DECEMBRIE ’89 / Nicolae Ceauşescu, "bancher roşu"

În decembrie 1989, lumea comunistă era în fierbere, pro­tes­te­le faţă de contra guvernele susţinute de Moscova luând o am­ploare fără precedent. Numai la Bucureşti totul era roz, Congresul al XIV-lea al PCR reconfirmându-l pe Ceauşescu în fruntea partidului. În timpul vizitei lui Gorbaciov la Bucureşti din 1987, s-a mimat prietenia (foto). Aflat la Moscova, la întru­nirea Tratatului de la Var­şo­via, la 4 decembrie 1989 liderul de la Bucureşti a cerut o între­vedere bilaterală cu Mihail Gorbaciov. "Ţarul roşu" s-a în­grozit de proiectele sale – dorea să devină un "bancher roşu", să credi­te­ze statele în curs de dezvoltare. În exclusivitate pentru Jurna­lul Naţional, Ion Coman, membru al CPEx în 1989, confirmă această informaţie. Ducându-se la Ceauşescu să-i spună că oa­me­nii se plâng de frig şi că trebuie să dea aprobare pentru căldură, o dată ce se plătise datoria externă, acesta i-a răspuns năucitor: "Avem acum 2 miliarde de dolari aici, în ţară. Mai avem vreo 7-8 mili­ar­de de dolari în creanţe. Cu 2-3 mili­arde fa­cem o bancă cu care să împrumutăm ţările în curs de dezvol­ta­re cu dobândă mică". 

Datorită documentelor de arhivă şi mărturiilor din cercurile puterii, suntem în măsură să ştim că la Moscova, Ceauşescu şi-a comandat, în 4 decembrie, biletul spre iad. Pe-atunci, el se visa însă fericitul "bancher roşu" al unei bănci mondiale.     

Prin tradiţie, primul drum după instalarea în funcţie a liderilor partidelor comuniste din lagărul socialist se făcea la Kremlin. Era un fel de "călătorie de binecuvântare" a noului vasal de către "papa" dogmei comuniste. L-a făcut şi Ceauşescu, uluindu-l însă pe Brejnev cu cererea de-a ne fi returnat tezaurul. Simetric, şi cel din urmă congres al lui Ceauşescu (20-24 noiembrie 1989) a sfârşit tot printr-o călătorie la Moscova.   

VIZITĂ LA MOSCOVA
În cei 24 de ani cât a fost la putere, Ceauşescu i-a enervat deseori pe liderii sovietici comportându-se ca un egal. Mai mult de-atât! şi-a afirmat totdeauna public independenţa, egalitatea şi suveranitatea, dar, ascuns de ochii presei şi ai cetăţenilor, în întrevederile de înalt nivel, a clamat obligaţiile asumate propagandistic de sovietici în calitate de "frate mai mare". Cam aşa s-a întâmplat şi în 4 decembrie 1989, la ultima sa întâlnire cu Gorbaciov.

Culisele ei se luminează abia acum prin documentele arhivelor şi mărturiile din apropierea actorilor principali – Ceauşescu, Gorbaciov, Bush ş, de care-au depins evenimentele ulterioare din România.

SINGUR PRINTRE REFORMATORI
Nu s-au plăcut de la bun început. Gorbaciov, care vorbea de restructurare şi transparenţă, i se părea lui Ceauşescu un demagog. Iar mondena Raisa şi impresia de prim sfetnic al puternicului soţ o enerva peste poate pe Elena Ceauşescu. în opinia unicei "soţii exemplare şi savant de renume mondial", Raisa Gorbaciova bântuia cu influenţa-i nefastă lumea comunistă ca un duh al răului.

Liderul de la Bucureşti – care prosperase profitând de reformele lui Hruşciov şi gafele lui Brejnev şi înregistrase, fără griji, ceremoniile lui Cernenko şi Andropov de intrare-ieşire prin sanctuarul puterii – n-a părut niciodată intimidat de Gorbaciov. Nu se lăsase impresionat de perestroika şi glasnostul noului "ţar roşu", nici de efectele "convergenţei sistemelor", nici măcar de simpatia şi popularitatea lui mondială! În 1987, la vizita lui Gorbaciov în România, se joacă cu el de-a şoarecele şi pisica. Pe aeroport, securiştii gazdei au placat cel mai special autoturism al lagărului, adus cu avionul pentru deservirea lui Gorbaciov în Bucureşti. Iar Ceauşescu, spre disperarea serviciilor sovietice de pază şi protecţie, şi-a "răpit" oaspetele din traseul oficial convenit! În vara lui 1989, Ceauşescu a refuzat şi concediul în Uniunea Sovietică, deşi Gorbaciov, conform cutumelor încetăţenite între Stalin şi vasali, îl invitase.

Nu sunt, desigur, spaţiul şi locul de-aici cele mai potrivite analizei aprofundate asupra lui decembrie 1989 – ultima etapă a comunismului din Europa şi ultima lună de viaţă a lui Ceauşescu. Ne vom limita la a spune că în 4 decembrie 1989 – când se-ntâlnesc la Moscova liderii Tratatului de la Varşovia –, Ceauşescu e singurul "vechi" între reformatori.

Unii dintre noii lideri păreau mai neliniştiţi chiar decât el. Karel Urbanek – care-l  înlocuise pe Milos Jakes – aştepta cu îngrijorare veşti de la Praga, unde tocmai se produceau mari demonstraţii împotriva Guvernului său. Liderul delegaţiei est-gemane, Egon Krenz, îşi dăduse demisia, dar era bine secondat de primul-ministru Hans Modrow. Printre alte noutăţi, Reszo Nyers vorbea despre schimbarea numelui partidului din Ungaria – din comunist în socialist. Iar delegaţia poloneză era condusă de primul şef necomunist al lagărului, Tadeusz Mazowieski.

PLANURI DE VIITOR
Potrivindu-se vântului pornit din Kremlin, toate celelalte ţări comuniste europene îşi schimbaseră liderii. Cu excepţia României. Ceauşescu nu numai că se voia imuabil, dar nu-şi modificase nici măcar componenţa CPEx-ului. "Noi – mărturisea în 1993 fostul membru al CPEx Ion Dincă – am crezut că la Congresul al XIV-lea se vor face nişte modificări şi în Comitetul Executiv şi era de dorit să se facă. Ceauşescu, probabil obosit şi bolnav, că avea diabet, se va retrage, dar el a vrut să dovedească marea stabilitate din România şi nu a schimbat pe nimeni din CPEx, deşi erau persoane care trebuiau schimbate..."

Ce era în mintea lui Ceauşescu? În faţa comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, condusă de Sergiu Nicolaescu, acelaşi Ion Dincă descrie astfel proiectele lui Ceauşescu: "După ce plata datoriilor noastre s-a făcut, noi am făcut o serie de propuneri care însă nu au fost luate în considerare. Exportul nostru în 1989 era de 5,9 miliarde de dolari. Plătisem datoria încă din martie şi rămăseseră 3,7 miliarde de dolari. Ceauşescu nu a aprobat decât 1,2 miliarde pentru import, pentru industrie şi populaţie, că nu mai aveam nici lame de ras, lapte praf pentru copii ş.a. şi noi am ridicat atunci problema să se mai dea un miliard din excedent pentru populaţie şi să rămână restul pentru industrie, şi să nu mai chemăm lumea sâmbăta, duminica, iar în cursul săptămânii să nu aibă de lucru. Dar s-a răspuns de mai multe ori că nu înseamnă că dacă am plătit datoriile să dăm drumul la curea şi să mâncăm tot ceea ce producem. Nu vom face aşa, a zis Ceauşescu: mi s-a adresat direct că se va face un cont în bancă şi în fiecare an să cumpărăm tone de aur pentru a reîntregi tezaurul naţional al ţării. Nu s-a gândit să modifice indicatorii principali din venitul naţional. şi la Congresul al XIV-lea a spus că se va aloca 33% din venitul naţional pentru partea de dezvoltare, partea de investiţii se făcea în dauna nivelului de trai al populaţiei".

Citind documentele Congresului al XIV-lea al PCR, care aprobase Proiectul Programului Directivă cu privire la dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă până în anii 2000-2010, nu găsim nici urmă de asemenea idei. întâlnirea ce-am avut-o în urmă cu câteva zile cu Ion Coman, membru al Secretariatului CPEx în ‘89, confirmă însă spusele lui Dincă.

S-a ivit prilejul unei discuţii informale, cum s-ar spune azi, cu Ceauşescu. "Tovarăşe secretar general, am plătit datoria externă, povesteşte Coman că i-ar fi spus după ce-l informase că oamenii se plâng de frig. Daţi aprobare să se mai dea şi căldură." Ceauşescu a zis ceva a lehamite, c-o să treacă şi aşa mai departe.

După o vreme, mă duc la el cu alte probleme şi îi reamintesc. "Avem acum 2 miliarde de dolari aici în ţară, zice el. Mai avem vreo 7-8 miliarde de dolari în creanţe. Luăm aceste creanţe şi cu 2-3 miliarde facem o bancă cu care să împrumutăm ţările în curs de dezvoltare cu dobândă mică." Bine, i-am zis eu, facem asta, dar la anul, că acum... "Ei, lasă-mă, zice el, că nu-i nici o nenorocire!" Atunci a intrat în birou şi Elena Ceauşescu şi a spus: "Lasă nu te mai amesteca tu în treburile acestea, că ai cu ce să te ocupi...".

UNDE-S DIVIDENDELE?
De altfel, despre asemenea incredibile planuri pentru cei care-l cunosc din discursurile oficiale, Ceauşescu i-a vorbit, indirect, şi lui Gorbaciov în discuţia din 4 decembrie 1989. "Noi lucrăm mult cu ţările în curs de dezvoltare şi vrem să accentuăm această tendinţă, declară el. Avem acum posibilitatea să le acordăm chiar şi ceva credite. De altfel, acum avem de încasat 2,7 miliarde de dolari de la aceste ţări (...), acestea sunt creditele acordate de România mai multor ţări în curs de dezvoltare."

Mai mult decât atât, din aceeaşi stenogramă a discuţiei Ceauşescu-Gorbaciov aflăm că România avea investiţii în străinătate. "Noi importăm cărbune cocsificabil din Statele Unite ale Americii, iar cu câţiva ani în urmă am şi investit 100 de milioane acolo – suntem deci proprietari", zice Ceauşescu. şi mai departe: "Am investit în China în cărbune cocsificabil"...

Acestea sunt înscrisurile din arhive. Dacă s-au recuperat creditele ori cine-a încasat dividendele... rămân încă noutăţi de aflat!

Nou rechin între bancheri

Fostul lider comunist şi general în rezervă Ion Coman (foto), mi-a relatat o altă întâmplare legată de relaţiile lui Nicolae Ceauşescu cu mediul bancherilor şi de afaceri din lumea capitalistă.
"În 1986-1987 a fost aici un grup de co­mercianţi şi bancheri din Statele Unite ale Americii", povesteşte generalul Ion Coman. Eu eram de faţă, iar Nicolae Ceauşescu a avut o intervenţie: "Noi nu dorim nimic de la voi, dar să daţi voi numai 1% din ceea ce aţi luat din ţările sărace şi în curs de dezvoltare..." Vă daţi seama că să spui aşa ceva... deranjează şi se ţine minte! Mie mi se pare că în tot cocoloşul acesta al evenimentelor din decembrie 1989, şi Fondul Monetar Internaţional şi alţii care erau interesaţi au avut un cuvânt de spus. În situaţia când, pe plan mondial, băncile îşi dau seama că apare un nou rechin, sigur că vor să-i taie dinţii."

Încasări şi credite

Probabil că istoricii viitorului vor avea mult de furcă în luminarea tenebrelor dintre realitatea şi ficţiunea economică a anilor ‘85-’89. Cu claritate reiese acum din documentele de arhivă că soţii Ceauşescu priveau România ca pe-o uriaşă antrepriză. Printre documentele relevante se află unul intitulat "încasarea creanţelor externe în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 1987". Rezultă din el că în vreme ce românii trăiau la limita suportabilului din cauza datoriei externe făcute de Ceauşescu, ţara avea de încasat, în acel an, 753,4 milioane de dolari. Până la finele lui noiembrie nu realizase decât 451,5 milioane din acea sumă. Cei mai importanţi datornici erau Irakul, Siria, Egiptul, Algeria. Afaceri neelucidate – şi secrete –  avea Ceauşescu şi cu partidele comuniste din ţările occidentale. Dintr-un protocol al Gospodăriei de partid a CC al PCR şi comisia de finanţe a PC din Spania reiese că în 1983 au fost împrumutaţi comuniştilor spanioli 1.200.000 de dolari.

Vietnamul roşu, debitor

Conform documentelor din arhiva CC al PCR, Ceauşescu îşi intrase mult mai devreme în atribuţiile de "bancher roşu". Astfel, conform scrisorii adresate la finele lui 1985 de către F.V. Dong, în numele partidului şi Guvernului său, primului-ministru român Constantin Dăscălescu, Vietnamul comunist era dator cu bani României. Dong cere amânarea plăţii ratelor de credit "scadente în perioada 1981-1985 şi 1986-1990 şi a dobânzilor aferente acestora, până după anul 1990". Dacă arhivele partidului n-ar fi trecut prin atâtea instituţii, depozite şi mâini, după o asemenea scrisoare ar fi fost îndosariat răspunsul părţii române. Ar fi fost posibil de consultat şi dosarul cu documentaţia împrumutului. Mutările şi dezmembrările acestor arhive dau însă, iată, "bune rezultate"! N-am citit până acum nicăieri nici că Vietnamul roşu şi-ar fi plătit după ‘89 vreo datorie către România.

Versiune romanţată

În ultima întrevedere ce-o are la Moscova cu Gorbaciov, Ceauşescu îi învinuieşte pe directorii de întreprinderi pentru datoria externă a României. "Cu vreo 20 de ani în urmă le-am dat şi noi drepturi foarte multe (întreprinderilor, n.n.) şi primul lucru pe care l-au făcut a fost să ia credite şi să facă tot felul de investiţii neeconomice, spune Ceauşescu (criticând indirect autonomia întreprinderilor preconizată de Gorbaciov). Atunci noi le-am restrâns deoarece pentru România 11 miliar­de de dolari datorie în 1980 constituia o situaţie foarte grea. De altfel, trebuie să vă spun că în discuţiile pe care le-am avut atunci cu Brejnev, el mi-a spus de câteva ori: nu te duce să faci datorii. De câteva ori mi-a atras atenţia asupra acestui lucru (...) Însă după aceea am luat măsuri şi am oprit această situaţie, reuşind să plătim datoria." Or, cititorul avizat şi cetăţeanul de-o anumită vârstă ştiu că niciodată n-a existat asemenea autonomie economică în România. Mai mult decât atât, până după moartea lui Ceauşescu – cu excepţia a foarte puţini demnitari ş, nu s-a ştiut cât era datoria externă a României, când şi pentru ce fusese contractată.

---

URMEAZĂ
Discuţiile de la Malta dintre Bush Senior şi Gorbaciov; Ceauşescu îl şantajează pe Gorbaciov şi critică membrii Tratatului de la Varşovia.