Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Totul despre misiunile de lupta si despre viata militarilor romani din Kosovo. Se face face intuneric, detasamentul special al Jandarmeriei primeste misiune sa ocupe pozitie la Goradzevac, un satuc de vreo mie cinci sute de suflete, aproape toti sarbi.
E vineri seara, peste zi n-au fost violente, luptatorii veniti din misiune de la Pristina si din satucurile amenintate au facut la repezeala dus (care-au apucat), au infulecat ceva cald (cine nu, papa rece, la pachet) si-au luat-o la picior. Nu era departe, vreo sapte kilometri. Ne-am tinut dupa masinile lor ARO cu motoare Toyota si dupa blindatele ce le-au fost date de aliati. Trecem printre ruine, naluci cu gloante pe teava. Din orice tufis poate pleca glontul. Albanezii sunt experti in lupta de gherila, au experimentat-o cu succes. Si le place ca, in preajma lor, nimeni, dar chiar nimeni, sa nu se simta in siguranta.La panda
Jandarmii au poposit la cateva zeci de metri de un ceck-point stapanit tot de-ai nostri: vreo zece militari de la â191 Infanterie". Scruteaza imprejurimile, si unii si altii, cu binoclurile perfectionate, primate de la KFOR, acelea ce âvad" pe intuneric. Doar cate-o pisica ori vreun caine. Echipamentul le tine de cald. Jumatate patruleaza, restul se dezmortesc in masini. Satul pe care-l pazesc e o tinta credibila. E singurul sat sarbesc din zona ce n-a fost pana acum calcat de albanezi. Are o frumusete de morminte inca neravasite, cu pietre funerare lucioase. Mai are si-o biserica ortodoxa, numai buna de prajit. In fine, prin case locuiesc si familii izgonite de la rosturile lor din vecinatate si care-au primit acolo adapost.
Seriful cu barbuta obraznica
âNoaptea trecuta au fost focuri de arma, explica un sergent de la infanterie, Costel parca am retinut ca-l cheama, in vreme ce ne pune in carca, aproape cu de-a sila, carapacele. Adica vestele antiglont. Luati ca tin si de cald, in plus, daca e bai, nici n-avem doctor pe-aproape." Ne indoapa cu cafea calda. Fumam ca turcii. Nu-i chiar rau. Daca n-ar fi asa de frig, am admira stelele de cer, singurele repere in noaptea foarte neprietenoasa si amenintatoare. âAu tras de partea cealalta, din vale, spre casele de-aici, printre noi. Au raspuns sarbii cu un singur foc, sa se stie ca nu dorm." Asta o fi felul de-a comunica al oamenilor locului, gandim noi. Isi dau astfel de veste ca traiesc si sunt gata de paruiala. Soldatii isi ung cu dulceata feliile de paine prajita. Ne poftesc, dar n-avem chef. Inapoi in dispozitivul jandarmilor.
Citește pe Antena3.ro
Printre jandarmi, mai vioi ca toti, Campu. Cum, care Campu? Daniel, cel care-a incasat glontul in mana, la biserica din Pristina. Pe langa automatul âmade in Cugir" si Glock-ul de 9 mm, poarta cu mandrie pusca de vanatoare de 12, confiscata, pesemne, de jandarmi de la vreun braconier. E ca un serif, are o barbuta vigilenta, stil cioc si poarta basma innodata in jurul tamplelor. Are niste polite de platit si nu cred sa mai vada cu ochi buni vreo teava de arma indreptata spre el. Miercuri noaptea, a dat de Dumneaei, cumatra cu coasa, a pacalit-o si i-a ranjit in fata. Daca n-avea statia radio atarnata la piept, glontul ricosat din mana ii intra in gat si-o mierlea la sigur. Cu el si cu tovarasii lui, depanam povesti proaspete de razboi.
Sa-ti respecti dusmanul
E o regula de bun simt. Sa nu-l intrebi niciodata pe un luptator daca a impuscat pe cineva. Asta nu se intreaba si nu se spune dar, la dracuâ, au crapat vreo 30 de albanezi si nu s-au impuscat singuri. Despre adversari, subofiterul Campu, tintas de elita, are cuvinte de apreciere. La fel si capitanul Velicu, alt barbos cu cioc, manuitor de pusca de vanatoare (doar cu alice de cauciuc, care dor dar nu omoara). Velicu e un dur, nu degeaba camarazii ii zic âPorta", cunoscatorii lui Sven Hassel stiu de ce.
âAlbanezii astia au facut razboi pe pielea lor, ne zice unul dintre interlocutori. A iesit unul, in fata noastra, in mijlocul strazii si a tras cu AM-ul. Nu la gramada, metodic, doua-trei focuri la o rafala. Am deschis foc de acoperire, ne-am imprastiat. Pleoscaiau gloantele lui in asfalt, printre noi. Am facut semnul acela cu degetele si, de cum a aparut iarasi, am tras din patru locuri in el, din dispozitiv «in stea». Nu stim ce s-a mai intamplat cu franctirorul, dar n-a mai tras un glont dupa aceeaâ¦"
Pacat de icoane!
Baietii nostri stiu sa-si pretuiasca adversarii: âFinlandezii sau poate danezii au dat o grenada intr-un cuib albanez, cand focul era-n toi. Au dat-o, sa ma scuze, ca ageamiii. Au scos cuiul si-au aruncat-o. Ei bine, cineva de dincolo, un smecher mare, fara indoiala, a luat-o de pe jos si le-a trimis-o plocon inapoi, gata sa-i faca terci. Apoi, nu te supara, iti trebuie ceva sange-n⦠instalatie sa vezi cum a aruncat-o, sa o prinzi si sa-i dai drumul de unde-a venit".
Noaptea trece cu povesti. Nu stiu cui ii pare rau ca miercuri, la Pristina, n-a salvat o data cu popa si cele cinci familii ascunse in pivnita bisericii, niste icoane frumoase de-ti venea sa te opresti in loc si sa le saruti. Pentru jandarmii nostri, vietile oamenilor au avut mai mare pret decat icoanele. Daca n-ar fi fost atat de loviti din toate partile, daca n-ar fost sub foc si cu raspundere pentru vietile sarbilor, le-ar fi scos din foc. Asa, icoanele Sfantului Nicolae si ale Precistei au ars, cu tot cu biserica. âIn fond, mai zic baietii nostri, erau niste unii care filmau si chiar ne-a fost teama sa nu aparem pe vreun post tv drept jefuitori de biserici."
Alarma pe post de mic dejun
Timpul se scurge fara incidente. Misiune de rutina - zice Velicu, alias âPorta". Bine, bine, dar daca vin peste noi rutina se transforma intr-un bucluc cat casa. Aici, in Kosovo, rutina nu exista. O misiune care incepe bine se poate temina prost si viceversa. Baietii ii asteapta pe argentinieni sa-i schimbe. Sunt in picioare de o zi jumate si, in fond, pe ei nu i-a castigat nimeni la barbut. Mai sunt multi soldati in zona, dar comandantilor cei mari, de la UN, au inceput sa le placa romanii. De ce sunt atat de cautati ai nostri, ne-am dumirit pe deplin a doua zi, sambata. S-au intors din misiune pe la 7, baietii alaturi de care am fost noi peste noapte. I-am pacalit cu vreo trei ore mai devreme, asa incat am izbutit sa atipim in caldura prietenoasa a infirmeriei.
Da buzna unuâ peste noi, parca nici nu adormisem, zicand ca-i alarma si gasca s-a strans iar la Goradzevac. Deprinderile din militarie nu se uita. In cinci minute eram in masina, gonind sa-i ajungem pe jandarmi din urma, sa âocupam loc" in dispozitiv. Ni se striga din poarta: âStati sa mancati ceva, sa beti un ceai ca o sa cheauniti pana diseara". Nu e timp.
Ingenunchi in toiul luptei
Baietii se instalasera, isi pregatisera armamentul, prin statie umblau vorbe ca se strang albanezii sa vina catre noi, sa puna in practica ceea ce urma sa se intample azi-noapte: sa parleasca biserica si sa dea iama in sarbi. Prin trupa freamata bucuria. Blindatele se dau deoparte si lasa sa treaca⦠un nor de praf. In miezul norului, doua tancuri italiene. Asta e bine: KFOR planteaza dispozitiv in fata noastra, asa ca s-ar putea sa scapam de balci. Ne survoleaza un elicopter american. Teava mitralierei se roteste urmarindu-ne. âStai linistit, zice capitanul Velicu, nu ne tinteste, e legata la casca pilotului, ce vede el, vede si ea." Jumate din trupa e uda la propriu, si-am inteles repede de ce: a iesit direct de sub dus. Va sa zica, astia n-au apucat sa puna conrnu-n perna dupa veghea de noapte. Si sunt proaspeti ca trandafirii, copilarosi de zici ca merg la meci.
FRATI DE ARME. Sosesc iarasi argentinienii, sa ingroase randurile. Se inteleg tare bine cu romanasii. Comandantul, colonelul Zoltan Balint, ne explica de ce se sunt pe aceeasi lungime de unda: âNoi, polonezii si argentinienii, suntem cam la fel. Dintr-o bucata - ori la bal, ori la spital! Cand intram in multime, se face vartej in jurul nostru. Polonezii sunt bravi barbati: esti mandru sa te bati cot la cot cu ei. Au cam acelasi stil, direct, fara fasoane, aceeasi tactica, in plus nu le place sa dea inapoi". Balint e un urs. A dus greul la cam tot ce-nseamna lupta de strada in Romania, incepand de dupa Revolutie, cu mineriadele si tot tacamul. In Kosovo a venit cu ai lui acum o luna. Norocosi, apucasera ca cunoasca locurile cat de cat si avea vreo cinci baieti veterani, care-au fost si-acum doi ani. Argentinienii erau cu nadragi-n vine cand a inceput zavistia: sosisera de-o saptamana, inca nu se dumirisera unde vine Kosovo pe harta.
OBICEI CIUDAT. Vorbe bune au militarii nostri despre toti colegii lor din forta multinationala. Totusi, anumite ciudatenii nu pot fi trecute cu vederea. Cum a fost, de pilda, la Mitrovita, cand contingentului pakistanez i-a trecut pe loc cheful de lupta cand s-a auzit glasul muezinului din moscheie, la sase seara. Au rupt randurile, lasand flancul descoperit, s-au intors cu fundul la combatanti, si-au intins covorasul si vreme de zece minute s-au pus pe temenele, spre lauda lui Allah si a profetului sau Mahommed. Cat despre indieni, umbla vorba ca indata ce se imprimavareaza or sa umble pe dealuri, cautandu-si vietuitoarele preferate (si sasaite) sa le gateasca in stil traditional.
In numele Romaniei
Prin statie o veste proasta: se puneau la cale doua-nmormantari: la Iablovita si la Novo Selo. Si a picat ca porcul, se comenteaza, tot azi or sa-i ingroape pe copiii inecati, de la care s-a iscat iuresul. Trec orele, se face vreme de plaja, vestele antiglont si tot harnasamentul poposesc pe iarba, vine vestea ca inmormantarea copiilor de la Mitrovita a fost amanata de americani.
Cu paiu-n guraâ¦
Facem politica pe iarba, impreuna cu un colonel francez caruia-i admiram dotarea. Au frantujii niste bunaciuni, Heckler & Hoch, dar jandarmii spun ca scula de la Cugir, de 9 mm, facuta de un maistru pensionar, e mai buna, chiar daca arata cam necioplit. Argentinienii ne dau sa bem âmate", un fel de ceai care, nu stiu de ce, se bea cate doi-trei la acelasi pai. Bagam fara prejudecati botul in paiele din care-au supt sud-americanii. Bun ceaiul ala, dar e mai mult decat un ceai, avem sa aflam dupa ce ne-nvioram: e facut cu frunze de coca. Yam-Yam! Ne zic ca au avut oarece probleme la vama cu frunzulitele de coca, dar le-au rezolvat la nivel inalt.
Politica locala
Se pare ca dumnealor, kosovarii, si-au cam atins scopul. E clar ca tulburarile de marti-miercuri-joi n-au fost intamplatoare. Americanii anuntasera ca nu mai baga bani in pardon de expresie, poponetul puturosilor de albanezi si intentioneaza sa âsubtieze" efectivele. âAsa, s-au gandit capetele patrate de la Pristina, vi se pare ca-i liniste, hai sa suflam noi putintel in carbuni, ca va vine mintea la cap." Si le-a venit. In loc sa imputineze trupele, le-au ingrosat. Si curge din nou cu bani in Kosovo. Bizara chestie: ocupatii sa traiasca pe spinarea âcotropitorilor" care-i hranesc sa stea cuminti. Pai numai la baza romaneasca la o suta si un pic de soldati lucreaza, personal auziliar, bastinasi, vreo 90 de insi. Platiti cu bani buniâ¦
Capitanul Filipas ne ajuta sa descalcim politichia. Ne spune ca pe 18 avea misiune sa escorteze doua convoaie cu sarbi adusi la locurile de bastina. Va sa zica, se pregatea intoarcerea âepuratilor" si galagia din ultimele zile a oprit pentru mult timp acest proces.
Strengarii, prietenii jandarmilor
Printre blindate isi fac aparitia copiii kosovari. Doctorul jandarmilor si asistentul - amandoi, painea lui Dumnezeu - ii indoapa pe micuti cu ciocolata si portocale. Strengarii bat mingea printre lazile cu munitie, vreo trei jandarmi mai tineri se pun in poarta. Ii lasam sa se copilareasca, demaram spre Novo Selo, sa prindem inmormantarea. Filipas e grijuliu ca un frate mai mare. Ne da statia portabila Motorola: âDaca aveti probleme, aveti indicativul «pionul Z», va precizati pozitia si venim dupa voi, sa va scoatem". Era sa avem probleme. Ne-a pus dracu sa coboram din masina, sa pozam mortuâ. Cat pe ce sa declansam o mare mizerie, din ignorarea desavarsita a regulilor musulmane. Nici nu stim cum ne-a scos un politist kosovar din mijlocul celor 1.500 de albanezi care deja agitau pumniiâ¦
Catre seara, ajungem in unitate. Jandarmii astia ne cocolosesc. Pana si bucatarul roman (fara de care papica ar avea gust de talpa de pantofi, ca la americani) ne rasfata si ne pune portii mai mari. Se cunoaste standardul NATO: curatenie maxima, apa calda nonstop, hrana consistenta si din belsug, cafea, ceai, suc, apa minerala la discretie. Nu trebuie sa le plangem de mila jandarmilor, si nici infanteristilor romani (care o duc inca mai bine, in tabara italiana). Nu fac foamea, nu-i mananca paduchii. Infrunta insa moartea in fiecare clipa si duc o viata istovitoare, in mijlocul neprevazutului. Si toti sunt de parere ca nu merita sa-ti pui viata la saramura pentru 1.000 de dolari pe zi. Atunci, de ce Dumnezeu o fac, ca doar s-au dus voluntari. Ei bine, sa nu zambiti, baietii astia, de la colonelul Balint pana la sergent, sunt chiar patrioti. Nu mimeaza. Chiar li se umfla pieptul cand spaniolii sau francezii spun in gura mare (si noi o confirmam, c-am auzit cu urechile noastre): âNoi alaturi de romani vrem sa mergem in misiune". Iata un secret care-i face acum, pe militarii nostri, cei mai pretuiti ambasadori.
Ne pregatim pentru ziua de duminica: erau asteptati oaspeti din tara, trebuia sa vina echipament proaspat. Ne intretinem in unitate cu un politist roman. Saracuâ Alex! Nu vrea publicitate in jurul lui si are dreptate. Albanezii i-au dat foc miercuri la casa. Locuia printre sarbi. A ramas pana si fara periuta de dinti. L-au primit jandarmii si i-au dat gazduire. Maine pleaca in tara. I-a expirat mandatul. Ia cu el amintiri de nestersâ¦
COSMIN BABII
VALENTIN ZASCHIEVICI
