luni de stat acolo m-a chemat şeful şi mi-a zis că acolo e prea multă politică. Că trebuie să plec. La Băbeni sau la Rucăr. In acea zi m-am intălnit cu şeful de la Băbeni şi m-a luat cu el. La scurt timp am cunoscut-o pe soţia mea, cu care stau de peste 50 de ani." Soarta i l-a scos iar in faţă pe Bally, care ajunsese inginer la CPL Vălcea. L-a urmat. "In 1978 m-au dat afară. Aveam vina de a fi copil de preot şi basarabean. Eram duşman al poporului. Pe soţie au persecutat-o." Nemţeanu nu ii urăşte pe toţi comuniştii. "Unii au fost oameni. Casa asta mi-a dat-o Georgică Alboiu, prim-vicepreşedinte de partid. Eu am un defect. Nu ii uit niciodată pe cei care mi-au făcut bine. Vedeţi aceste lumănări in bibliotecă? Ii aprind mereu lui Alboiu la căpătăi."
DORINŢĂ. La casa părintească nu s-a mai dus. Dintr-un singur motiv: "Eu am plecat de acolo fără paşaport şi tot fără paşaport vreau să revin. A fost fratele meu, care e stabilit la Cămpia Turzii. A zis că doar acoperişul a fost schimbat. Că biserica a dispărut. Biserica lui tata. In locul ei se află un morman de piatră cu un obelisc pus in vărf." Unirea o vede ca pe un vis imposibil. "Pentru că Moldova este condusă de Voronin, un general sovietic pensionar. Şi mai e ceva. Stalin a vrut mereu Moldova. A vrut să ne schimbe limba. Inainte de 1940 a creat, intre Balta şi Tiraspol, Republica Moldovenească Autonomă. A impus vorbirea unei limbi moldoveneşti după un dicţionar inventat. Imi amintesc că in loc de sufragerie trebuia să se pronunţe măncătorie, in loc de robinet spuneam ţinecurgere etc. Vă spun ceva. Ruşii sunt ca porcii. Porcul este un animal domestic care nu face rău, dar ceea ce ia in gură nu mai scapă niciodată!"
Cei 45 de ani trăiţi sub talpa comunistă il macină. "Eu am trăit sub patru dictaturi. Cea a lui Carol al II-lea, a lui Antonescu - un erou martir, a Anei Pauker şi Luca şi a lui Ceauşescu. Sper să nu o mai apuc pe a cincea. Mă uit la Tismăneanu, la Volodea. Vorbeşte despre comunişti. Păi, ta-su şi cu Walter Roman au băgat comunismul aici. Walter era chiar şef de staţie la Radio Moscova. Nu le e ruşine?" Acum se zbate să obţină o despăgubire de la statul romăn. Pentru averea pierdută in 1944. "Cam două miliarde. Asta, deşi nu cred să iau nimic. Spun asta pentru că mă simt vinovat. Că am plecat de acolo. Că nu am luptat. Să fiu erou, cum este Ivanţoc. Am vorbit cu fratele şi am zis să ne cerem averea inapoi pentru tata. Ca să nu se intoarcă in mormănt de furie!"
Romănul Ghiţă "Plăpumaru"
Din teancul de poze, in care işi are rudele incepănd cu stră-străbunicul Grigorie Ion Nemţeanu, preot in 1840 la Abaclia, Valerie ne arată o poză. Doi bătrănei ne zămbesc enigmatic din spatele lentilei. Ne explică locul fotografiei, "in casa unchiului soţiei, Dumitru Minoiu de la Călimăneşti". Personajele sunt Ghiţă Cristescu, zis "Plăpumaru", primul secretar al PCR la primul congres din 8 mai 1921, şi fostul ministru in guvernul PNŢ, D.R. Ioaniţescu. "Ăştia veneau frecvent la odihnă acolo. Şi ziceau: «Măi, nea Mitică, adu-ne şi nouă un kil de vin pelin de trei lei. Că am băut destul dintr-ăla de şapte lei». Erau doi oameni simpatici. Plăpumaru, chiar un bun romăn, dat afară din partid pentru că spunea mereu că Romănia este una singură: cea Mare. Şi nu mergea cu Stalin, care ne băga in cap că suntem o ţară imperialistă!"
Citește pe Antena3.ro
