Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dan Cosma a indraznit sa plece sa caute o viata mai buna in Occident. Reteta clasica: a trecut Dunarea inot. A mai si ajutat pe cineva, n-a plecat singur. 20 de zile, in inchisoarea de la Negotin, a amusinat libertatea, la sarbi. Soarta a vrut ca el sa fie returnat. A mancat bataie la reconstituire si a platit aventura lui cu un an si jumatate de inchisoare.
 |
Nu era un om care sa moara de foame. Era bijutier de meserie, iar inainte sa plece era sofer de taxi, deci nu traia greu. Dar stim cu totii ce insemna viata de atunci. Si de cata "libertate" ne bucuram. "Aia nu era viata normala! Nu mi-a mai convenit la ce se ajunsese si am spus ca ajunge. Am ajuns la concluzia ca aici nu mai era de trait, deci trebuia sa fac ceva", mi-a explicat gestul sau disperat Dan Cosma, unul dintre miile de frontieristi romani. Era septembrie 1986.
DECIZIA. Era casatorit, avea doi copii, unul din prima casatorie, in varsta atunci de 5 ani, si cel de-al doilea copil, de 2 ani. In acea perioada statea la socri, in comuna Pantelimon. Impreuna cu niste vecini mai apropiati, s-a hotarat ca trebuie sa faca ceva. "Am stat de vorba cu sotia mea si cu cei doi. Ceea ce pot sa spun este ca el lucra undeva in proiectare, la Uzina 23 August. El a murit la scurt timp dupa ce am iesit eu din inchisoare. Era tanar, avea 42 de ani, si a murit de cancer, dar mie mi se pare suspecta moartea lui. Ei aveau niste neamuri care plecasera in strainatate, chiar unul dintre ei, care mi-a fost coleg, taximetrist, a plecat cu un an inaintea noastra. M-a cautat si a vrut sa plecam impreuna, dar nu stiu ce s-a intamplat ca nu m-a gasit si n-a fost sa fie. El a ajuns insa in Statele Unite. Trecand tot pe Dunare", isi aminteste Dan.
ECHIPA. In urma discutiilor au ajuns la concluzia ca va pleca doar Dan si cu sotia vecinului, Lidia Vaduva. Costel, vecinul, a renuntat, fiindca s-a speriat ca el va fi primul pe care-l vor cauta. Dar a avut incredere si a lasat-o pe sotia lui sa plece cu Dan. Nu inainte de a-l "testa" ca inotator pe lacul Pantelimon. Dan s-a dus de cateva ori acolo si a inotat, si doar asa l-a convins pe Costel ca-si poate lasa sotia, care nu prea stia sa inoate, sa se inhame la o asemenea nebunie.
PREGATIRE. N-au plecat fara sa se intereseze de locul pe unde aveau sa se lanseze in calatoria cu final necunoscut, s-au informat ce au de facut acolo, in Iugoslavia, in caz ca ajung intregi. Aflasera ca era cel mai bine sa se predea militiei sarbe, care avea sa-i duca pentru cateva zile la inchisoare si pe urma in lagar, de unde ar fi putut pleca spre Occident. Zis si facut. In noaptea de 11 spre 12 septembrie 1986, Dan Cosma si Lidia Vaduva s-au dus la Drobeta Turnu-Severin si, cu toate riscurile, au pornit inot spre malul celalalt. Ea, un om deosebit de credincios, ii cumparase un tricou pe care l-a dus la biserica sa-l sfinteasca inainte de drum. Cu el s-a imbracat Dan, iar inainte de a pleca a baut si niste apa sfintita, adusa tot de ea. Si a mai fost ceva: s-a rugat mult Lidia sa-i ajute Dumnezeu. Si au fost momente cand Dan, care este credincios, dar nu un habotnic, si-a dat seama ce putere fantastica are credinta. Atunci cand apa-si demonstra forta in fata micimii omului, Dumnezeu a intervenit si a hotarat ca cei doi trebuie sa reziste.
Citește pe Antena3.ro
PROGRAM LA INCHISOARE. Dimineata veneau si-i chemau la munca pe cei care doreau sa scape de monotonia celor 20 de zile de detentie pentru "trecere ilegala a frontierei". In functie de cat erau de tineri si in putere, erau distribuiti la diferite munci. Cand se intorceau de la munca mai aduceau cate ceva de prin oras. Ce mai primeau si ei de la altii, pe care apoi le imparteau cu femeile, prin soba din celula. "Glasul inchisorii" s-a facut auzit si la Dan, care a aflat astfel de la cei de acolo ca, daca veneau noaptea cu listele si-i luau de acolo, sigur ii imbarcau spre Belgrad, ca sa-i duca spre lagar. La Padinska Skela, unde se facea trierea. Dar, daca ii luau seara sau pe zi, directia era sigur Romania. De-aia unii nu se mai intorceau de la munca la sfarsitul zilei. Fugeau de frica returnarii in Romania.
Dar Dan a ramas, ca raspundea si pentru Lidia si, in plus, isi asumase toata aceasta aventura. Pentru ca-si dorea o alta viata, departe de incatusari.
SFARSITUL UNUI VIS. Intr-o zi, mai spre sfarsitul perioadei de detentie, a venit un reprezentant al ONU la inchisoare, ca sa-i ia in evidenta. Asa, cel putin, au inteles ei. Erau si vreo doi nemti din Germania de Est acolo. Tensiunea era maxima, pentru ca fiecare dintre ei astepta un raspuns, cu orice pret. In a 20-a zi dupa-masa insa a venit lista. Au inceput sa-i strige pe nume. Era si el acolo. Lidia nu. In gand, si-a si luat la revedere de la ea. Si-a dat seama ca el va pleca in tara, iar ea va ramane. Si totusi a sperat pana in ultima clipa. Ca asa spera omul, in minuni. L-au luat in autobuz, iar ei i-a lasat tot ce stransese. Lui nu i-au pus catuse, dar unora le mai puneau, din cate stia el. Pana in ultima clipa a sperat. Adica pana a ajuns in dreptul barajului.
Acolo era punctul de cotitura: ori libertatea, adica drumul de Belgrad, ori inapoi in comunismul romanesc, adica intrarea pe baraj, la Portile de Fier, spre Romania. Au fost cuminti si au crezut ca vor gasi intelegere si pentru ei se va face abstractie de intelegerile oficiale, care prevedeau predarea frontieristilor. Au vazut ca se poate, au crezut in ei si le-au respectat conditiile. Mai ales ca vazuse ce viata se traia in Iugoslavia si ce inseamna libertatea! Cand ieseau la munca, prin oras, vedeau si ei cum se traia acolo, ce aveau iugoslavii in magazine si nivelul de trai. Dar uite ca sarbii au considerat ca grupul lui, de returnati, nu merita sa aiba parte de o viata ca a lor.
"Pentru mine special, am inteles, a venit un tovaras colonel sau locotenent-colonel, de la Batalion, de la Garnizoana, dar nu cred ca era de la Bucuresti. A venit cu un ARO si m-a luat pe mine si pe un baiat care era din Turnu-Severin. Si el, returnat. Si era domâ colonel cu soferul si doi zdrahoni, doi militari. Acuâ eu nu stiu ce fel de militari erau ei. Ca m-au legat la maini, la spate si au inceput sa ma ia la intrebari", povesteste Dan. Si el le-a spus cat a putut sa le spuna. Doar nu era sa inceapa sa spuna de nevasta, de sotul prietenei! Nu stie nici acum ce tot au vrut aia sa le spuna, ca l-au plimbat pe la Dunare si l-au chinuit vreo doua ore.
DOUA ORE DE CHIN. Si-l mai altoiau si cu un par pe pulpa, in spate, ca ei erau obisnuiti sa dea la picioare. Pana l-au innegrit. La un moment dat, i-au dat una si peste ureche, de n-a mai simtit nimic, decat o durere infinita. Era pe la sfarsitul "reconstituirii". Domâ colonel privea de sus, de pe mal, ca el era mai jos, pe langa apa, sa spuna ce si cum. Atat a mai auzit de la cei doi: "Sari, ma, in apa... mortii ma-tii, sa te-mpuscam!". Lucrurile astea nu o sa le uite in viata lui. Ca nu intelege nici acum cu ce drept au facut oamenii aia asa ceva. Cu ce drept a facut asta domâ colonel, care privea de sus totul. Parca era un negru pe plantatie, ca-n filme! Apropo de filme: ulterior a vazut "Reconstituirea". De cateva ori. Si de fiecare data l-a luat cu friguri la scenele parca rupte din experienta sa.
IN NUMELE CUI? "Tare mult as vrea sa stiu cu ce drept au facut asta! Eram un om cu mainile legate la spate, care ispasise deja o pedeapsa cu inchisoarea pentru fapta sa. Iar ei erau din Armata romana, pentru care avusesem un respect deosebit pana atunci. Ce credeam eu despre ea inainte si ce cred acum, pana nu se vor rezolva aceste probleme!", spune Dan. Pentru el, toate aceste detalii sunt lucruri care trebuie stiute. Mai ales ca nu intelege de ce a trebuit sa plateasca astfel, ca doar nu omorase pe nimeni. "Eu am inteles ca granitele se pazesc ca sa nu patrunda vreun intrus, nu ca sa nu iesi din tara", isi spune Dan mai mult pentru sine. "Iar ceea ce a spus domâ colonel, cand se pare ca se saturase de bataia pe care am luat-o eu, n-am sa uit niciodata: "Ma, asta a trecut cu o femeie. Atunci trebuia omorat"", isi aminteste Dan Cosma. Din cate a inteles, numele acestui colonel era Ungureanu.
"GATA!". Atat a rostit colonelul si totul s-a sfarsit. Nimeni nu s-a mai atins de domnul Cosma, pana a incaput pe mana unui capitan care l-a tratat altfel. I-a permis chiar tatalui sau, venit special sa-l vada acolo a doua zi, sa ii vorbeasca.
Ulterior a venit si momentul plecarii spre Bucuresti. Un alt cosmar. Din cauza chinului, are impresia ca totul a durat trei zile. Oricum, in bou-vagonul in care au fost inghesuiti, ca sardelele, n-aveau cum sa vada daca-i zi sau noapte. N-aveau nici aer si nici loc. Dormeau in picioare, precum caii.
LA INCHISOARE. La Bucuresti a urmat procesul. A fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare. Cei mai multi frontieristi luau cate sase, noua luni, un an. El nu, a luat un an si jumatate, pentru ca "nu s-a recuperat tot prejudiciul". Persoana cu care plecase si pe care o ajutase nu se intorsese! A fost dus la Rahova, unde a cerut sa fie scos la munca, pentru a nu innebuni in detentie. Intr-o buna zi, desi nu a facut nimic rau, a fost transferat la "periculosi". Cu tot felul de oameni, tot felul de condamnati pentru acte grave. "Stateam in pat cu unul care omorase doua persoane. Avea catuse la maini, ca nu era normal. Eram 90 intr-o camera pentru 30 de insi. Se intamplau multe, chiar si violuri. Erau conditii groaznice. Trebuia sa stai cuminte, ca altfel ti-o luai", isi aminteste cu oroare Dan. Ultimele luni din pedeapsa si le-a ispasit la Iasi. Dupa trei luni a fost liber. Trecuse, printre altele, si prin cea mai "grozava" cura de slabire. Intrase cu 90 de kilograme, iesise cu 70... N-o recomanda insa nimanui.
|
GREU DE INTELES
|
|
Dan Cosma nu crede ca trebuia sa fie bagat la puscarie si condamnat, dupa ce a ispasit o pedeapsa la sarbi, pentru fapta comisa. "E o nedreptate peste alta nedreptate", zice el. Si vrea si el un lucru: sa stie cine au fost acei oameni care l-au batut, cine a fost acel colonel care a supravegheat toate acestea. Este un episod din viata lui pe care n-are sa-l uite niciodata. Este inscris in Asociatia Fostilor Detinuti Politici, pentru ca a crezut ca i se va face dreptate. S-a ales doar cu un loc de veci pe sapte ani pentru tatal sau. Dar nu mai mult. Nu dreptate, nu lumina.
|
|
|
|
|
|
COSMARUL LIBERTATII
|
|
In libertate, a incercat sa se angajeze. Si legea zicea ca e obligat sa o faca acolo unde a lucrat. Dar acolo, la taximetrie, unde lucrase inainte, directorul i-a zis ca nu-l mai poate lua. El a fost eliberat in octombrie 1987. A aflat ca, tot timpul cat a fost inchis, sotia lui n-a putut sa ridice alocatia copilului. Desi el i-a trimis procura. Ce vina avea copilul lui, pentru ca tatal sau a vrut sa-i ofere o viata mai buna? Imediat dupa a venit un decret care a amnistiat pedepsele mai mici. Si anul urmator a venit o amnistie mai mare.
"Am incercat sa ma angajez la PECO. Am dat testul psihologic si -am trecut. Dar si directorul de acolo a refuzat. I-a facut scandal secretarei, ca m-a bagat la test! Si pentru ce? Ca facusem inchisoare pentru trecerea frontierei? Asta era crima?", spune Dan cu amaraciune. Dar isi aminteste imediat un alt detaliu: toata lumea il respecta in familie, chiar si in alte cercuri. Ceea ce facuse era demn de respect. Isi dadeau cu totii seama ca a fost un act de curaj. Dar el avea nevoie de un loc de munca. In cele din urma, l-a gasit. S-a angajat din nou ca bijutier la o cooperativa, unde l-a si prins Revolutia. |
|
NU RATATI!
|
|
Si zilele urmatoare vom publica marturii care ne-au parvenit in urma publicarii articolelor din cadrul serialului "Cazanele mortii". Pe cei care au trait experiente similare ori au avut legatura directa sau indirecta cu acestea ii invitam sa ni se alature, pentru a face lumina in acest dosar. Contactati-ne la telefoanele redactiei sau pe e-mail:
marina.constantinoiu@jurnalul.ro , cristian.stefanescu@jurnalul.ro , si marius.tuca @jurnalul.ro |
