Tactici de a nu pierde cheia, scuze pentru parinti cand inevitabilul se producea, misterul demn de Dosa-rele X al disparitiei. Aceste griji au invatat o intreaga generatie ce-i responsabilitatea. Azi, copiii nu mai poarta cheia de gat: merg la after-school sau se intretin cu "dadaca" virtuala de la internet cafe.
Dupa scoala - Surogat pentru ""acasa""
CU CHEIA DE GAT
La capatul unui snur rosu, sau al elasticului, sau al siretului de la tenisii chinezesti atarna copilaria mai multor generatii. Pentru multi dintre ei, bucata de metal a carui raceala o mai simt uneori pe piept si acum a insemnat prima responsabilitate a unor copii crescuti in fata blocului.
Cand ii intrebi de cheia de la gat, multi dintre cei care au purtat-o navalesc cu toate amintirile jocurilor copilariei. "Altfel nu se poate", se justifica. Iti spun de "Leapsa", de "Cele 9 caramizi", de "Pititea" si "Impuscatea". In spatele tuturor acestora se ascunde spaima mica a copilului obligat sa poarte o responsabilitate de gat.
NOSTALGIE. Nu preamaresc zilele in care stateau singuri jumatate de zi si trebuia sa-si faca temele singuri, sa-si incalzeasca mancarea la aragaz, daca invatasera sa-i dea drumul. Dar nici nu privesc cu amaraciune spre timpul din care au cele mai nastrusnice amintiri. "Nu regret ca am crescut cu cheia de gat. Nu vreau nici sa par ca tin cu acele vremuri. Acum, calculatoarele si jocurile au si ele rolul lor, insa cred ca jocurile afara si interactiunea cu alti copii ne-au ajutat sa ne dezvoltam mai bine imaginatia si simtul practic", crede Elena Ene, o tanara din Slatina, care avea 7 ani la Revolutie.
Pentru Andreea Luca din Calarasi, studenta la Drept in Bucuresti, perioada cu cheia de gat a insemnat o maturizare rapida, mai ales ca era sora mai mare. "Acum, cand privesc inapoi, am asa... un iz de tristete, ca am crescut cam singurica, cu fratele meu mai mic. Ne certam tot timpul..., pana la urma cred ca ne-a fost de folos perioada aia, ca am invatat sa ne descurcam si in situatii limita." Altii duc dorul cheii-copilarie si se simt impovarati de cheile-responsabilitati-de-oameni-mari pe care le poarta pe un breloc. "Acum, tot de gat atarnata port cheia, de fapt cheile, ca sunt mai multe, care imi zornaie in cap in fiecare dimineata... Ai ridicat colacul la buda?... Ai platit Internetul?... Ai platit abonamentuâ la telefon?⦠Si toate zornaie metalic, ma inspaimanta usurelâ¦", marturiseste Daniel F. din Iasi.
 |
SIMBOL. Pentru multi dintre
cei crescuti in fata blocului, cheia a
insemnat
prima responsabilitate |
FORME SI AROME. Exista o veritabila simbolistica a formelor si culorilor cheilor si snururilor. Cunoscatorii stiu de ce. Pe site-ul http://www.igu.ro/latrecut/ s-au adunat mai multi "experti" intr-ale epocii respective, dintre care Mande face o analiza fara cusur a celor doua obiecte. "Snurul era pentru cheie precum castile pentru iPod⦠Cei mai saraci aveau snur de ata groasa de canepa care te taia la gat. Sportivii aveau snur de tricolor... Majoritatea facea greseala sa aiba snurul de la cheie confectionat din elastic. De ce greseala? Ca aia marii trageau de cheie si iti spargeau dintii. Snurul avea gust. Tineti minte gustul sarat al snurului de cheie? Imi placea teribil, tin minte ca odata am supt un elastic gri si l-am scos din gura alb."
Si semiotica cheii vorbea de cat de cool e pustiul si ce pedigree are. "Cheia era practic temelia! Aici se vedea cine esti si de unde. Aveai cheie banala, insemna ca esti mutat in bloc de la inceput, toti aveau aceleasi yale, acelasi rand de chei... Daca aveai privilegiul de a avea yala pe bile, deci cheie fara zimti, insemna ca ai rude pe-afara, deci implicit aveai si guma, si ciocolata, Pepsi, nebunie curata."
Pentru Elena, formele nu aveau o asa mare importanta. "Cheile pe care le-am avut au fost de doua feluri: din astea rotunde, gri, am avut cele mai multe, si o data una aurie, putin mai ovala". In plus, in cartierul din Slatina unde a crescut, toti prietenii din gasca ei aveau chei la fel, ceea ce ii indemna la experimente, daca pot descuia usa altora cu propriile chei. La snur, problema esteticului s-a pus de la o varsta frageda. "Am schimbat ata cu snurul negru de la colierele ieftine pe care le purtam." Absolventa de Filosofie a purtat cheia de gat si la facultate. "Si in anul intai, cand inca mai purtam cheia la gat, toata lumea era curioasa sa vada bijuteria de la capatul siretului", isi aminteste amuzata.
Pentru Daniel nu conta forma sau aspectul, cat senzatiile, pe care le mai simte si dupa ani buni, legate de cheie. "Dupa obisnuitul lapte cu cacao si cu biscuiti, o luam frumusel din cuierul de langa usa; era agatata de un elastic innodat de cateva ori binisor, fara vreo jena estetica. Dimineata luam cheia din cui. Era a treia sau a patra de acum, adica lucrurile erau si mai palpitante, ca si cum as fi trecut deja de nivelul 1, 2... O aranjam cat mai atent in fata (sub bluza alba de corp iarna si sub maioul cu gaurele de sub camasuta, primavara, vara), sa nu se vada deloc."
BUCLUCURI. Pe langa spartul dintilor altora si invartitul pe degete, exista un sport preferat de cei care purtau cheia dupa ei: pierdutul cheii. De frica bataii pe care majoritatea o primeau ca rasplata, unii copii aveau sistemul propriu de a evita pe cat posibil nefericitul eveniment. "Devenise o spaima sa n-o pierd si cand incuiam usa, o faceam cu ea la gat, ma aplecam si uneori ramaneam atarnata de usa pana ma chinuiam sa o scot din butuc. Dormeam chiar cu cheia la gat", povesteste printre hohote de ras Elena.
Uneori nici aceste strategii nu dadeau rezultate si inevitabilul se producea. "O pierdeam cand eram la joaca, tin minte ca o data m-au ajutat toti prietenii din cartier sa o caut prin iarba, pentru ca era a cincea oara cand o pierdeam. Tata schimba de fiecare data butucul. Sincer, chiar nu inteleg cum o pierdeam atat de des, o purtam mai tot timpul la gat⦠doar cand dormeam ma desparteam de ea", cauta explicatii Andreea.
Pentru altii, disparitia cheii tine si astazi de Dosarele X. "Nici acum nu imi explic cum o pierdeam⦠uneori se rupea elasticul, alteori cadea de la gat... alteori o scoteam sa scrijelesc ceva si, desi imi ziceam inainte «De data asta treâ sa am grija sa o pun la loc», uitam, evident", isi aminteste Daniel.
INVATATURI. Nici unul dintre cei din generatia cu cheia de gat nu da verdicte cand vine vorba daca au devenit mai responsabili crescand cu cheia de gat sau daca au avut o copilarie fericita sau nu din aceasta cauza. Pentru cei intrebati, cheia de gat egal copilarie. Si "Uliii si Porumbeii". Si "Leapsa". Si putina grija. "Pentru mine, chestia aia nu era o cheie. Nu era intrarea in casa si nici alt simbol metaforic de talisman al identitatii... Era spaima. Si a fost primul lucru din viata care m-a introdus in lumea matura a stresatului ce pune pret pe lucruri marunte, de multe ori fieroase", concluzioneaza Daniel.
Dar, in nici un caz, cei din gene-ratia cu cheia de gat nu vad o tragedie intr-o astfel de copilarie. Mai mult, Elena nu exclude ideea ca, daca va avea un copil, sa-l lase de pe la 7 ani cu cheia de gat timp de doua-trei ore, pana ar veni ea de la serviciu. "Ma gandesc ca de pe un breloc ar pierde-o mai repede", zambeste ea, ca un om cu experienta in domeniu.
OM MARE
"Acum tot de gat atarnata port cheia, de fapt cheile, ca sunt mai multe, care imi zornaie in cap in fiecare dimineata... Ai ridicat colacul la buda? Ai platit Internetul? Ai platit abonamentuâ la telefon?... Si toate zornaie metalic, ma inspaimanta usurel..." - Daniel F., Iasi
TEAMA
"Devenise o spaima sa nu pierd cheia si cand incuiam usa, o faceam cu ea la gat, ma aplecam si ramaneam atarnata de usa pana ma chinuiam sa o scot din butuc. Dormeam chiar cu cheia la gat" - Elena Ene, Slatina
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
