Cazanele mortii - Daca Dunarea ar vorbi

Adrian, Lucian si Mihai au disparut la 28 noiembrie ’87. In acea noapte au incercat sa treaca Dunarea spre sarbi.

La 28 noiembrie 1987, Adrian, Lucian si Mihai au plecat de acasa si de atunci familiile lor nu mai au nici o veste de la ei. Erau adolescenti, asa ca nu voiau sa-si piarda tineretile intr-o tara aflata sub un regim totalitar. Si au ales si ei, ca multi altii, sa treaca Dunarea.

Atat stiu parintii lor. Peste ce s-a intamplat in realitate cu cei trei, fiecare an aduce uitare si mai mult praf pe un dosar ce, mai mult ca sigur, exista pe undeva si care poate pentru unii e mai bine sa ramana inchis. Oricum, sunt atatea intrebari pe care parintii acelor copii - azi, ar fi oameni in toata firea - si le pun, incat te miri ca nu au obosit de atata amar de vreme sa mai spere si sa mai creada in minuni. Dupa ce am vorbit cu aceste mame, mi-am dat seama ca sunt sfarsite si, chiar daca le este cumplit de greu, nu isi mai fac iluzii. Sau isi fac datoria de mama, amagindu-se singure. Asteapta insa raspunsuri. De 15 ani asta fac.

AJUTATI SAU TURNATI? Pana in ’89, nu asteptau vesti de la ei. Dar cand au vazut ca au trecut doi, cinci, zece, cincisprezece ani si dinspre apus nici un semn, au inceput intrebarile, urmate de cercetari facute de familie. Singurul lucru concret pe care l-au aflat pana acum este ca nu pot afla nimic. Adrian Ristea, Vasile Lucian Badescu si Mihai (n.r., - deoarece nu am reusit sa intram in legatura cu familia lui Mihai, am decis sa folosim doar numele de botez al acestuia) erau cam de "aceleasi leat", fiind colegi si buni prieteni. Au plecat din Bucuresti la 27 noiembrie 1987 cu masina furata de la tatal lui Mihai. Furata, pentru ca omul nu a stiut ce s-a intamplat cu masina lui, fiind hotarat sa anunte militia. A doua zi dimineata, soferul pe care baietii l-au angajat sa-i duca la Orsova a venit inapoi cu masina si a lasat-o in fata blocului, de unde o luase. Intrebat ulterior de parintii copiilor, soferul a sustinut mereu ca nu a stat sa vada ce au facut baietii. Rolul lui a fost sa-i duca la Orsova si de-acolo fiecare cu treaba lui.
Numai ca la Orsova a mai aparut un personaj in toata povestea de evadare a celor trei. "La 29 noiembrie am primit un telefon de la sora lui Cezar Mugur Urziceanu, care mi-a spus ca fratele ei a incercat sa treaca Dunarea cu baiatul meu si cu alti doi, dar ca a fost prins si arestat", povesteste Viorica Ristea, mama lui Adrian. Acest Urziceanu mai "incercase" de vreo trei ori sa fuga in Iugoslavia, dar, cand ajungea la malul Dunarii, "il apuca frica si renunta", dupa cum spune Viorica. "Am vorbit cu acest baiat atunci, la Orsova, la sediul militiei, dar nu am reusit sa aflu nimic de la el. Spunea ca voia sa fuga, dar ca ii era teama. De ceilalti, a spus ca i-a vazut cand au intrat in Dunare, dar mai departe nu stie ce s-a intamplat cu ei. Baiatul asta nu a fost niciodata condamnat pentru tentative de trecere frauduloasa a frontierei, pe motiv ca avea probleme psihice. Intotdeauna mi s-a parut suspect acest baiat, cred ca el le spunea celor care voiau sa fuga din tara sa mearga impreuna si la Dunare anunta granicerii." Adrian lucra la Cooperativa Radio-Progres si acolo, sustine doamna Ristea, l-a cunoscut pe Cezar, care venise cu un casetofon la reparat. O vreme, Viorica a tinut legatura cu sora lui Cezar Urziceanu, dar de ani buni, la numarul de telefon pe care il are nu mai raspunde nimeni.

VECHI BANUIELI. "Eu nu cred ca toti trei au fost omorati. Cel putin unul a scapat, dar ii este teama sa se mai intoarca in Romania, sa ia legatura cu noi. Dupa doua zile, am gasit o scrisoare lasata de Adi. Spunea ca au jurat toti trei ca, daca vor ajunge intregi, nu vor sa mai stie de Romania, de familie. Respecta acel juramant, de aceea cred ca nu vor sa se intoarca si sa ia legatura cu noi", spune Viorica. "Hai, mama, nu mai vorbi asa, e clar ca nu mai traieste nici unul. De atatia ani, daca ar fi fost undeva, ar fi dat un semn de viata", spune Simona, sora lui Adrian. "Baiatul meu era un foarte bun inotator. Nu se poate sa fi patit ceva in Dunare. Se simtea in apa ca un peste. De copil a facut polo, asa ca nu se pune problema ca el s-ar fi inecat", zice Cornelia Craciunica, mama lui Lucian.

LUATI DE APE? Cornelia se despartise de tatal lui Lucian, cand baiatul era mic. S-a chinuit sa-l creasca singura, sa-i ofere tot ceea ce isi dorea. "Aveam o sora in Germania, cred ca Lucian voia sa ajunga la ea. Inainte de a pleca, acum vreun an, tot timpul ma batea la cap sa ma recasatoresc, sa nu raman singura. A fost bucuros cand i-am spus ca ma casatoresc. Am gasit un barbat bun, intelegator, dar ce bine ar fi sa-l am si pe Lucian langa mine." In povestea disparitiei baiatului ei, banuiala Corneliei este ca Lucian a incercat sa-i ajute pe ceilalti doi sa ajunga la malul sarbesc si au fost toti trei inghititi de ape. Mai ales ca, dupa cum le povestise Cezar Urziceanu, Adrian se legase cu o sfoara alba de matase de vreo zece metri lungime de mijlocul lui Mihai, fiindca acesta din urma nu stia sa inoate. Ei au intrat in apa imbracati, iar Lucian era in sort, avand hainele intr-o punga. Adrian si Mihai aveau la ei si o saltea pneumatica de vreo 70 de centimetri.

NU STIM, N-AM VAZUT... Ani la rand au incercat sa afle ce s-a intamplat cu copiii lor. Viorica Ristea a trimis scrisori dupa scrisori, la Procuratura din Orsova (unde, spune ea, exista dosarul celor trei), la Inspectoratul General de Politie din Bucuresti. Nici un raspuns sau doar promisiuni... "Va vom contacta cand vom avea noi informatii..." Inainte de ’89, cand o plimbare pe malul Dunarii te putea costa viata, Viorica cobora din masina si se ducea in locul unde Cezar Urziceanu i-a spus ca baietii au incercat sa treaca Dunarea. "Umblam pe acolo ore in sir, in speranta ca voi gasi ceva, un indiciu, despre ei. Se uitau soldatii aia la mine si isi spuneau unii altora "las-o, e nebuna!". Se zvonea ca soldatii, care omorau un om sau prindeau unul cand trecea Dunarea, primeau trei zile de permisie. Am vorbit, dupa ’90, cu cei care spuneau ca au fost de serviciu in noaptea cand au trecut copiii, dar nici unul nu isi aminteste ceva..."

LEGAL, ILEGAL... "Puteau sa plece legal. Sotul meu avea un frate in Danemarca si o alta ruda in Elvetia", spune Viorica Ristea. Puteau oare? Matusa lui Lucian, desi maritata cu un cetatean german, a asteptat ani buni pana cand a reusit sa primeasca viza ca sa plece in Germania. "Cred ca si-a dat seama ca nu are nici o sansa sa plece legal, chiar daca sora mea i-ar fi facut chemare. A vazut ca dureaza mult si poate ar fi fost atunci si urmarit de militie, aflandu-se ca doreste sa plece din tara", povesteste Cornelia Craciunica.

NICI O VORBA. Nici unul dintre baieti nu a spus familiei ce avea de gand sa faca. Cu toate ca erau apropiati de parinti, iar acestia aveau impresia ca ii cunosc bine. "Simona se intelegea foarte bine cu Adi. Mie nu mi-a venit sa cred ca ea nu a stiut. Dupa ce am aflat ca a fugit, o tot intrebam pe Simona daca i-a spus. Tarziu, mi-am dat seama ca de fapt ei nu au spus nimanui de teama sa nu-i oprim, probabil. Sigur ca nu l-as fi lasat sa plece. Riscurile erau prea mari, iar el era totusi un copil", povesteste mama lui Adrian. Tatal lui era internat in spital cand Adi plecase. "Inainte cu o zi, Adi s-a dus la spital la tatal lui si a stat cateva ore cu el. Sotul meu era foarte bolnav, i-am spus de Adi dupa vreo doua luni. Mi-a fost frica sa nu se imbolnaveasca mai rau, de aceea am preferat sa nu-i spunem nimic atunci."

O DOVADA. Acest caz se adauga la alte mii. Chiar daca de peste 15 ani nu mai stiu nimic despre copiii lor, familiile mai spera ca intr-o zi vor afla ce s-a ales de cei trei. Nu ca sa se razbune pe cineva. Pur si simplu s-au saturat sa mai traiasca printre banuieli si scenarii de tot felul. Si poate ca nici nu mai au puterea sa spere la infinit. Dar nici sa renunte la acel "si totusi, daca...".

ADRIAN RISTEA S-a nascut la data de 8 august 1967 in Bucuresti, fiind fiul lui Emil si al Ioanei Viorica. Era student in anul II la Facultatea de Electronica, seral, si salariat la Cooperativa Radio-Progres. In ziua in care a plecat din Bucuresti spre Orsova avea la el buletinul de identitate, legitimatia de student, legitimatia de serviciu, adeverinta de salariat si adeverinta de student. Luase 100 de dolari si 5.000 de lei de pe CEC.

LUCIAN VASILE BADESCU S-a nascut la 31 decembrie 1966, in Bucuresti. Poarta numele mamei lui. Era salariat la intreprinderea Electronica din Bucuresti, fiind absolvent al Liceului de Electronica. A fost coleg de scoala cu Adrian. Era un foarte bun inotator, practicand polo din copilarie. Cand a plecat spre Orsova, a luat la el buletinul si legitimatia de serviciu. Spera sa ajunga in Germania, unde locuia sora mamei lui.