x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea "Mosului" Doroftei

0
Autor: Alex Nedea 22 Aug 2006 - 00:00
Povestea "Mosului" Doroftei


Cand parintii nu erau acasa, copiii ramaneau in grija fratilor sau suro-rilor mai mari. Leonard Doroftei, un campion nascut dintr-un copil cu cheia de gat, rememoreaza vremu-rile in care era ingrijit de sora cu sase ani mai in varsta.

  • Singur acasa - Romanii isi lasa pe cont propriu si copiii sub 5 ani

    Cand parintii nu-s acasa, fratele mai mare are grija de cel mic. Mosu’ Leonard Doroftei e un campion nascut dintr-un copil cu cheia de gat. Putini oameni au reusit sa-l bata pe Dorin. Insa, chiar daca stia sa se fereasca de crosee, nu si-a putut scapa fundul de batul usturator al fostului sau diriginte.

    Jurnalul National: Ati mancat multa bataie in cartier cand erati copil?
    Leonard Doroftei: Naaa! Pai, daca mancam bataie, mai aveam eu tupeu sa ma duc la box? M-am dus in ring pentru ca ma simteam bazat, aveam incredere in mine. Fara incredere nu as fi reusit. Nu ma laud, dar nu am avut lupte cu multe schimburi de lovituri. Cum il loveam, se termina balciul. Ori incepea sa planga, ori il tranteam jos si astfel lupta lua sfarsit.
    De aceea am ajuns la box: am aratat celui care a vrut sa ma ia ca am ceva potential. Totul a inceput dupa o altercatie in cartier. M-am ba-tut cu un copil pentru o teava de suflat "gornete". Am zis sa ne batem si teava sa fie a celui mai bun. Am castigat, iar fratele celui pe care l-am batut mi-a zis: "Nu vrei sa vii la box?".

    Cine era mai "tare": "Bruz Li" sau "Cichi Chian"?
    Bruce Lee… Cu kung-fu si cu Bruce Lee am deschis ochii. A fost si va ramane "The One", "Only Bruce". Cred ca-l batea Bruce Lee pe Jackie Chan si la doispe noaptea. El a fost primul, Jackie Chan a venit mai tarziu. Mi-aduc aminte ca am vazut "Orasul Fantoma" la Cinematograful "Patria", iar dupa film incercam si noi schemele. Era 5 lei biletul de intrare. Pentru film gaseam bani.

    Jocul de-a saritul din tren

    BUCURIA COPIILOR. Pegasul, o bicicleta la care a pedalat o tara
    Cum era viata de cartier in Ploiestiul din anii ’70?
    De dimineata pana seara eram liber, noaptea iarasi liber si tot asa. Mama era tot timpul la munca. Stateam tot timpul pe linie (calea ferata - n.r.), ma jucam "Pititea", "Hotii si vardistii". Mai cadeam si veneam de acasa cu nasul si cu arcada sparte. Unul din jocurile preferate era sa luam trenul din mers de pe calea ferata si ma intreceam cu copiii: care poate sa se agate din tren cat mai in viteza si care poate sa coboare apoi cat mai in viteza. Daca eram la periferia Ploiestiului, cateodata ajungeam sa ma dau jos pe la gara. Eram unul dintre meseriasi la jocul acesta. Drept dovada ca mai sunt inca in viata. Nici nu s-au intamplat accidente, am avut noroc. Apoi toata viata am pus piroane pe linia de tramvai. Nu cuie, ca din alea ieseau sabiute mici, puneam piroane si ne faceam sabii cu care plecam sa vanam soparle. Incercam sa le prindem, dar nu prea reuseam.
    Mergeam pe stadion si mai vedeam cate un meci, mergeam in curtea scolii… nu in scoala, ci doar in curtea scolii (rade)… Dintr-a cincea pana intr-a opta nu am lipsit niciodata de la ore. Imi placea scoala: pe la exterior arata frumos, era inalta, cu doua etaje, frumos desenata. Dar inauntru erau culoarele acelea foarte reci, era racoare. Dar mi-au placut Geografia si Istoria.

    HOP S’ASA. Doroftei: "Aici eram patriot"

    La activitati patriotice va duceati?
    Aveam baietii mei din clasa cu care mergeam pe camp si strangeam maculatura si fier vechi pentru a face cota pe scoala. Ne duceam la meciuri pe stadion cu sacii dupa noi si cand se termina adunam ziarele. Ne convenea sa facem treaba asta, pentru ca puteai sa mai intarzii la o ora-doua. Cand ieseau profesorii pe geam si vedeau un sir asa lung de caruturi cu fier vechi nu ne mai faceau nimic. Am fost seful cu disciplina pe scoala in clasa a VII-a si in a VIII-a. Asta dupa ce intr-a V-a si a VI-a m-a batut directorul scolii de m-a rupt, pentru ca eram unul care vorbea mult si nu invata. Imi dadea cu batul la cur. Dar dupa aceia dandu-mi aceasta obligatie m-a cumintit, pentru ca ma simteam bagat in seama.

    "Copilaria e pe calculator"

    FOTO STUDIO. Toti copiii se pozau in oras
    Mama dumneavoastra era la munca de dimineata pana seara. Cine avea grija de dumneavoastra?
    Eram singur… De la 7 ani am ramas orfan de tata. Am avut o sora cu sase ani mai mare care a avut grija de mine. Cam de la 10 ani am ramas singurel, pentru ca sora a plecat sa munceasca, terminase liceul. Ea ma spala, imi facea de mancare, era foarte greu si pentru ea. Era si ea doar un copil. Am fost un copil liber. Mancam cand aveam. Daca nu, asteptam…

    Cum vedeti copilaria de atunci in comparatie cu cea de acum?
    Acum copiii nu mai au copilarie. Noi ieseam pe strada sa ne jucam, trecea o masina la cate o jumatate de ora. Dar acum daca iesi sa faci un fotbal in strada te calca masina imediat. Acum copilaria e pe calculator, nu mai e libera.

    Adica fiii dumneavoastra nu au in momentul de fata o copilarie adevarata?
    Ba da, dar… nu mai este copilaria pe care am avut-o noi.
    Daca as fi copil din nou, tot in acele vremuri as vrea sa traiesc. Pe vremea noastra, daca voiai sa te uiti la o fata, te puteai uita, te duceai cu o floare si gata. Acum trebuie sa fii si imbracat, sa ai si masina, sa te pisi si benzina (rade). Atunci puteam sa ma culc cand voiam, sa ma trezesc cand voiam. Copiii mei nu mai pot sa faca asta decat in vacanta.

    SFARSIT DE AN. Leonard (in mijloc), in clasa a VIII-a

    Ar putea si in timpul scolii…
    Neee (ironic). No way! Imi doresc ceva de la ei, ceva mai mult decat am reusit eu in viata. Sa faca altceva, sa urmeze o scoala si apoi o cariera de lunga durata. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faca: sa mearga la scoala. Eu am avut o sansa, pentru ca sunt patriot si iubesc oamenii de aici.

    Ce inseamna o copilarie fericita?
    Sa te culci cand vrei, sa te scoli cand vrei… lasand gluma la o parte, inseamna sa ai o familie langa tine, cu care sa stai la masa, sa fii chemat in casa sa mananci. Sa ajuti cand se pune masa. Nu sa treci prin copilarie asa cum am trecut eu. Liber de dimineata pana seara, nu stia nimeni de mine. Veneam acasa, daca aveam cu ce sa ma schimb - bine, daca nu, plecam cu aceleasi haine. Au fost perioade cand mi-am facut si singur de mancare. Atunci era amuzant, dar acum cand ma uit in urma nu ma mai intreb de ce ma doare burta. Faceam ochiuri, si ochiuri, si omlete.
    Citeşte mai multe despre:   cu cheia de gat

  • Serviciul de email marketing furnizat de