EVOLUŢIE / "Scopul nostru este să găsim locuri de muncă pentru autişti"

Când împlineşte 18 ani, copilul autist se vindecă instantaneu. Nu mai apare nicăieri cu acest diagnostic. Şi pentru că nu există în statistici, statul român nu face nimic pentru adulţii cu autism. Câteva fundaţii însă au creat servicii sociale adaptate nevoilor lor, pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să-şi găsească un rost. 

Sandu are 32 de ani şi, dacă nu s-ar fi înfiinţat la timp Centrul "Pentru Voi" din Timişoara, soarta lui ar fi fost să ajungă într-un sanatoriu. "Devenise atât de agresiv că nu mai făceam faţă", povesteşte mama lui, Cornelia K. "Totul a fost normal până la 3 ani şi jumătate. Până atunci comunica, punea întrebări. Nici la dispensar nu au observat nimic. Apoi a amuţit complet, n-a mai vrut să vorbească deloc, se izola. La început nu am vrut să admit că are ceva, dar după şase luni am mers la un neuropsihiatru, care ne-a zis din start că e autism. I-a dat tratament: Neuleptil şi Romaparkin. Dar Sandu avansa în boală, devenea agresiv, violent. Apoi a luat Levomeprazin", îşi aminteşte doamna Kanyo. "L-am dat la grădiniţă, dar nu a stat mult. Plângea când voiau să lucreze cu el. Am încercat la şcoala ajutătoare, dar a împins un copil şi s-a speriat învăţătoarea. Mi-a zis că nu îl mai poate primi."

SANDU A ÎNVĂŢAT LA "PENTRU VOI" SĂ FOLOSEASCĂ TOALETA
Nici la Centrul "Pentru Voi", Sandu nu s-a adaptat foarte uşor. Şase luni s-au chinuit cei de aici să-l convingă pe băiat să intre în clădire. "A stat atunci tot programul, i-a plăcut acolo. Sandu ani de zile nu a stat pe scaun. Din momentul în care se trezea până seara era numai în picioare. În centru are un scaun pe care este lipită o fotografie cu portretul lui şi Sandu stă jos. Foarte rar mai are momente de agresivitate. I-au scos din medicaţie Haloperidolul. Acum ia Nozinan, Rivotril, Fenobarbital. L-au învăţat cum să folosească toaleta. Se poate şi la o vârstă mai înaintată să facă un autist progrese, dar trebuie muncit mult", răsuflă pe jumătate uşurată mama.

În timpul săptămânii, Sandu stă la Săcălaz, la 10 kilometri de Timişoara, într-o locuinţă protejată. Din două în două săptămâni, îşi petrece week-end-ul acasă. În locuinţa protejată, deschisă în 2001, trăiesc opt tineri cu dizabilităţi intelectuale. Casa este compusă din două module: o incintă semiprotejată, pentru patru beneficiari, care au un nivel mai mare de autonomie şi lucrează în brutăria centrului, şi o altă zonă, cu grad maxim de suport pentru patru tineri cu dizabilităţi intelectuale severe. "În casă, activităţile sunt îndreptate spre dezvoltarea deprinderilor fundamentale de autoîngrijire, a abilităţilor relaţionale şi a autonomiei personale", spune Diana Mihailă, şef serviciu locuinţe protejate.

CURSURI DE CROITORIE, MUZICĂ ŞI CALCULATOR
Fundaţia lucrează în parteneriat cu Primăria Timişoara, aceasta furnizând banii pentru cheltuielile de funcţionare. "Avem liste de aşteptare, pentru că suntem singura organizaţie din Timişoara care oferă servicii pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale, printre care şi autism. Până acum, am reuşit să angajăm 86 de persoane cu dizabilităţi intelectuale: 33 în diferite companii şi 53 în unitatea noastră protejată. Scopul nostru este să găsim locuri de muncă pentru fiecare dintre cei de aici", ne-a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei "Pentru Voi".

Adi, care are 37 de ani, învaţă acum să folosească banii şi pentru asta merge cu cei de la fundaţie la supermarket. Când întâlneşte o fată nouă, Adi o întreabă cum o cheamă, îi pupă mâna şi o întreabă dacă e măritată. Dacă spune că e, o lasă în pace. "Acasă nu am nici o prietenă, aici simpatizez toate fetele", mărturiseşte băiatul. Lui îi place tot ce învaţă în centru: croitorie, muzică şi calculator.

Adi s-a născut la şapte luni, cu o greutate de 2,200 kg. Pe la 3 ani, părinţii au observat că vorbea greu, iar când au mers la medic, copilul a primit acest diagnostic: autism de gradul II.
"De la 4 ani a început să vorbească", povesteşte Ilinca, mama lui Adi. El completează: "De la 4 ani am început să vorbesc destul de mult". La 7 ani, a mers la şcoala ajutătoare, a făcut 8 clase, apoi liceul la seral, la matematică-fizică şi a luat Bacalaureatul. "Toate materiile îmi plăceau, dar mai ales matematica aia cu ceasul, să nu întârzii", spune Adi. În timpul şcolii a învăţat să cânte la acordeon şi la pian şi îi place orice muzică. Ne cântă la orga din centru "De ziua ta, mămico"; se opreşte o clipă, îşi ia avânt şi ne anunţă: "Şi acum vin «Valurile Dunării!»".

AUTISMUL NU DISPARE LA 18 ANI!
Adi nu a luat tratament. Doar lecitină, când era mic. "Nu mi-ai dat tratament, dar microbuzele astea sunt prea mici pentru mine", îi adresează băiatul un mic reproş mamei. Uneori repetă după ea, alte ori îi dă replici amuzante. Mama ne vorbeşte despre banii pe care îi primeşte fiul ei: o pensie de urmaş de 269 lei şi o indemnizaţie de handicap de 217 lei. "Asta pentru încălzire!", completează Adi. El o ajută pe mamă la treburile din gospodărie; face şi sarmale, dar rotunde.

Doamna Ilinca e foarte mulţumită că există acest centru, dar se gândeşte speriată la ce va face Adi atunci când ea nu va mai fi. "Persoanele cu autism sunt foarte diferite între ele atât ca nivel intelectual, cât şi ca abilităţi şi nevoi: unii pot urma o facultate, pot fi angajaţi, alţii trebuie supravegheaţi în permanenţă. Lucrez de 18 ani în acest domeniu şi am constatat că incluziunea socială a persoanelor cu autism este foarte dificilă, dar nu imposibilă!", ne-a mărturisit Laila Onu.

Nicoleta Foica, responsabil cu relaţii publice în cadrul Fundaţiei "Pentru Voi", spune că autorităţile ar trebui să finanţeze mai multe servicii comunitare pentru aceşti adulţi. "Nu există continuitate a serviciilor. Noi avem şi un proiect, «Autismul nu dispare la 18 ani», finanţat de Uniunea Europeană, pentru care urmează să semnăm contractul".

Adi e fericit în centru; când ne despărţim, ne urează din toată inima: "Să dea Dumnezeu să avem sănătate şi noroc în viaţă!".