Aproape de Dumnezeu - Comoara blestemata

La sase kilometri mai sus de Olanesti, in drum spre Valcea, pe o strada asfaltata in urma cu cel putin 20 de ani, si-apoi strabatand alte cateva sute de metri de drum forestier, pe partea dreapta cum urci cu masina se inalta micutul Schit Sfant al Iezerului.

La sase kilometri mai sus de Olanesti, in drum spre Valcea, pe o strada asfaltata in urma cu cel putin 20 de ani, si-apoi strabatand alte cateva sute de metri de drum forestier, pe partea dreapta cum urci cu masina se inalta micutul Schit Sfant al Iezerului.

Am descoperit la locasul reconstruit de Sfantul Antonie, dupa o perioada tulbure, acea Romanie care mi-e draga. Care imi aduce aminte de copilarie, de excursiile cu bunicii la manastirile din Moldova si pe Valea Oltului. Din Olanesti, statiunea izvoarelor sulfuroase si semitermale, pornesti cu masina inspre Ramnicu-Valcea. O tii drept pe un drum serpuit, care coteste de suficiente ori incat sa regreti ca ai apucat sa iei masa inainte de a sti la ce te inhami.

ATENTIE LA MASA! Daca te afli in dreapta soferului sau pe bancheta din spate, esti norocos. Pretutindeni in jur, padurea, luminisurile, linistea, frumusetea uitata de lume te imbata. Iti doresti subit sa nu mai vrei sa ai de-a face cu orasele aglomerate. Drumul serpuieste, nu te lasa sa respiri, iti simti inima in gat. Emotiile te napadesc. Ce poate fi mai frumos decat sa te intorci acolo de unde ai plecat, in inima codrului, in bogatia naturii?

Patru kilometri de strada de munte, roasa de vreme, si alte cateva sute de metri de drum pietruit, forestier, se strabat usor cu o masina de teren. Rapa din partea dreapta nu este strajuita. Noroc ca nu ai grija volanului si ca, la nivelul ochilor, pericolul nu pare atat de mare.

SECRETUL. O troita pe partea dreapta, plasata in fata unui gard de un alb stralucitor, te intampina cu dragoste. Este intrarea in Schitul Sfant al Iezerului, una dintre cele mai izolate sihastrii din Nordul Olteniei. O fatuca imbracata in haine calugaresti ne spune, pe o voce suava, ca schitul a fost ctitorit de voievodul Mircea Ciobanul si de sotia acestuia, doamna Chiajna, in anii 1552-1553, pe locul unor ruine. Legenda spune ca, la temelia schitului, voda a ingropat un cazan cu aur, pentru ca, atunci cand locul avea sa fie cotropit si distrus de navalitori, localnicii sa aiba bani pentru a recladi locasul. Voievodul a cerut oamenilor sa tainuiasca secretul, pentru a nu se duce in lume vestea aurului ascuns.

Credinciosii au transformat locul intr-o mare obste monahala. Traiau aici, la inceput, cam 300 de calugari. In creierii muntilor, in mijlocul padurii, schitul voievodului si al sotiei acestuia era pozitionat strategic. Cotropitorii si neavenitii nu aveau ce cauta aici. Nici n-ar fi gasit drumul, ascuns printre copacii seculari, pe o carare de munte intortocheata, flancata pe ici, pe colo de crengile aduse ale copacilor.

FECIORUL PAGUBOS. Povestea se intortocheaza si ea o data cu trecerea vremii. Mircea Voda Ciobanul si doamna Chiajna aveau doua fete. Pe cea mica au maritat-o repede cu un baiet de prin partea locului. Fata cea mare insa a ramas singura. A fugit de-acasa, a traversat muntii si si-a gasit acolo, in tara ungureasca, un nemes pagan. Cea mai dulce razbunare, in mintea ei, era praduirea averii tatalui. Afland vestea bogatiei de dincolo de munti, din inima padurii unde se adaposteau voda si sotia acestuia, tanarul ungur si-a luat o oaste, a venit la Iezer si i-a ucis pe toti cei 300 de calugari de aici. I-a taiat bucati si a transformat totul in ruine. Corpurile ciopartite ale oamenilor au fost ingropate de locuitorii dintr-un sat apropiat, iar lotul de pamant pe care s-a aflat schitul a capatat numele de "Crucile mosilor".

Istoria si-a urmat cuminte cursul. La 200 de ani dupa macel, la ruinele de la Iezer a poposit cuviosul Antonie, un batran negustor, in varsta de 64 de ani, venit de prin partile aromane. Fusese trimis aici de episcopul Ilarion al Eparhiei Ramnicului, pentru a incerca ridicarea unei biserici. In cativa ani, Antonie a construit aici, la Iezer, o obste monahala dupa modelul celor de la Muntele Athos. La 600 de metri la est de schit, Antonie a cioplit in stanca o bisericuta si, putin mai sus, o chilie in care avea sa-si gaseasca sfarsitul in 1720.

MAICUTELE DE LA IEZER. In 1948, la manastire au fost aduse cateva maicute de la Saracinesti, o localitate din apropiere. Astazi, ele sunt doar 30 in 15 camarute inguste. Unele calugarite sunt tinere, chiar foarte tinere - au doar 18 ani - , altele mai in etate. Toate s-au dedicat trup si suflet vietii monahale. Cine vrea sa plece e liber s-o faca. Maicutele se gospodaresc singure, iar din cand in cand coboara la oras pentru aprovizionare. "Ne luam cartofi, varza, ce ne trebuie pentru bucatarie", ne spune o maicuta cu crestetul acoperit de un val negru. Are un pansament pe obraz si ne spune, usor jenata, ca nu vrea sa fie fotografiata, pentru ca nu este in hainele ei bune. Vorbeste frumos, cu caldura, familial. Ne ureaza drum bun si se lumineaza la fata cand ne aude cat de incantati suntem.

PUTEREA DIVINA
"Tragic trecut a avut manastirea asta. Si cand te gandesti ca Mircea Ciobanu a fost manat de ganduri bune. Dar lacomia perverteste sufletul oamenilor. Si setea de razbunare distruge totul in cale. Creatorul nu a lasat insa sa se piarda acest loc"

VOCATIE
"Viata in orice manastire inseamna si momente de cumpana, iar iarna avem de infruntat si greutatile vremii, dar… nimeni nu este tinut in lanturi aici. Sta doar cine simte ca aici ii este locul. Dragostea pentru Domnul nu se construieste cu de-a sila"