Cu dragoste de mamă şi talent de olimpic, predă matematica

"Oaoauu, ce frumoasă este!", şi-au spus elevii clasei a V-a la prima întâlnire cu cea care avea să le fie dirigintă. Aflaseră ei de pe la colegii lor mai mari că sunt norocoşi să aibă o aşa profesoară, dar nici prin minte nu le trecea că o să prindă un aşa drag de materia pe care o predă sau, mai cu seamă, că o să ajungă ca, în miez de noapte, să poată să-i dea telefon atunci când sunt la ananghie. Sau că o să înveţe să cânte, să danseze, să joace teatru şi, pe deasupra, să mai câştige şi o groază de premii.

Graţiela Popa este profesoara lor de matematică. A ştiut de prin clasa a V-a că ăsta va fi drumul pe care îl va urma. De la mama, şi ea cadru didactic, i se trage dragostea de a lucra cu copiii. A început să participe la olimpiade, dar niciodată nu a reuşit să treacă de fazele judeţene. Ţintea naţionala. Aşa se face că, de cum a ajuns la catedră, visul său s-a răsfrânt asupra elevilor. N-aştepta ca ei să ajungă în clasa a V-a pentru a-i cunoaşte. Cu voia învăţătoarei, în fiecare an, deschidea uşa elevilor din clasa a IV-a, îi strângea într-o clasă pe toţi cei dornici să se joace cu cifrele şi se apuca de treabă. Multora, odată ajunşi în clasa a V-a, materia li se pare floare la ureche. "La lecţiile de recapitulare iau culegeri de matematică, pentru că exerciţiile din manual deja nu mai prezintă interes, şi copiilor foarte buni le dau să lucreze suplimentar, pe foi, ca să pot să le iau acasă şi să le corectez."

Cu un teanc de diplome în faţă, profesoara se apucă să răsfoiască filă cu filă un album plin cu fotografii. Fiecare cu povestea sa. Dintr-o imagine răsare chipul unui elev merituos, din altele, zeci de capete zâmbăreţe, la munte, în tabăra de schi sau la mare, în tabără la Costineşti. Din octombrie până în luna mai, week-end de week-end, are programate concursuri şi olimpiade cu elevii. Ea însăşi a devenit organizator al concursului interjudeţean "Eugen Ionescu", ba şi administrator de test la concursul naţional de matematică "Evaluare în educaţie". De opt ani organizează tabăra de matematică de la Voineasa. O însoţesc câteodată şi 100 de elevi pasionaţi de ştiinţe exacte, dar şi îndrăgostiţi de excursiile şi de imaginaţia bogată a profesoarei, pusă în timpul liber pe glume şi pe făcut tot felul de activităţi năstruşnice.

Elevii îşi amintesc de una dintre ele, când profesoara i-a provocat să se întreacă în realizarea de vestimentaţii din materiale refolosibile. Alături de cadre didactice de peste tot din ţară lucrează cu copiii din zecile de culegeri pe care le adună de pe la fiecare simpozion sau concurs la care participă. La final, se dă un concurs cu subiecte care pot să rivalizeze cu orice olimpiadă. "Le oferim premii, diplome. Elevii sunt extrem de încântaţi. Soţul meu este şi el profesor de matematică. Ne-am cunoscut în facultate. Am absolvit şcoala printre primii trei. După atâţia ani de profesat, am ajuns să nu mai avem unde să punem culegerile. Trebuie să fim mereu la curent. Mi s-a întâmplat odată să nu mai ştiu din ce să lucrez cu un elev extraordinar de bun, care a fost olimpic naţional. Atunci am apelat la culegerile de matematică pe care le folosesc profesorii din Moscova", povesteşte profesoara.

De-a lungul celor 20 de ani de când preda la Şcoala generală "Eugen Ionescu" din Slatina, elevii săi au acumulat peste 2.000 de medalii şi de premii. Mai bine de 20 de copii i-au preluat obiceiul şi acum trimit mereu la Bucureşti, la Gazeta Matematică, rezolvări ale problemelor. Nu primesc nimic în schimb, nici măcar o diplomă, dar profesoara lor i-a învăţat că "tot ce fac bun este bun pentru ei, şi asta contează cel mai mult". Numai anul acesta, profesoara se poate mândri că, pe lângă cele peste 40 de premii obţinute cu elevii săi, are patru copii care au ajuns la olimpiada naţonală.

În trei ani, din aceeaşi clasă a avut cinci olimpici pe ţară. Ramona Deaconu este una dintre ele. Anul trecut a venit acasă cu medalia de aur atârnată de gât şi cu un zâmbet mare care i-a umplut inima profesoarei de bucurie. "Nici nu îndrăzneam să visez că o să am o aşa profesoară", spune timid Ramona. Acum este clasa a VI-a. Vrea să se facă tot profesoară de matematică. Auzise de prin clasa a IV-a de profesoara Popa şi şi-a spus că, dacă nimereşte în clasa dumneaei, va lupta să nu o dezamăgească. Acelaşi gând l-a avut şi Maria, după numai câteva ore pe care le-a făcut cu profesoara.

"Ştie să fie şi exigentă, dar şi foarte caldă şi prietenoasă. Face glume, nu te lasă să dormi în bancă, de fiecare dată te solicită, îţi explică atunci când nu înţelegi, apelând la tot felul de exemple", povesteşte fata de clasa a VI-a, şi ea olimpică la matematică. "Ca să le ţinem minte, a botezat două teoreme. Pe una a numit-o Teorema Papionului, pentru că desenul pe care îl facem seamănă cu un papion, iar pe cealaltă, Teorema lui Zoro, pentru că la intersecţia a două paralele cu o secantă formează litera Z", îşi aminteşte Denisa Pârvu. "Pentru elevii mai mari, pentru a-i face curioşi, a numit o teoremă 30-60-90. Când auzeau de ea, băieţii chicoteau, dar ajungeau să nu se mai încurce când trebuiau să o folosească", adaugă Daniela Ene, fosta elevă a profesoarei, acum elevă în clasa a IX-a la Liceul "Ion Minulescu".
Se întâlneşte des cu foştii colegi şi cu profesoara sa. Vreme de patru ani a făcut parte din trupa de dans şi de teatru înfiinţată de Graţiela Popa. Nu este serbare sau manifestare la care să nu participe.

Chiar şi acum păstrează tradiţia şi se alătură colegilor ei mai mici atunci când profesoara face excursii sau tabere. Ultima a fost la Bucureşti. "Copiii şi-au dorit foarte mult să intre în TVR. M-am făcut luntre şi punte şi am ajuns cu ei la emisiunea «O dată în viaţă». După vizita asta, câţiva elevi s-au îndrăgostit de televiziune şi acum îşi doresc să lucreze acolo. Apoi am fost în Cişmigiu, după care la «Romeo şi Julieta», la Operă. Am crezut că cei mai mici se vor plictisi, că vor adormi. Unul dintre ei însă mi-a şoptit la ureche: «Nu am mai văzut ceva mai frumos»", spune cu mândrie dăscăliţa.

"Prin 2006, eram în drum spre teatru şi am zis să ne oprim puţin în Parcul Romanescu din Craiova. Am zărit atunci, pe iarbă, un mire şi o mireasă. Eram cu 60 de copii după mine. Şi într-un glas, la semnul meu am început să le cântăm «Mulţi ani trăiască». Imaginaţi-vă 60 de voci urând. A fost minunat. Mirii au rămas impresionaţi, iar oamenii de pe stradă s-au adunat şi au aplaudat." Nu uită însă nici de cel mai frumos compliment pe care i l-a făcut vreodată un elev de-al său: "Doamna, am reuşit cu ajutorul dumneavoastră să nu mai fiu o legumă la matematică". Sau de performanţa pe care a avut-o încă de când era pe băncile facultăţii: "Erau doi copii gemeni, sportivi, jucau fotbal în Divizia C, care doreau foarte mult să fie studenţi la ASE, dar nu reuşeau să treacă de proba de matematică. Vreo trei ani la rând încercaseră, dar mereu se loveau de aceeaşi barieră, nota 4 la matematică. După ce am lucrat cu ei, după ce le-am explicat, inventând tot felul de metode, au reuşit. Pentru mine a fost recompensa supremă să-i fac să înţeleagă matematica".

Profesoara zâmbeşte. Şi cu mâinile strânse la piept, priveşte cu emoţie la elevii săi din trupa de teatru, care ne prezintă un fragment din "Justiţia" de Caragiale. "Cu «Lecţia» de Eugen Ionescu au luat menţiune pe ţară", îşi laudă ea elevii. Mai nou, profesoara vrea să pună în scenă un program artistic numit "Ursitoare", cu care să meargă pe la botezuri. Nu se dă în lături de la nimic. Se preocupă de coregrafie, de costume. Ştia că pentru un dans, fetele aveau nevoie de pălării de piraţi. Aşa că, de-ndată ce a găsit modelul potrivit, nu a stat pe gânduri şi a cumpărat pentru toate cele 20 de fete din trupă pălării, ba şi un steag cu piraţi, tocmai din Franţa, când a fost cu elevii în excursie la Disneyland.

Nu se mai plânge nici de salariul mic. Nici de lipsa de consideraţie a mai-marilor ţării faţă de dascali. A ajuns să strângă din dinţi, se chinuieşte să îşi plătească ratele pentru garsoniera din Bucureşti pe care le-a achiziţionat-o copiilor ei, pentru anii lor de studenţie. În rest, se bucură de reuşitele elevilor. Într-o zi, la o oră obişnuită de matematică, a găsit pe catedră, într-o clasă unde nici măcar nu era dirigintă, un tort imens pe care scria: "Vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi. Vă iubim!".

În spatele ochelarilor, ochii săi se scaldă în lacrimi ţinute cu greu în frâu. Clopoţelul sună. Profesoara de matematică îşi ia catalogul, punga plină cu culegeri şi porneşte către clasă. Elevii de-a V-a, pe care îi are acum sub aripa de dirigintă, o salută într-un glas: "Buună ziua". "Astăzi facem sume. Pregătiţi?", îi întreabă profesoara. "Daaaa", strigă copiii şi se iau la întrecere cu mâinile pe sus, care să răspundă mai degrabă la întrebarea dirigintei lor: "Mai ştie cineva de câte feluri sunt sumele?".

Citiţi şi: 
● Lecţia unui pion
● "Copiii din mediul rural sunt oglinda pregătirii profesorului"
● Profesoară, cameristă, purtător de cuvânt, ghid