Chitara cu rădăcini tricolore

Ceea ce s-a semănat cândva începe să dea roade. Ne amintim cu toţii că încă de la prima ediţie a Festivalului Folk You!, înainte să se tragă obloanele, Moţu Pittiş ruga publicul să nu lase mizerie în sală - adică pe plajă. Căci, dacă tot se punea problema igienizării sufletului şi a curăţirii de "gunoaie", ar fi fost nefiresc ca tocmai acel loc minunat din Vamă să fie murdărit de public. Iată că gestul a devenit tradiţie.

Cuminţi, tinerii sau mai puţini tinerii spectatori au strâns şi de data asta resturile, iar în urma lor a rămas plaja curată ca sufletul după spovedanie. O făceau din respect pentru Pittiş, din respect pentru artiştii care se dăruiau pe scenă, dar şi din respect pentru ei. Anul acesta, am avut aşadar surpriza plăcută să întâlnim acelaşi public educat şi cu simţ civic.

TEMPLU SFÂNT
După prima seară (sau dimineaţă) de festival, oamenii au adunat peturile, chiştoacele, paharele de plastic, toată mizeria care în mod inevitabil se produce în timpul unui spectacol maraton de peste şapte ore. A fost, şi de data asta, un acord perfect între curăţenia muzicii şi curăţenia atitudinii publicului, un proiect comun (al artiştilor şi al publicului) de "ecologie" a spiritului. Şi s-a mai întâmplat ceva, absolut neaşteptat şi înălţător: un grup de adolescenţi au adus cu ei tricolorul românesc!

PCR-ul nu mai există, UTC-ul nu mai există, deci nu era o sarcină de partid. Era un gest spontan, incredibil, venit din partea unor puşti nepoluaţi de vreo doctrină, într-un moment în care nimeni nu se mai gândeşte la identitatea naţională. Ei, bine, aici, la Folk You!, pe plaja din Vama Veche, ei au simţit nevoia să spună că sunt români. Tricolorul strălucea pe plajă ca un reproş pentru toţi cei care se ruşinează cu numele lor... Tinerii veniseră pregătiţi pentru recitalul lui Hruşcă. Atunci când acesta a început să cânte "Tu, Ardeal", publicul s-a ridicat în picioare, intonând într-un singur glas "Tu Ardeal, tu Ardeal, îţi suntem oşteni,/ Templu sfânt, templu sfânt, munţii Apuseni"... Toată lumea de pe plajă era exaltată de fiorul pur al patriotismului. Cu toţii ne-am reamintit că suntem români, "dincolo de orice Vamă, dincolo de DA sau NU,/ Dincolo de toată lumea/ Folk You!"...

În culise, Alexandru Andrieş, "un tip modest şi extrem de simpatic şi interesant, care nu conteneşte să se mire că vine lumea să-l vadă" - aşa cum se autodescrie - avea numai vorbe de laudă la adresa publicului. Nu-i venea să creadă că tinerii îi cunoşteau versurile pe de rost. Dar, mai mult decâ orice a fost impresionat de abordarea atât de neaşteptată a sentimentului patriotic în Vama folkului!

Surpriză a fost şi pentru noi. Surpriză şi bucurie a confirmării unei idei nu doar originale, ci şi funcţionale, pe care a avut-o Anda Pittiş în legătură cu afişul festivalului. Pentru că - e bine să se ştie - ea este cea care a avut ideea acelei chitări cu rădăcini. Sau mai exact a unor rădăcini din care cresc chitara, cântecul, folkul... Îi suntem recunoscători şi îi mulţumim pentru formidabila inspiraţie. Chitara cu rădăcini a căpătat, iată, o semnificaţie mult mai amplă şi mai pregnantă, prin înfrăţirea cu tricolorul.

NUMAI NOAPTEA
Poate vă aşteptaţi ca după însufleţirea patriotică indusă de Ştefan al nostru, întors acasă de peste mări şi ţări, peste Vamă să se aştearnă... aproape linişte. S-a aşternut... dar adusă de Nicu Alifantis (foto) şi ZAN, un recital care a trecut bine de miezul nopţii, de la care nimeni nu s-a dat plecat... "Aproape linişte" este una dintre piesele cele mai frumoase ale lui Alifantis, pe versurile lui Alexandru Andrieş. După elanul din ajun, momentul de calm nu s-a lăsat aşteptat: "Norii-s de-argint şi zboară departe,/ Cerul e-nalt, tăiat în cleştar,/ Noaptea-i o perdea/ Şi-n fereastra mea/ Doar umbre care-ncet dispar.../ Când nu eşti aici mi-e camera goală,/ E timpul leneş, mult prea lung..." La fel, cu un "backing vocals" alcătuit din sute de voci, o altă poezie a lui Alexe: Piaţa Romană nr. 9. Nicu, secondat de minunaţii muzicieni de la ZAN, n-a "iertat" nici de astă dată marii poeţi. "Inscripţia pe un inel" a lui Arghezi, "Ce bine că eşti", "Ploaie în luna lui Marte", de Nichita Stănescu...

"Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta/ Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am/ Mai bine lasă-mă să închid fereastra/ Să nu văd frunzele cum cad din ram", aceeaşi poezie, cântată mai devreme de Hruşcă, alt refren acum. La fel de frumoase, la fel de emoţionante amândouă interpretările. Ne-a îngheţat inima când am auzit "Ce frumoasă despărţire"... şi nu era decât ora două şi jumătate. Noaptea sau dimineaţa? Ce mai conta? "Crocodilu-dilu", au scandat toţi prietenii. "Numai noaptea", răspundeau Nicu şi Virgil şi Răzvan... Noaptea? S-a făcut deja ora trei. Noapte bună! Sau bună dimineaţa! Ne aşteaptă alte două nopţi pline de frumos. Pregătiţi? Noi, da!