Ultima noapte a generalului Milea

Pentru Vasile Milea, 21/22 decembrie a fost ultima noapte de viaţă. Pentru bucureşteni a fost "noaptea baricadei". Noapte în care, fără să ştie că mai are foarte puţin de trăit, ultimul şef comunist al Armatei a coordonat personal reprimarea manifestanţilor decişi să reziste cu orice preţ în centrul Capitalei, lângă Hotelul Intercontinental.

Puterea nou-instalată la Bucureşti l-a declarat erou pe fostul ministru Vasile Milea, la foarte scurt timp după fuga Ceauşeştilor. Sub ce motiv? Nu ni s-a spus nici atunci şi nu am aflat-o nici în anii care au trecut de la moartea sa şi până în ziua de astăzi. Este erou şi gata! Când toată ţara mai era încă angrenată în straniul război dus contra "teroriştilor" neidentificaţi, Milea a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite unui erou, iar numele său a fost dat câtorva bulevarde din toată ţara.

Abia în anii care au urmat, mărturiile unora dintre cei care au fost implicaţi, într-un fel sau altul, în acele evenimente tragice au pus cu adevărat în evidenţă rolul activ pe care şi l-a asumat ministrul Milea în momentul în care, fie pentru a-i face pe plac lui Ceauşescu, fie de frică, fie poate doar dintr-un exces de zel, a târât întreaga armată în acţiunile de reprimare a manifestanţilor.

Dacă în perioada 17-21 decembrie 1989, fostul ministru, aflat printre înalţii factori de decizie ai puterii comuniste, s-a mulţumit doar să conducă "de la centru" activitatea eşaloanelor subordonate, în noaptea de 21/22 decembrie, el a coborât pe stradă şi, în plin centru al Capitalei, s-a pus în fruntea dispozitivelor represive şi a condus în mod direct "spargerea" baricadei de la Intercontinental. Mărturiile pe care le vom prezenta, în premieră, descriu un general Milea dur, decis să facă ordine cu orice preţ. Un general aflat foarte departe de cel care este descris ca plângând în hohote, cuprins de remuşcări.


UN MINISTRU FOARTE ACTIV
Activitatea pe linie de comandă şi contribuţia avută de Vasile Milea la reprimarea mişcărilor de protest din perioada 17-22 decembrie 1989 a fost pusă în evidenţă încă din primele luni ale anului 1990, o dată cu declanşarea primelor procese ale Revoluţiei, precum şi a primei anchete privitoare la împrejurările în care a murit fostul ministru al Apărării.

Interogat în legătură cu reprimarea manifestărilor populare de la Timişoara, precum şi la ordinele primite atunci de la nivelul conducerii superioare a MApN, generalul Ştefan Guşă declara la 13 februarie 1990: "În ziua de 17 decembrie 1989, în jurul orei 14:00, gen. Vasile Milea mi-a ordonat să mă deplasez cu un avion militar la Timişoara. M-am deplasat acolo împreună cu generalii V.A. Stănculescu, Mihai Chiţac şi Constantin Nuţă, în scopul «de a pune ordine la Timişoara»". Ordinea pusă acolo, din dispoziţia ministrului Apărării Naţionale, a costat viaţa a peste 75 de timişoreni şi rănirea altor peste 200.


"TERORIŞTII" LUI MILEA
La rândul său, generalul Iulian Topliceanu, fostul co­man­dant al Armatei a IV-a, a relatat în faţa organelor de anchetă: "În seara de 17 decembrie 1989, la ora 23:00, ge­neralul Vasile Milea mi-a ordonat telefonic să procedez la organizarea unor subunităţi care, la indicaţia primului secretar de partid al judeţului, să intervină pentru paza sediilor şi a unor clădiri publice, precizându-mi că se impunea apărarea acestora de atacurile unor «te­ro­rişti veniţi în Cluj din afara ţării», cât şi a unor persoane «turbulente» din interiorul ţării». În legătură cu modul de acţionare, ministrul Milea mi-a spus să constitui şi să alarmez subunităţi de toate armele. Conţinutul acestui ordin, în esenţa sa, mi-a fost transmis de ministrul Milea şi în zilele următoare, cu prilejul unor convorbiri telefonice". Nici la Cluj nu a fost descoperit vreun "terorist" venit de aiurea, dar acţiunile de restabilire a ordinii au costat, doar în oraş, viaţa a peste
25 de oameni.


SUB COMANDA MINISTRULUI
Alături de aceste declaraţii date de personaje aflate la vârful ierarhiei militare exista, de asemenea, şi o mărturie a unui simplu militar în termen, care se referă exact la acţiunea militară violentă, în urma căreia a fost spulberată baricada ridicată de manifestanţi în zona Hotelului Intercontinental. Lucian Claudiu Dumitrescu era, în decembrie 1989, militar în termen în cadrul UM 01305 Bucureşti. El făcea parte din echipajul unui TAB, pe care era ochitor la mitraliere.

Într-o declaraţie dată în anul 1990, fostul soldat relatează: "În ziua de 21 decembrie, aflându-mă în unitate, după mitingul organizat la Piaţa Palatului, s-a dat alarmă. Fiecare dintre noi am primit armamentul din dotare şi muniţia de război afe­rentă, adică 300 de cartuşe. Ne-am îmbarcat pe TAB în jurul orei 15:30 şi ne-am deplasat cu întregul regiment către centrul oraşului. Ajunşi în zona Pieţiei Unirii, am constatat că acolo era adunată foarte multă lume care, deşi demonstra paşnic, a aruncat cu diferite alimente către echipajele noastre.

După lăsarea întunericului s-a primit ordin general de a se trage focuri de avertizare în aer. În acel moment, echipajul din care făceam şi eu parte a primit ordin să se deplaseze cu TAB-ul la Hotel Intercontinental, pentru a ne pune la dispoziţia dlui ge­neral Milea. Ne-am deplasat în acea zonă, până în dreptul intersecţiei cu str. Batiştei. Aici se afla domnul general Vasile Milea, împreună cu foarte mulţi militari, inclusiv ofiţeri superiori. Locotenentul Şerban a coborât din TAB şi s-a deplasat la domnul general Milea pentru a primi ordine. Întorcându-se am înţeles că avem misiunea de a degaja bulevardul de bariera formată de demonstranţi, baricada în care se aflau inclusiv câteva automobile care luaseră foc.

Ne-am îndreptat cu TAB-ul spre baricadă, încercând să degajăm bulevardul de acest obstacol. Din cauza acţiunii unor demonstranţi care au băgat sub roţile vehiculului tot felul de obiecte grele, TAB-ul a rămas blocat. În acelaşi timp, înăuntru a început să pătrundă fum şi cred că TAB-ul începuse să ia foc. În această împrejurare, locotenentul Şerban a coborât din TAB, înfruntând riscul unei ciocniri cu manifestanţii, şi ne-a spus să facem şi noi acelaşi lucru, când vom găsi un moment prielnic, întrucât există pericolul ca muniţia din TAB să explodeze".

Formidabil curajul ofiţerului care, pus în faţa acestui pericol, a ales să-şi salveze doar propria piele şi s-a "orientat" dând bir cu fugiţii şi lăsându-şi subordonaţii să se descurce cum i-o duce mintea. De fapt nu ar fi de mirare ca acel Şerban să fi rămas în cadrul forţelor armate, iar acum să fie unul dintre glorioşii generali care au răsărit ca ciupercile după 1990. Privitor la amploarea dispozitivului aflat în acea noapte sub comanda directă a generalului Vasile Milea, Dumitrescu relatează: "Precizez că pe întreaga lăţime a bulevardului erau desfăşurate forţe ale MApN compuse din militari în termen, ofiţeri şi subofiţeri, TAB-uri şi câteva tancuri. Toţi, inclusiv militarii în termen, erau dotaţi cu pistoale automate. Asta se întâmpla, cred, în jurul orei 24:00".
SFATUL DE TAINĂ
O altă mărturie deosebit de interesantă (deşi nu putem şti cât de completă) privitoare la activitatea mi­nistrului Milea din ultima noapte a vieţii sale este cea a lui Corneliu Bărbulescu. În decembrie 1989, acesta era colonel, şef al Secţiei Cercetare din cadrul Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA). Acesta relatează că, în după-amiaza de 21 decembrie '89, a primit ordin de la viceamiralul Dinu Ştefan, şeful DIA, să se prezinte la generalul Nicolae Eftimescu, şeful Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major. Acesta i-a cerut lui Bărbulescu să plece, împreună cu alţi trei ofiţeri din cadrul Direcţiei, la sediul CC al PCR, unde să se pună la dispoziţia ministrului Vasile Milea.

Ajunşi acolo, cei patru militari s-au întâlnit cu generalul, în jurul orelor 17:00-18:00. În scurt timp, ministrul le-a indicat tuturor misiunea pentru care veniseră acolo. "Trebuia să fixăm pe o hartă a Bucureştiului, mai exact spus, un plan director al Capitalei, poziţiile ocupate în timp de masele de protestatari care se aflau spre zona centrală. Informaţiile urmau să ne fie transmise telefonic, noi marcând pe plan poziţiile acestora, astfel ca ministrul să cunoască permanent situaţia din teren. Când ne-a dat acest ordin, ministrul era îmbrăcat în ţinută militară, dar neînarmat. În ceea ce priveşte starea psihică, reţin că era marcat, având mina unui om supărat, frământat de gânduri.

Ulterior, el a venit şi a plecat de mai multe ori din acea încăpere, fără a ne da vreo indicaţie în legătură cu ce anume face şi unde merge. De fiecare dată când revenea, ne mai întreba ce facem, dar fără a se preocupa în mod special de situaţia din teren aşa cum începusem să o marcăm noi în planul director.

În jurul orei 24:00, în biroul în care ne aflam a venit viceamiralul Dinu Ştefan, care se prezentase la ministru pentru a-i aduce unele documente. După puţin timp, au sosit şi generalul Iulian Vlad şi Silviu Curticeanu. La o masă separată de a noastră şi pe un ton scăzut, aceştia au lecturat mai multe dintre documentele aduse de viceamiralul Dinu. După 35-40 de minute, viceamiralul a plecat, după care din încăpere au ieşit şi generalii Vasile Milea şi Iulian Vlad, precum şi Silviu Curticeanu" (n.r. - Este deosebit de ciudat că despre această întâlnire de taină nu au pomenit nici un cuvânt nici viceamiralul Dinu, nici generalul Iulian Vlad şi nici Silviu Curticeanu).


"I-AM TERMINAT!"
La un moment dat, ieşind din birou, ofiţerul a văzut-o pe Elena Ceauşescu, care se plimba nervoasă pe unul dintre holuri. "Atunci l-am văzut pe generalul Hortopan, care se îndrepta către Elena Ceauşescu. În mod evident acesta venea din afara sediului CC al PCR. Ajuns lângă aceasta, Hortopan i-a raportat: «I-am terminat! I-am dus pe toţi până la Piaţa Unirii». Elena Ceauşescu nu a avut nici o reacţie verbală şi a continuat să se plimbe pe hol.

" Am atenţionat mai sus că declaraţia acestui ofiţer trebuie privită cu o oarecare rezervă. Şi aceasta deoarece s-ar părea că el se teme încă pentru pielea lui, motiv pentru care nici acum nu pare dispus să spună până la capăt lucrurilor pe nume. Deşi era şeful uneia dintre cele mai importante secţii din cadrul DIA, funcţie în care, în mod normal, ar fi trebuit să ştie absolut tot ce se întâmplă cu militarii dislocaţi prin oraş şi cu ce anume se ocupă ei concret acolo, Bărbulescu se exprimă de parcă ar fi aflat doar câte ceva, de la "Radio-Şant" şi nu din cele mai informate surse de care dispunea Armata în acel moment.

"Mai vreau să arat că până la miezul nopţii auzisem dinspre Piaţa Universităţii salve de armă, inclusiv automată, şi îmi dădusem seama că trupele făcuseră uz de armă. Nu ştiam, până la plecarea mea din sediu (într-o scurtă misiune ordonată de ministrul Milea), dacă se trăsese în oa­meni sau fuseseră doar focuri de avertisment. După ce am ieşit în Bulevardul Băl­cescu, din dreptul Sălii Dalles şi până la Piaţa Universităţii, pe carosabilul acestuia am văzut nenumărate resturi meta­lice provenite de la baricada care fusese înlă­turată. De asemenea, am văzut pompierii militari care, cu furtunurile în funcţiune, curăţau carosabilul spălându-l. Pe asfaltul carosabilului am văzut multe urme de sânge." Probabil că doar în acel moment a înţeles şi Bărbulescu, şeful secţiei cercetare din cadrul DIA, ce a vrut să spună generalul Hortopan când i-a raportat Elenei Ceauşescu "I-am terminat!".


NEGRU DE SUPĂRARE
Bărbulescu relatează în continuare că Milea nu a mai apărut în biroul lor decât în dimineaţa de 22 decembrie, foarte devreme. Îmbrăcat cu aceeaşi ţinută militară pe care o purtase în cursul nopţii, Milea nu a venit nici să dea vreun ordin, nici să verifice "planul director" la care ofiţerii munciseră toată noaptea. Aproape imediat după venirea lui, în încăpere a sosit Silviu Curticeanu, care, spunându-i "Vă caută şeful", l-a anunţat că este convocat la Ceauşescu.

Întrevederea cu şeful statului a durat foarte puţin. "După câteva minute, ministrul s-a reîn­tors. În acel moment era negru de supărare. Ni s-a adre­sat impersonal cu următoarele cuvinte: «Daţi ordin trupei, nu trage nimeni în populaţie». După ce o noapte în­treagă făcuse tot, dar absolut tot posibilul să-i anihileze pe manifestanţii din oraş, acest ultim ordin, care ar fi trebuit să marcheze un semn de revoltă faţă de ordinele inumane primite de la superiorii săi din ierarhia po­li­tică, a fost doar un gest inutil, venit prea târziu şi nepus în practică de cei cărora le era adresat.

Căci iată ce re­la­tează ofiţerul Bărbulescu: «Întrucât nu înţele­geam de ce să transmitem noi acel ordin şi nici prin cine anume şi cu ce mijloace, nici eu şi nici ceilalţi trei ofiţeri nu am făcut vreun demers în sensul ordinului dat de generalul Vasile Milea şi am rămas mai departe în res­pec­tiva încă­pere». Acela a fost probabil ultimul ordin pe care l-a mai dat ministrul Vasile Milea. Glonţul plecat din ţeava unui pistolet «Carpaţi» avea să-i curme viaţa peste mai puţin de două ceasuri."


CU RESPIRAŢIA LUI STĂNCULESCU ÎN CEAFĂ
Silviu Curticeanu a încercat să facă un soi de analiză psihologică a ministrului Vasile Milea în raport cu împrejurările cărora acesta a trebuit să le facă faţă în ultimele zile de viaţă. El afirmă: "Personal, nu pot să fac aprecieri asupra împrejurărilor concrete în care a survenit moartea generalului Milea. Apreciez însă că asupra ministrului s-au exercitat presiuni deosebite de natură psihică de Nicolae Ceauşescu, presiuni care l-au pus, la un moment dat, într-o situaţie disperată, fără ieşire. Acesta avea reprezentarea că poate fi făcut vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat în stradă în acele momente, la Timişoara şi la Bucureşti, concomitent el putând fi considerat şi trădător de Ceauşescu pentru neexecutarea ordinelor primite sau executarea lor incompletă".

Această ipoteză nu poate fi exclusă. Dacă, cu doar câteva zile înainte, ameninţarea cu trimiterea în faţa Curţii Marţiale şi a plutonului de execuţie, cu care fusese atenţionat alături de Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad, ar fi putut fi doar o simplă tentativă a lui Ceauşescu de a-şi arăta "muşchii politici", tentativă care nu i-a prea speriat pe ceilalţi doi, perspectiva de a fi schimbat din funcţie cu Stănculescu, cu toate consecinţele care ar fi decurs din această "rocadă", s-ar fi putut să-i pară lui Milea cu mult mai greu de suportat.