21 Decembrie ’89: Mitingul nimănui

Mitingul de la 21 decembrie, care a marcat scufundarea regimului Ceauşescu în degringoladă şi a deschis manifestaţiile de stradă din Bucureşti, este încă o pagină cu multe pete albe în istoria Revoluţiei române. După atâţia ani de la evenimentele din decembrie, mărturiile directe ale celor implicaţi în organizarea mitingului lipsesc.

Nici o cercetare istorică nu a dat răspuns până acum la numeroasele întrebări legate de ziua ce avea să apropie galopant prăbuşirea lui Ceauşescu şi a instituţiilor Partidului Comunist. Demersul jurnalistic pe care îl facem astăzi readuce în prim-plan fapte şi mărturii, având menirea să poziţioneze mai exact ziua de 21 decembrie, ultima în care Ceauşescu a deţinut integral puterea.

Răspunderea organizării mitingului de la 21 decembrie 1989 revenea direct Organizaţiei de partid a municipiului Bucureşti. De altfel, toate acţiunile de acest fel cădeau în sarcina autorităţilor locale în urma unei hotărâri a Comitetului Politic Executiv, după ce, în urmă cu câţiva ani, în 1978, la un concert desfăşurat pe Stadionul 23 August, se produseseră incidente. Ancheta s-a lăsat cu destituirea secretarului cu propaganda de la Municipiu şi a unui vicepreşedinte din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste - organul central care organizase acel concert de pomină.

REGULI PRECISE
De atunci, asemenea adunări care implicau formarea unor coloane mari de participanţi, afluirea lor spre locul de desfăşurare, cât şi manifestarea în sine aveau reguli precise de tip militar. Multitudinea mitingurilor, spectacolelor şi adunărilor populare la care numărul participanţilor era de ordinul zecilor de mii rodaseră mecanismul organizării, astfel încât fiecare sector de partid sau instituţie municipală ştiau ce aveau de făcut cu exactitate.

La 20 decembrie, după cuvântarea lui Ceauşescu transmisă la televiziune la ora 19:00, în sediul Comitetului Municipal de Partid, nimic nu anunţa noaptea albă care urma să vină. După ora 22:00, Barbu Petrescu, primul-secretar al Comitetului Municipal de partid, îşi anunţa principalii colaboratori că a doua zi de dimineaţă urmează să aibă loc un mare miting în Piaţa Palatului. Barbu Petrescu refuză să vorbească despre rolul lui în acele zile. Cert este că nici colaboratorii lui apropiaţi nu au ştiut atunci, cum nu s-a aflat nici peste ani, ce a facut exact "Bebe", cum era numit primul-secretar, în acele zile de mare încordare.

STILUL "BEBE"
Petrescu era renumit pentru confuzia totală pe care o răspândea prin deciziile lui, prin felul imprecis al acestora din care nu se înţelegea mare lucru. Unii considerau asta o mare şiretenie, alţii de-a dreptul prostie. Când era nevoie de el undeva, era greu de găsit, îl înghiţea parcă pământul. Închidea staţia radio de pe maşina oficială, pleca fără paznicul regulamentar, nu dădea repere asupra programului.

Chiar statutul lui era confuz în conducerea partidului: funcţia de prim-secretar la Capitală îl propulsa automat în rândul membrilor Comitetului Politic Executiv. O bună perioadă, după ce a fost numit prim-secretar în 1988, nu fusese cooptat în CPEx. Se spunea că secretul ascensiunii lui era numele pe care îl purta, de Petrescu, acelaşi cu al Elenei Ceauşescu înainte de căsătorie, fapt ce îi dădea lui "Bebe" aura de rudă cu nr. 2 în ierarhie. Nimeni nu confirma, dar nici nu infirma zvonul, posibil lansat chiar de Barbu Petrescu, obscur lider sindical la Uzina 23 August prin anii ‘70 şi ajuns în funcţii în care pălăria îi era prea mare pentru cap.

Înainte de a ajunge la Primăria Bucureştilor fusese director general al Institutului Central de Cercetări Economice, poziţie din care îşi făcuse şi "opera" ştiintifică după modelul presupusei rude, Elena Ceauşescu.

ŞEDINŢA DE COMANDAMENT
Deci nevinovatul "Bebe" ajunge în poziţia cheie de şef-organizator al mitingului pe care Ceauşescu miza să întoarcă în avantajul lui situaţia. Seara târziu este convocată o şedinţă de comandament în stilul "Bebe Petrescu". El dă telefon de la CC după ora 20:00 şi transmite secretarilor să-l aştepte că vine cu un mesaj de însemnătate excepţională. Apare în jurul orei 22:00 şi îi opreşte în cabinetul lui pe secretarii municipiului de partid, pe vicepreşedinţii Primăriei Capitalei, pe şefii Inspectoratului de Interne, ai Securităţii municipiului, pe comandantul garnizoanei Bucureşti şi pe cel al Gărzilor Patriotice.




În sala de consiliu - aceeaşi de acum a primăriei, erau convocaţi prim-secretarii şi secretarii cu probleme organizatorice de la sectoare, prim-vicepreşedinţii consiliilor populare ale sectoarelor. Cele două încăperi erau despărţite doar de camera secretariatului, aşa încât deciziile din camera "şefilor" erau transmise în sala de consiliu operativ. Nu problema operativităţii se punea, ci a unor ordine clare.

Or, aşa cum ne relatează unul dintre cei care s-au aflat în cabinetul primului-secretar, tocmai claritatea hotărârilor a lipsit. Chiar decizia organizării mitingului a fost lăsată "în coadă de peşte", cei de la sectoare plecând după miezul nopţii din sediul municipiului nelămuriţi sau din cauza orei târzii din noapte, în imposibilitatea de a mai comunica în jos, spre fabrici, ordinele.

CONFUZIA
Aşa s-a instaurat primul element decisiv al dezorganizării, care avea să se rostogolească vertiginos, în toate instituţiile cu răspunderi în derularea acţiunii. Şedinţa din biroul primului-secretar a fost stenografiată, dar hârtiile nu se mai găsesc. Martori care doresc să-şi păstreze anonimatul ne-au relatat că şeful Inspectoratului de Interne a spus că nu îşi asumă răspunderea securităţii mitingului, creând din start o stare de nesiguranţă pentru momentele ce aveau să se desfăşoare peste câteva ore.

Efectivele Miliţiei şi Securităţii se aflau în stare de alarmă de câteva zile, din seara de 17 decembrie. În câteva unităţi se produseseră acte de intimidare şi agresiuni asupra cadrelor. Astfel, un ofiţer MApN fusese înjunghiat mortal duminică seara, pe Splaiul Independenţei, la câteva sute de metri de clădirea Primăriei Capitalei. Un cap de cadavru, aruncat în curtea unei şcoli din spatele fostului sediu al Primăriei Sectorului 2, pe Moşilor, era considerat şi el un semnal fără echivoc.

La Uzina Semănătoarea, în noaptea de 19 spre 20 s-au prezentat persoane care au cerut "din ordin de sus" să fie deschisă magazia de armament a gărzilor patriotice şi să le fie predate câteva arme automate cu muniţia aferentă. Cei de la Semănătoarea s-au conformat, dar nimeni nu a verificat autenticitatea ordinului. La IEMI, s-a încercat, fără succes, aceeaşi schemă. Aceste fapte erau cunoscute de şefii de la Interne pe municipiu şi reţinerea lor în a-şi asuma răspunderea pentru securizarea mitingului avea argumente.

MITINGURILE DIN SCHIMBUL III
În aceeaşi şedinţă de comandament s-a mai hotărât ca la sfârşitul schimbului III, în dimineaţa zilei de 21 decembrie, să fie organizate adunări "spontane" ale muncitorilor, care să aprobe cuvântarea lui Ceauşescu de la televiziune, din seara lui 20 decembrie. Oameni nedormiţi, prost hrăniţi, după un schimb la turnătorie sau forje, puşi să strige lozinci! O inepţie politică, încă una în şirul de decizii care aveau să apropie rapid sfârşitul regimului.

Ceea ce avea să urmeze în Piaţa Palatului s-a prefigurat la câteva din aceste mitinguri la locul de muncă. La IMGB, Republica şi Vulcan, câţiva muncitori au luat cuvântul "neautorizaţi" şi au vorbit deschis împotriva lui Ceauşescu până să fie opriţi de "activul sănătos". Cei trei răzvrătiţi au fost aduşi la Comitetul Municipal de Partid de activiştii de la secţia organizatorică, care i-au scos astfel din mâinile Securităţii. În anii care au urmat, primii revoluţionari din Capitală nu şi-au făcut cunoscut actul de mare curaj din acea noapte. Curios!! Contradicţiile vin în continuare pe bandă rulantă. În unele instituţii fusese dat ordinul de prezentare pentru miting la ora 7:30.

La adunări fiecare fabrică, instituţie avea locul ei fixat şi bine cunoscut de amplasament. "Noi, cei de la Institutul de Cercetări şi Proiectări Mecanică Fină veneam pe jos de la Obor până în Piaţa Palatului", îşi aminteşte Ionică P., pe atunci salariat. "Am intrat, spre locul nostru, spre Cina, lângă Biblioteca Centrală Universitară, dar după câteva minute am fost trimişi înapoi spre Institut.

Mi s-a spus că mitingul se anulase. Când am ajuns la institut, am plecat înapoi spre Piaţa Palatului, unde trebuia să ajungem după noul ordin pe la 10:45.

Aşa că noi am fost în aceeaşi zi de două ori în piaţă", precizează Ionică P. Cei de la 23 August trebuiau să vină spre centrul Capitalei cu autobuzele ITB. Cineva a anulat însă comanda pentru autobuze, aşa încât miile de oameni au venit pe jos, aproape 10 km. Nici cei care fuseseră programaţi să participe ca "oameni siguri" nu au ajuns cu toţii în Piaţa Palatului. Din cauza "armoniei" deciziilor pentru a face numărul, responsabilii din fabrici au luat oameni de-a valma, chiar necunoscuţi care s-au ataşat coloanelor din mers.




Intrările în Piaţă la asemenea ocazii erau păzite de miliţie şi gărzi patriotice. Or, din cauza nesincronizării, voite sau nu, aceste "dopuri" nu au mai fost "plantate". Privind de la ferestrele Informaţiei Bucureştiului, ziarul la care lucram atunci, afluirea pe Strada Brezoianu, m-a surprins numărul mare de tineri - cu siguranţă ucenici - din coloane şi absenţa totală a miliţienilor. Un coleg, ajuns apoi senator, îmi spunea îngrijorat: "Vorba lui Caragiale. Trădare, trădare, dar să ştim şi noi".

Silviu Curticeanu: "Mitingul a fost ideea lui Ceauşescu"
În cartea sa "Mărturia unei istorii trăite", fostul şef al Cancelariei RSR, Silviu Curticeanu, are puţine de spus despre mitingul de la 21 decembrie. Pentru el, un lucru e cert: panica a fost creată "cu sânge rece şi profesionalism" de un "regizor abil care a avut la îndemână mijloacele necesare, de la cele mai simple, la cele mai sofisticate". Iar proasta inspiraţie a organizării mitingului a "grăbit mersul evenimentelor şi a făcut iminent deznodământul".

Redăm câteva pasaje semnificative:

"Mitingul de la 21 decembrie a ridicat, la rândul său, mai multe întrebări legitime. Prima întrebare, mai mult o nedumerire, se referă la curiozitatea de a şti cine a fost naivul (eufemistic spus) sau diabolica inteligenţă care a organizat mitingul. Răspunsul simplu şi categoric, în deplină cunoştinţă de cauză: iniţiatorul a fost Ceauşescu, fără consultarea cuiva, cu acordul imediat al primului-secretar de atunci al Capitalei.

Motivul nu este nici măcar o rătăcire de moment, ci credinţa falsă a lui Ceauşescu, adânc şi definitiv înrădăcinată, că reazemul său de nădejde şi necondiţionat îl constituie clasa muncitoare. De altfel, în seara de 20 decembrie, înainte de a pleca spre casă, Ceauşescu m-a chemat şi mi-a spus că pentru a doua zi a organizat în Piaţa Palatului un mare miting al oamenilor muncii din Capitală, precizându-mi că a luat deja, personal, toate măsurile necesare împreună cu cei de la Capitală. Procedeul era total neuzitat, deoarece de organizarea mitingurilor se ocupau, în mod obişnuit, secţiile Comitetului Central.

La ieşirea din birou, l-am auzit spunând cu voce tare, dar mai mult pentru sine: reproduc textul: «Am să le arăt eu celor de la Timişoara!». A doua întrebare se referă la împrejurarea dacă mitingul s-a transformat spontan într-o manifestaţie potrivnică. Răspunsul este categoric: nu - şi adevărul este cunoscut de prea multă lume pentru ca să pot fi bănuit măcar de o interpretare eronată.

De la fereastra biroului meu, din sediul fostului Comitet Central, am văzut mitingul de la început şi afirm că lipsa de entuziasm evidentă, amărăciunea şi lehamitea întipărită pe feţele oamenilor nu s-au transformat, aşa cum spun unii, în revoltă, ci într-o dezordine generală, provocată de panica creată cu sânge rece şi profesionalism de un regizor abil, care a avut la îndemână mijloacele necesare, de la cele mai simple până la cele mai sofisticate (bastoane cu ace în vârf, petarde, aparatură electronică etc.).

A treia întrebare cere mai puţin un răspuns şi mai mult exprimarea unei păreri personale în legătură cu influenţa ce a avut-o organizarea mitingului asupra derulării ulterioare a evenimentelor. Personal, consider că, în mod cert, proasta inspiraţie a organizării mitingului a grăbit mersul evenimentelor şi a făcut iminent deznodământul. Nu cred însă că absenţa lui ar fi putut salva ceva."

"Motivul mitingului nu este nici măcar o rătăcire de moment, ci credinţa falsă a lui Ceauşescu, adânc şi definitiv înrădăcinată, ca reazemul sau de nădejde şi necondiţionat îl constituie clasa muncitoare."
Silviu Curticeanu, fost şef al Cancelariei RSR