Jurnal de Croaziera - Paianjeni si o noapte zgomotoasa

Sa va explic: La 113 metri deasupra fundului Dunarii nu se intampla mare lucru. Se intampla ca macar o data pe an o echipa de jurnalisti de la Bucuresti sa vina pana la Tulcea sa mai scrie o poveste despre acelasi marangoz de langa fosta fabrica de bere, care lucreaza lemnul de 38 de ani, sau despre omul de afaceri care a transformat stuful intr-o chestiune extrem de profitabila sau despre investitiile in turism. O sa aflati mai multe detalii in materialele noastre si pe blogul croazierei.

Sa va explic: La 113 metri deasupra fundului Dunarii nu se intampla mare lucru. Se intampla ca macar o data pe an o echipa de jurnalisti de la Bucuresti sa vina pana la Tulcea sa mai scrie o poveste despre acelasi marangoz de langa fosta fabrica de bere, care lucreaza lemnul de 38 de ani, sau despre omul de afaceri care a transformat stuful intr-o chestiune extrem de profitabila sau despre investitiile in turism. O sa aflati mai multe detalii in materialele noastre si pe blogul croazierei.

Deasupra celor 113 metri de apa, viata de noapte a Tulcei este si ea linistita. Orasul are discoteci si cluburi nocturne cat sa le numeri pe degetele de la o mana. Inarmati cu rabdare si cu mainile in buzunare, Gabi si cu mine am investigat atent viata de noapte din oras. Pana la 4 si ceva dimineata. Ne-am intors pe hotelul plutitor zgribuliti de frig si ne-am promis solemn unul altuia ca ne vom trezi reciproc dupa numai trei ore de somn. Bineinteles ca n-a fost asa.

Am pornit miercuri dimineata, pe la 9, dupa subiecte. Parte din ele, rasuflate. Acum insa - zicem noi - aveam o scuza. Ne bate integrarea la usa, iar noi trebuia sa verificam ce inseamna asta pentru marangozul care face barci de lemn, pentru cel care construieste barci din fibra, pentru investitorul in stuf si pentru industria locala sau, ma rog, ce a mai ramas din ea, dar si pentru locuitorii din Caslita, care sunt nevoiti sa bea apa rosie cu sulf din cauza ignorantei unora. Dupa putinele ore de somn - din varii cauze - , Ioana, Dan, Florin, Alex, Gabi si cu mine ne-am luat inima in dinti si toate ustensilele indispensabile - coli, pixuri, reportofonul, microfonul, camera foto, camera de filmare, trepiedul, soferul.

Florin de la Antena a avut toata ziua o fixatie - sa ma sicaneze. Oriunde mergeam, imi sufla in ureche cate o vorba legata de paianjeni. A aflat mai deunazi ca nu-mi plac lipiciosii astia mici incolaciti in panze si de-atunci ma tine intr-o continua tensiune. Alex a avut si el o ocupatie - sa se minuneze constant. La fabrica de rogojini din stuf i s-a parut tare captivant sa afle ca din aceasta materie prima se poate face parchet, si inca unul foarte bun. TULCEA. Viata de noapte linistita, cu putine cluburi