ÎNTĂLNIREA CU GORBACIOV DIN DECEMBRIE ’89/Axa Ialta- Malta, via Bucureşti

 “O cotitură istorică” – i-a plăcut lui Gorbaciov să-şi intituleze convorbirile avute cu Bush la Malta la 2-3 decembrie 1989. I-a simţit primul hop în ziua următoare, la întrevederea obţinută prin şantaj de Ceauşescu.

AGENDA LUI GORBACIOV
În 1993, la Paris, Gorbaciov a publicat o parte din interviurile şi stenogramele întâlnirilor sale sub incitantul titlu “Avant-memoires” (botezate şi mai comercial, în traducerea editurii Nemira, “Memorii”).

“Nu există reformatori fericiţi...” oftează în prefaţa lor ţarul ce pierduse coroana imperiului destrămat. În decembrie 1989, în pofida aglomeraţiei din agenda sa, fusese, fără îndoială, fericit. Gorbaciov schimbă istoria – titrau marile agenţii de presă ale lumii urmărindu-i programul. La 25-26 noiembrie convorbise cu Mitterand, în calitate de reprezentant al Vestului bătrânului continent. În prima zi a lui decembrie – altă întâlnire istorică: la Vatican, cu Papa Ioan Paul al II-lea. De-aici, direcţia Malta. Două zile (2-3 decembrie), la bordul vasului sovietic Maxim Gorki răspunde invitaţiei preşedintelui american George Bush de-a convorbi. Cu viteză maximă zboară apoi către Moscova căci la 4 decembrie a programat întâlnirea Tratatului de la Varşovia. În aceeaşi zi, are o lungă convorbire cu Ceauşescu iar a doua zi cu noul lider bulgar Petar Mladenov. Mândru probabil de reprezentantul noii galerii de reformatori (bulgarul fiindu-i coleg de studenţie la Moscova),  Gorbaciov şi-a publicat în “Avant-memorii” convorbirea cu Mladenov. Discuţia cu Ceauşescu o trece însă sub tăcere.

ÎNTRE VOCEA AMERICII ŞI SCĂNTEIA
Din lectura comunicatului Scânteii din 4 decembrie 1989 – convenit, conform cutumelor, de toţi participanţii –, reiese că osteneala şedinţei de la Moscova e puţin meritată. Reprezentanţii Uniunii Sovietice, Cehoslovaciei, Ungariei, Bulgariei, Poloniei, Germaniei de Est şi României veniseră în capitala “Imperiului Roşu” să declare că invazia Cehoslovaciei din 1968 fusese o imixtiune în treburile interne ale altui popor. Pe viitor – se angajau ei – vor fi folosite “numai mijloace politice pentru reglementarea oricăror probleme”.

Cu referire la acea întâlnire, politologii şi istoricii au preluat, în general, relatarea consilierilor lui Bush, M.R. Beshloss şi S. Talbot. Deşi n-aveau cum să fie aceştia sursă directă la Moscova! Ei informează de “agitaţia” lui Ceauşescu printre ceilalţi. “Tiranul stalinist” se plânge de ofensiva  americanilor şi vest-europenilor pentru lichidarea comunismului. Şi propune o nouă reuniune a Pactului la Bucureşti ca să elaboreze “contra-ofensiva”.

O informaţie inexactă chiar sub raportul practicile comuniste căci problemele “construcţiei de partid” nu se discutau în reuniuni militare ci în consfătuiri internaţionale ale partidelor. “Agitaţia” din plenul reuniunii are alte (întemeiate) motive: Ceauşescu refuză să-şi toarne cenuşă în cap pentru invazia Cehoslovaciei deoarece o condamnase în momentul evenimentului.

ŞANTAJUL LUI CEAUŞESCU
Conform corespondenţei de la Cancelaria CC a PCR şi mărturiilor lui Ion Stoian, ministru de Externe al României în 1989, reuniunea Tratatului de la Varşovia din 4 decembrie s-a produs în circumstanţele celorlalte întrevederi avute de Gorbaciov.  Scurt timp după congresul al XIV-lea al  PCR, liderii români au fost oficial anunţaţi de întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush la Malta. “Am primit o scrisoare din partea lui Gorbaciov către N. Ceauşescu – relatează Stoian – în care informa în termeni foarte generali, despre scopul întâlnirii şi propunea o întâlnire la Moscova pentru 4 decembrie, în care Gorbaciov va face o informare despre cele discutate şi rezultatele întâlnirii sale cu Bush.”

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Ceauşescu i-a cerut o discuţie separată lui Gorbaciov, condiţionând de aceasta prezenţa sa la Moscova. “Aşa s-a născut întâlnirea dintre Ceauşescu şi M.Gorbaciov din 4 decembrie 1989”, a declarat şeful diplomaţiei româneşti din acea vreme. Adică prin şantaj!

De ce a dat însă Gorbaciov curs pretenţiilor “tiranului”? Scopul oficial al întâlnirii Tratatului fusese altă iniţiativă reformatoare a  liderului sovietic. Departajându-se de “expansionismul” militar al predecesorilor prin condamnarea invaziei din Cehoslovacia, putea el, oare, să rişte un protest public din partea lui Ceauşescu?! Impetuosul erou din vara lui 1968 putea azvârli pe masa reformatorului şi alţi aşi. Gorbaciov îşi asuma, bunăoară, misiunea de pacifist al planetei, însă statisticile privind cheltuielile militare, publicate ulterior, îl scot pe Ceauşescu “campionul” anilor ’88-’89  în micimea contribuţiei la blocurile militare: România aloca 3% din bugetul naţional, în vreme ce URSS nu coborâse sub 30%!

ADEVĂRURI JIGNITOARE
Gorbaciov n-a povestit niciodată cât îl înfuriase Ceauşescu în întâlnirea cu membrii Tratatului de la Varşovia. Putem să ne imaginăm confruntând relatările unor martori (oficiali şi translatori) cu stenogramele puse în circuit pe diverse căi.

Ceauşescu mersese la Moscova însoţit de primul ministru Constantin Dăscălescu (şi el – un fost  student la Moscova!), de Ion Stoian şi de Constantin Olteanu. Cu memoria evenimentului încă vie, Stoian relata în ’90 că Gorbaciov începuse prin a-i informa pe reprezentanţii Tratatului de la Varşovia despre întâlnirile cu Bush şi cu Papa. Era evident din insistenţele asupra discuţiilor cu Papa, subliniază martorul, că Gorbaciov voia să vorbească puţin despre Bush.

Apoi s-a trecut la tema anunţată  presei – o “nouă” declaraţie asupra invaziei din 1968. În relatarea aceleiaşi surse, şedinţa a decurs astfel: “Suntem aici cu toţii – menţiona Gorbaciov – cei care am fost implicaţi atunci, mai puţin România care a ieşit din această chestiune. Pe loc N. Ceauşescu l-a intrerupt pe Gorbaciov cu scuzele de rigoare spunând: Nu-i adevărat, România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă”.

S-au purtat apoi discuţii pe textul prezentat de Gorbaciov. Cele mai multe sugestii le-a făcut Ceauşescu. Liderul român  “i-a atras atenţia” lui Gorbaciov şi asupra chestiunii mai de actualitate a retragerii trupelor sovietice ce încă staţionau în Cehoslovacia.

Aceasta este o chestiune bilaterală – a interzis Gorbaciov subiectul.  “Da, ştiu, a spus Ceauşescu, este un accord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei”, povesteşte martorul. “În această problemă cu dumneavostră nu ne putem înţelege”, a mai zis Mihail Gorbaciov, iar Ceauşescu s-a declarat de acord cu observaţia lui.

“COTITURA” MALTEI
În pofida a nenumărate analize şi speculaţii asupra înţelegerilor dintre liderii superputerilor lumii din ’89, dispunem doar de versiunea sovietică a stenogramelor. Aşa cum le-a publicat Gorbaciov.

Importanţa întrevederii este astfel evaluată de protagoniştii înşişi. Gorbaciov o numeşte “cotitură istorică” şi tot el face asocierea cu Ialta (“îndată ce începem tratativele, se aud glasuri care strigă «o nouă Ialta»“!). 

Au vorbit cei doi expres despre Ceauşescu ori România? Întervievaţi în diferite împrejurări, şi Gorbaciov şi Bush au dat acelaşi diplomatic răspuns: “nu-mi amintesc”. Cert este că anumite momente ale întrevederii  n-au fost consemnate (fiind “între patru ochi”) şi anumite pasaje înregistrate n-au fost făcute publice încă. S-au delimitat şi aici “sfere de influenţă”? “Nu urmărim nici un ţel în America Centrală, nu dorim să cucerim baze pentru arme şi nici puncte de sprijin”, promite, spre exemplu, Gorbaciov, certificând ipoteza. “Am apreciat mult reacţia pe care a avut-o Uniunea Sovietică şi dvs. personal faţă de aceste schimbări dinamice şi în acelaşi timp fundamentale”, spune Bush referindu-se la Europa.

În mesajul adresat sovieticilor în prima noapte a lui ’89, lideul sovietic promisese că până la sfârşitul anului “războiul rece” va sfârşi. Din timpul propus, rămăsese atunci mai puţin de o lună. Rezista, inutil, Ceauşescu.

INCENDIUL DE-ACASĂ…
Constatând în întrevederea bilaterală cu Gorbaciov că acesta nu-i va livra tot ţiţeiul contractat, imediat ce revine acasă, Ceauşescu îşi anunţă vizita (fatală) în Iran. Convenise acolo – urgent în penuria energetică a României! – un import de ţiţei de 5 milioane de tone cu posibilitatea creşterii sale. România urma să plătească în tractoare, mărturiseşte Stoian.  

Era Ceauşescu informat că în jurul său se strângea laţul? Cei din apropierea sa şi capii serviciilor speciale răspund afirmativ. În “rezistenţa” sa, pe ce se mai baza Ceauşescu? Urmărindu-i contactele, se pare că repeta strategia rodată în ’68 – prietenia cu chinezii şi nord-coreenii. Căci în mai, ambasadorul Chinei la Bucureşti îi prezentase o informare din partea liderului Zhao Ziyang privind perestroika. China respectă dreptul fiecărui popor de a-şi alege calea dar “nu va introduce niciodată formele reformiste pe care URSS le aplică”, spunea, în esenţă, aceasta. Imediat ce soseşte de la Moscova, Ceauşescu îl primeşte şi pe ambasadorul nord-coreean. În comunicatul oficial comun declară “combaterea fermă a oricăror acţiuni ale cercurilor imperialiste de amestec în treburile interne ale altor popoare, de destabilizare din ţările socialiste şi din alte regiuni ale lumii.”

Dar “focul de-acasă îl stingi cu vecinii, nu cu prietenii de departe”, îi spusese Mao cândva prietenului român. Însă comorile înţelepciunii altora nu le-a preţuit niciodată îndeajuns Nicolae Ceauşescu.

 
“În 1990 s-ar fi împlinit un sfert de veac de la Congresul IX. Ceauşescu voia să sărbătorească printr-o mare adunare populară, cu participare internaţională, în locul ce-i zice acum Piaţa Constituţiei. Voia ca până atunci să finalizeze toate marile construcţii – Casa Poporului, Academia, Casa Radio, Biblioteca... Să arate lumii superioritatea sistemului său socialist.”
gen. (r) Ion Comansecretar al CC al PCR în 1989

Efecte colaterale ale întâlnirii Bush-Gorbaciov

Conform raportului Serviciului de Informaţii Externe al Securităţii, întocmit chiar în prima zi a întâlnirii de la Malta, preşedintele Americii, George Bush, declara într-un interviu cu referire la România: “Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent care cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29 noiembrie 1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz vom încerca, dar va fi foarte greu.” Acelaşi departament raportase cu o zi înainte că în cadrul consultărilor cu administraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, RFG şi Italiei au insistat pentru “respectarea de către Statele Unite ale Americii a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă”.

Viaţă şi roman – “memoriile” unui spion sovietic

Gata tradusă şi pregătită de editare se află o carte “de ficţiune” ce va stârni, fără îndoială vâlvă în România. În “Beznă sub soare”, scriitorul azer Cinghiz Abdulaev prezintă şi “răscoala din decembrie ’89”. Abdulaev se afla atunci la Bucureşti ca ofiţer în contraspionajul militar sovietic. În 1990 a fost declarat “persona non grata” în România. Generalul (r) Victor Atanasie Stănculescu – unul dintre personajele cărţii – a scris post-faţa versiunii în limba română. Comentându-i conţinutul, Stănculescu menţionează: “De remarcat faptul că unele grupuri speciale au sosit în România la ordinul dat de preşedintele KGB de atunci Kriucikov. Pentru păstrarea secretului deosebit al acestor acţiuni se subliniază, ca un fapt deosebit, că “despre sosirea lor în România nu ştia nimeni, nici chiar ambasadorul sovietic la Bucureşti şi nici chiar rezidentul KGB în România” (...) Misiunea lor era marcată, de sublinierea pe care o face autorul, de genul “îţi dai seama ce vor scrie ziarele din întreaga lume dacă un singur om de-al tău va eşua sau va rămâne lungit pe caldarâm, în rol de cadavru” sau executarea unor misiuni, ca provocarea dezordinii şi chiar amestecul în mulţimea care participa la mitingurile respective. Este de reţinut conţinutul misiunii descrisă de principalii agenţi care acţionau la noi de a-l înlocui pe Ceauşescu cu o persoană mai puţin odioasă şi loială ţării lor”.

 
Urmează
Ce-a vorbit, în secret, Ceauşescu la ultima sa întrevedere cu Mihail Gorbaciov