x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Gunoaiele Apusenilor

de Adrian Mogos    |    17 Iul 2008   •   00:00
Gunoaiele Apusenilor
TURISM ROMĂNESC Aria protejată, sufocată de peturi
Peste 40.000 de drumeţi bătătoresc anual potecile Parcului Natural Munţii Apuseni, în special în zonele de interes turistic. Din păcate, în urma lor rămîn tot munţi. De gunoaie. Care nu sînt strînse niciodată pentru că din punct de vedere economic nu rentează. Lor li se adaugă proiecte imobiliare de amploare care se învîrt în jurul legii.


Parcul Natural Munţii Apuseni a fost declarat arie protejată prin lege abia în martie 2000, limitele sale fiind stabilite la mai bine de trei ani distanţă. În 1928, Emil Racoviţă a fost primul ca a încercat să determine autorităţile să declare această zonă ca parc, însă prima documentaţie ştiinţifică a acestei zone s-a făcut prin anii ’70, dar prima menţiune ca parc natural s-a făcut abia în 1990, printr-un ordin de ministru.

Necazul face ca acest parc să fie administrat de Romsilva, mai exact de Direcţia Silvică Oradea, în urma unui contract semnat cu Ministerul Mediului. Cine cunoaşte sistemul, ştie că şefii Direcţiilor silvice sînt "dumnezei" locali. Mai mult, Romsilva are ca scop exploatarea lemnului, ceea ce intră în contradicţie cu protejarea naturii. Pădurarii Romsilva taie arbori în parc, într-o perioadă în care exploatarea forestieră este prohibită.

Parcul Natural are o suprafaţă de aproape 76.000 de hectare şi se întinde pe teritoriul a trei judeţe: Alba, Cluj şi Bihor. Apusenii sînt consideraţi ca fiind munţi de o foarte mare complexitate turistică în special datorită aglomerărilor de peşteri sau izbucuri. Tot aici se găsesc primii trei gheţari ca mărime din România, cel mai cunoscut fiind cel de la Scărişoara, celelalte fiind Focul Viu şi Vîrtop. Nu mai puţin de 29 de monumente ale naturii şi 18 rezervaţii naturale se află pe teritoriul Parcului care face parte din Proiectul Phare CBC "Culoar romîno-ungar de conservare a biodiversităţii", dar şi din Natura 2000, reţeaua de arii protejate ale Uniunii Europene. Tot în Apuseni creşte şi singura plantă carnivoră din România.


PADIŞ. Biserica Moţului din Platoul Carstic Padiş străjuieşte o poiană în care pînă nu demult erau cîteva mici cabane. Loc de camping, neamenajat însă conform legislaţiei, Padişul este victima sutelor de turişti, dar şi a unor dezvoltatori imobiliari. Mai sînt şi mici întreprinderi private ai căror proprietari nu au aflat încă ce înseamnă o autorizaţie de construcţie. Pe drumul forestier ce duce spre Ic Ponor se pot vedea cîteva stîni. Acolo SC Compania de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş SRL are un plan imobiliar de amploare. Se vrea construirea unui hotel cu 3.000 de locuri de cazare. Istoria acestei investiţii este ciudată. Există presiuni mari pentru aprobarea acestui proiect, blocat momentan la Ministerul Mediului. Legea spune că în momentul în care se demarează o nouă construcţie ea trebuie să aibă specificul locului. Compania de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş SRL înfiinţată în 2002 şi deţinută în proporţie de 80% de Hafeze Investment Limited din Cipru mai are ca asociaţi pe Cornel Popa, directorul Spitalului Judeţean Bihor şi familia Dreană care avea o mică căbănuţă în Boga, un fost sat de vacanţă de la poalele Platoului. În urmă cu 4,5 ani s-au făcut mai multe schimburi de terenuri între ei şi localnici, astfel că firma hotelieră deţine acum 80 de hectare în mijlocul parcului. Terenul vizat pentru imensitatea de hotel ce urmează a fi construit se află într-o zonă de protecţie specială şi se învecinează cu o rezervaţie ştiinţifică. Aşadar, orice intervenţie imobiliară este exlusă. Parcul Natural are un Consiliu Ştiinţific alcătuit din cercetători, dar şi un Consiliu Consultativ de Administrare unde se regăsesc ONG-uri, primării din zonă. Proiectul imobiliar al directorului Spitalului Judeţean a trecut de Consiliul Consultativ, însă a fost respins categoric de către cercetători, în ciuda protestelor investitorilor care s-au văitat că au investit pînă acum 2 milioane de euro. Propunerea de staţiune se învecinează cu Molhaşurile de la Izbuce unde sînt mlaştini de altitudine foarte protejate.


PROBLEME. Padişul este ca un şvaiţer: peşteri, carst, izbucuri ceea ce face ca orice intervenţie legată de construcţii să afecteze puternic zona. Paul Iacobaş este coordonator de programe în cadrul Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor care are ca obiectiv managementul ariilor naturale protejate, turismul responsabil şi dezvoltarea durabilă locală. În Oradea mai există şi Centrul Regional de Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni. Pentru aria străjuită de Biserica Moţului, există o campanie: "Un singur Padiş natural". Au existat presiuni pentru schimbarea statutului ariei astfel încît să se poată construi în Parcul Natural, însă această propunere a picat la un singur vot diferenţă, ceea ce ar trebui să-i pună pe gînduri pe şefii Mediului de la Bucureşti. "În decembrie 2007 au avut loc două şedinţe ale Consiliului Consultativ pe această temă. Primăriile din Bihor, Alba şi Cluj de pe arealul Parcului au votat pentru schimbarea statutului. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a fost şi ea pentru, la fel ca şi Consiliul Judeţean Bihor care susţine Compania de Hoteluri. Direcţia Silvică Oradea a fost pentru, în schimb ONG şi două primării din Alba şi una din Cluj care au votat împotrivă. Lor li s-a alăturat Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba", a precizat Iacobaş. Ministrul Mediului ar trebui să-şi cam ia la rost angajaţii care votează pentru distrugerea naturii. Iacobaş, la fel ca mulţi alţi oameni din zonă care luptă pentru păstrarea Parcului, a spus că nu există facilităţi pentru turişti, singurele zone de campare fiind pe Platou şi în Poiana Glăvoi, dar ambele arată dezastruos. Cu toate că nu este permisă camparea în alte zone, aşa-zis iubitorii naturii nu se dau în lături la a-şi ridica cortul care pe unde apucă. Turiştii îşi sting ţigările în "trupul" gheţarului Scărişoara şi îşi abandonează dozele goale de bere peste tot.


LA GRAJDURI. Poiana Glăvoi mai este cunoscută şi ca locul numit "La Grajduri" şi se află la maxim jumătate de oră de mers pe jos de Cetăţile Ponorului. Mai există şi un alt traseu, pe la "Balconae" de unde poţi vedea mai bine hăul Cetăţilor, aproape 200 de metri. Traseul este marcat. De pamperşi, cutii de bere, sticle de plastic. În poiană nu există wc-uri amenajate corespunzător, astfel că ceea ce prisoseşte turiştilor ajunge în rîul care intră în Cetăţile Ponorului. Iacobaş susţine că din cîte cunoaşte nu s-a făcut vreun studiu de poluare a apei care intră în peşteră. La Grajduri s-au amenajat cîteva tomberoane de plasă metalică pentru turişti. Este de prisos să spunem că nimeni nu vine să le ridice de acolo, primarii susţinînd în repetate rînduri că activitatea de colectare a gunoaielor de la La Grajduri nu este rentabilă economic. Astfel că, din cînd în cînd, la sfîrşit de sezon, deşeurilor li se dau foc sau sînt lăsate să se înnegrească. Vulpile şi caii sînt jivinele care mai scormonesc gunoiul în căutarea vreunei bunătăţi.


BANII VORBESC. Din punctul de vedere al lui Paul Iacobaş, problema cea mai mare în ceea ce priveşte protejarea ariilor este faptul că nu există bani de la buget care pot fi atraşi pentru administrarea acestor arealuri naturale protejate. Este nevoie de studii şi cercetări pentru protejare, banii necesari fiind de ordinul zecilor de mii de euro, ceea ce nu e mult şi se poate rezolva cu un pic de ajutor de la bugetul de stat. "Fără bani nu se poate implementa managementul parcului, iar banii nu pot veni din activităţi economice ci numai de la buget, pentru că ariile protejate nu produc bani ci în ele se investeşte. E mai mult o emblemă a guvernanţilor care se laudă în Vest, dar banii lipsesc. Sume mai mari vin de la fundaţii private şi de la Administraţia Fondului de Mediu. Garda de Mediu poate da amenzi pentru că nu se implementează planul, dar nu prea a dat", a spus Iacobaş. Pe de altă parte, există bani din fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii. În Boga, între Padiş şi comuna Pietroasa, fostul sat de vacanţă a ajuns o comună cu peste 200 de numere de casă, mare parte fiind pensiuni sau case de vacanţă, însă nu există staţie de epurare a apelor menajere. La fel şi la Gîrda de Sus, comuna pe teritoriul căreia se află Peştera Gheţarul Scărişoara. Se trage canalizarea, s-au montat hidranţi, dar staţie de epurare ioc. Iar apele menajere se vor duce tot într-un amărît de pîrîu şi de acolo în Arieş.

 

Managementul deşeurilor

Nici oraşul Ştei nu este ocolit de atacul deşeurilor. Oamenii s-au învăţat să arunce în Criş pungile cu gunoi. Pentru a pune capăt acestei stări de fapt, Fundaţia Pro Europa din Oradea a demarat un proiect cu bani proveniţi de la Administraţia Fondului de Mediu. Proiectul a fost finalizat în 2008 şi a costat peste 2,1 miliarde de lei vechi, bani nerambursabili obţinuţi de la instituţia amintită mai sus. Intitulat "Educaţie pentru protejarea mediului înconju-

rător prin acţiuni şcolare şi extraşcolare în şcoală şi comunitate" şi desfăşurat pe o perioadă de un an, proiectul a rămas mai mult cu denumirea pompoasă. Localnicii din Ştei spun că halda de gunoi care răsărise peste drum de autostradă, chiar pe malul rîului, a fost acoperită de natură cu plante, singurul lucru pe care l-au făcut cei de la Fundaţie fiind montarea unui panou de culoare albastră.

 

Peştera Cîmpenească, muşuroi de pet-uri

Peştera Cîmpenească de pe platoul Vaşcăului, aflată între satele Cîmp şi Izbuc, celebră pentru una dintre cele mai mari cascade subterane din Romînia, a devenit groapa de gunoi a localnicilor. Rîul Ţarinii care traversează platoul Vaşcău şi este captat de peşteră aduce cu el tone de gunoaie pe care le varsă în avenul săpat în calcar, adînc de peste 35 de metri. Pe un drum forestier ce se rupe din şoseaua Vaşcău – Deva şi coboară în satul Izbuc, ajungi aproape de gura peşterii. La amiază, păşunea din apropiere e cufundată într-o linişte idilică spartă din cînd în cînd de ţipătul vreunei păsări şi de mugetul animalelor. Urmele albiei rîului, acum pustie de secetă şi împodobită din loc în loc cu gunoaie, şerpuiesc către gura largă a peşterii.

De-alungul anilor în groapa imensă formată în calcar au curs o dată cu apa tone de peturi, resturi menajere şi, în general, orice lucru nefolositor pentru localnici. Pentru că intrarea în peştera lungă de peste 1.300 de metri este posibilă doar cu scări speologice, maldărul de gunoaie a crescut aici ca Făt-Frumos, într-un an cît alţii-n zece. Apa infestată care străbate peştera reapare în Izbucul Boi de la Vaşcău, situat doi km mai la est. În urmă cu doi ani, un grup de alpinişti-ecologişti din Ştei şi Beiuş au intrat în peşteră şi au făcut un film documentar, însă hidoşenia imaginilor nu a mişcat pînă acum cu nimic ignoranţa autorităţilor. De scos gunoaiele nici nu poate fi vorba pentru că accesul este imposibil pentru o firmă de salubritate, însă pentru a convinge sau constrînge sătenii să nu mai folosească rîul pe post de tomberon se putea face ceva. Munţii de deşeuri cresc însă în continuare o dată cu revărsarea apei pentru că angajarea unei firme de salubritate ar presupune o taxă pentru fiecare gospodărie. Peştera nu se află pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, singura responsabilitate avînd-o autorităţile locale. Galeria prin care apa trece prin peşteră se termină într-un loc pe care specialiştii îl numesc "sifon", unde tavanul coboară brusc la şapte metri de oglinda apei. Aici se înfundă şi deşeurile care aproape ajung la plafon. Dorin Lupu, unul dintre alpiniştii care au coborît în peşteră, spune că gunoaiele sînt răspîndite însă peste tot, în unele locuri grămezile ajungînd şi la 10 metri înălţime.

  • Carmen Dragomir, Diana Rotaru


Motiv de mîndrie

"Fără bani nu se poate implementa managementul parcului, iar banii nu pot veni din activităţi economice ci numai de la buget, pentru că ariile protejate nu produc bani, ci în ele se investeşte. E mai mult o emblemă a guvernanţilor care se laudă în Vest, dar banii lipsesc"
Paul Iacobaş, reprezentantul ONG


16 iulie 2008
Jaf fără oprelişti în peşterile României
TRAFIC • Comorile naturale ale ţării sînt devastate de reţele organizate de hoţi, încurajate de vidul legislativ
Pentru că la noi se poate fura orice, manglitori cu studii speologice şi paleontologice au ţintit patrimoniul natural. În peşterile ţării se sapă după bucăţi de fosile care ajung să valoreze mii de euro pe piaţa internaţională. Cumpărătorii autohtoni, mai puţin rafinaţi în gusturi, sînt atraşi cu stalactite şi stalagmite ciordite la comandă, după preferinţe. Din cauza lacunelor legislaţiei, prăduitorii riscă cel mult o amendă. un brand cu care atrage turiştii la poalele Detunatelor.

Prigoana după eoliene
MUNŢII APUSENI Din Ţara Moţilor, energie electrică pentru tot Judeţul Alba
După afaceri cu gunoaie şi televiziuni, Silviu Prigoană vrea să producă şi energie electrică folosindu-se de vîntul puternic din zona Munţilor Apuseni. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, în cîţiva ani toţi locuitorii din judeţul Alba vor fi alimentaţi de la eolienele lui Prigoană.


15 iulie 2008
Ecoturism la Fefeleagul
GREU LA DEAL CU CALUL • Urmaşul fefeleagăi încearcă să atragă turişti la detunate
Urmaşii Fefeleagăi din nuvela lui Ion Agârbiceanu s-au ruşinat generaţii de-a rîndul că au printre înaintaşi o aşa sărăcie de femeie, de care a mai auzit şi toată lumea. Vetălău, un stră-stră- strănepot, face din numele de Fefeleaga un brand cu care atrage turiştii la poalele Detunatelor.

Cocini de lux pe Valea Rîmeţului
BOII ÎNAINTEA CARULUI • Întîi au construit, acum caută să obţină autorizaţii
De cînd e lumea lume, situată în partea central-estică a Munţilor Trascău, rezervaţiei Cheile Rîmeţului nu i-a fost dat să rămînă în vecie aşa cum însăşi natura îi conturase destinul. "Rîmeţi" cu colţi de argint, cu relaţii sau funcţii pe te-miri-unde, şi-au făcut, măre!, nişte case ce se învîrtesc după soare, fără să le pese că otrăvesc totul în jur.

Kronospan, în zodia cancerului
FORMALDEHIDA • Dă locuri de muncă şi otrăveşte vieţile
La Sebeş, oamenii s-au pus de-a curmezişul construirii unei noi fabrici de formaldehidă. Şi braşovenii s-au speriat de posibilitatea de a se îmbolnăvi de cancer şi au protestat faţă de Kronospan. Deşi nu se poate spune cu certitudine că ar exista o legătură directă între substanţă şi boală, cine e dispus să rişte?


14 iulie 2008
Necunoscută nouă, apreciată în Europa
ATENŢIE ● O plantă medicinală din munţii Apuseni, "anonimă" în România, este studiată cu interes de zecile de cercetători străini care vin aici
Arnica Montana este o plantă medicinală înrudită cu muşeţelul şi este încă necunoscută în România. Atît de oamenii de rînd, cît şi de cercetători. Asemănătoare florii-soarelui, arnica creşte în cîteva zone din ţară, însă în Apuseni ea a devenit obiectul mai multor proiecte internaţionale.

Drujba Romsilva păzeşte pădurea
INVESTIŢIE ● Aurul verde a ajuns aur galben la gîtul şi mîinile pădurarilor şi şmecherilor
O parte a pădurii Parcului Natural Munţii Apuseni se află, nefiresc, sub administraţia Romsilva. La faţa locului l-am găsit
pe pădurar, în fruntea tăietorilor de lemne. Evident, nu era vorba de copaci însemnaţi pentru "recoltare". Pentru indiscreţia noastră am fost bruscaţi şi cît pe ce trimişi în vizită la spital.

12 iulie 2008
Ceahlău - Panaghia popească de la Toaca
În ditamai Parcul Naţional Ceahlău, pe ditamai vîrf Toaca, ditamai Mitropolia Moldovei şi Bucovinei construieşte ditamai clădirea sub pretextul modernizării unor chilii pentru călugări.

Purgatoriul de la Roşia Montană
TIME OUT ● Unii roşieni vor şi cu banii în buzunare, şi cu sufletul în rai
Ca să stoarcă sume cît mai mari de la compania Roşia Montană Gold Corporation, care vrea să exploateze aurul cu cianuri, localnicii şi-au plantat pomi fructiferi pe care s-a plătit regeşte şi şi-au construit cabane pe care au luat bani cît pe o vilă.

Zlatna – bătută de noroc
CurĂŢenie cu ŢÎrÎita Într-o parte ecologizăm, iar în alta poluăm
Minele de aur şi combinatul de cupru au adus Zlatna de-a lungul anilor în pragul unui dezastru ecologic. Cu puţini ani în urmă, vizitatorii Zlatnei, neobişnuiţi cu aerul îmbîcsit, leşinau pe capete după cîteva ore în oraş. Doamnele se trezeau cu ciorapii găuriţi de la acizii din aer.

Parcul Ceahlău e administrat lamentabil
SCANDAL ● Preşedintele CJ Neamţ promite remedierea situaţiei descoperite de Caravana JN
Oripilaţi de situaţia în care am găsit Parcul Naţional Ceahlău, am tras pe un DVD fotografiile realizate de noi şi i le-am pus la dispoziţie preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu.


11 iulie 2008
Obiectiv strategic străpuns de iubire
PSIHOZA URANIULUI ● Deşi toate instituţiile susţin că radioactivitatea se încadrează în parametri, oamenii se plîng de calviţie, dinţi stricaţi, unghii bolnave şi apă contaminată
Echipa Jurnalului Naţional a testat cît de păzit e un obiectiv strategic. Am pătruns nestingheriţi pe haldele de uraniu de la Băiţa, acolo unde se află şi Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive.

Sometra, zînă neagră cu coasa pe umăr
COPŞA MICĂ ● Joaca de-a responsabiitatea pe sănătatea oamenilor
Autorităţile judeţului Sibiu recunosc situaţia tristă de la Copşa Mică, cauzată de activitatea SC Sometra SA, dar nu fac nimic concret pentru a rezolva problema. Responsabilitatea pentru o decizie concretă este pasată dintr-o parte în alta.


10 iulie 2008
În 1965, localnicii îi spuneau Morga
COPŞA MICĂ ● "ORAŞUL NEGRU" DE PE VALEA TÎRNAVEI A RĂMAS DOAR O POVESTE
Mentalitatea celor din Copşa Mică s-a schimbat în ultimii ani. De cînd numărul angajaţilor s-a redus, Sometra este înjurată din toate părţile.

Despre agricultura cu metale grele
"ÎNCĂPĂŢÎNARE" ● Pariu între oameni şi natura bolnavă
În comunele din jurul Copşei Mici, oamenii se încăpăţînează să practice agricultura. Autorităţile le cer să renunţe la culturile de consum pentru cele tehnice. Ţăranii refuză, preferă să-şi rişte sănătatea şi viaţa decît să renunţe la obiceiurile moştenite.


9 iulie 2008
Pe drumul verde al Maramureşului
TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
"Drumul verde al Maramureşului" este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.

S-o termina hoţia cînd s-or termina pădurile!
VLĂHIŢA-HARGHITA ● O bombă cu fitilul aprins în mijlocul unei comunităţi exasperate
"Aici, în Vlăhiţa, proprietarului îi e frică să meargă în pădure din cauza hoţilor. Ca la noi nu e niciunde în România. Şi nimeni nu face nimic", spune un sătean. Vecinii, roată în jurul lui, dau aprobator din cap şi completeză pauzele făcute de bătrîn.

"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie
HOTĂRÎRE ● Patronul carierei spune că va continua să exploateze marmură din parc "pînă la moarte"
Undeva mai sus de satul Anieş, pe un drum cu şleauri şi pietre, după ce treci de panoul care anunţă că tot ce e în stînga şi-n dreapta aparţine Parcului Naţional Munţii Rodnei, am găsit o mînă de oameni "puşcînd" muntele. Legea interzice carierele pe teritoriul unui parc naţional, dar patronul a găsit o cale de a muta limitele parcului.


8 iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.


7 iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.

Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.


5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.

Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.


4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.

Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.

Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.

3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.


2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.

Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.

Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.

Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.


1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.

Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".

Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.


28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.


27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.

Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.


26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii
Ultima plajă sălbatică a Eu­ropei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.


25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.
×