Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.
Concurată pe piaţa românească de suratele din China, Argentina sau Tanzania, subvenţionată cu 2 lei pentru kilogramul de miere produs (şi asta numai dacă depune mierea la stat), leşinată de la seceta ultimilor ani, albina naţională e o afacere din ce în ce mai anemică.
"Am căpătat drag de albine de cînd eram şcolar. Plecam de acasă cu o felie de mămăligă. În pauză, învăţătorul din sat, care avea stupi, ne alinia pe toţi în curtea şcolii, noi întindeam felia de mămăligă şi ne-o ungea cu miere", îşi aminteşte Valeriu Fulea, din satul constănţean Albeşti. E pensionar şi are cam 90 de familii de albine. Le ţine de drag, căci prea mare profit nu are de pe urma lor. Anul trecut, cînd în Dobrogea a fost secetă mare, că albinele nici nu mai plecau din stup, pentru că nu mai aveau ce să culeagă, a scos 200 de kilograme de miere din toată stupina. Cît să mănînce cei ai casei şi să le dea albinelor peste iarnă. Mai bine a fost în urmă cu doi ani, cînd a scos cam 20 de kilograme de miere pe stup.
ALTE VREMURI… A mers mai bine afacerea în urmă cu şase-şapte ani, cînd statul, prin procesatorii agreaţi, cumpără kilogramul de miere cu cel puţin 8 lei. Acum, în funcţie de localitate, stuparul poate să dea mierea polifloră între 4 şi 6 lei, pe cea de salcîm, între 6 şi 7 lei, iar pe cea de tei, cu 4 pînă la 6 lei. Pentru propolis, procesatorii agreaţi de stat oferă pînă la 165 de lei pe kilogram. Crescătorii de albine pot primi şi subvenţii, însă acestea sînt condiţionate. "Trebuie să ai minimum 50 de familii de albine şi să dai cel puţin 10 kilograme de miere pentru fiecare stup", ne spune Valeriu Fulea. Anul trecut, subvenţia a fost de 1 leu pe kilogramul de miere, anul acesta s-a dublat. Statul mai oferă o subvenţie de 6 lei de stup pentru medicamente, dar pentru asta apicultorul trebuie să ducă factura fiscală pe produsele cumpărate.
Scăderea preţului la miere pe piaţa românească a fost influenţată de importurile din China, Argentina sau ţări africane, care oferă produsul – mai slab calitativ, spun apicultorii noştri – la 50-80 de eurocenţi kilogramul.
DIPLOMĂ DE APICULTOR UE. Ca să fie apicultor recunoscut de UE, Valeriu Fulea s-a întors iar pe băncile şcolii şi a dat lucrări şi examene. Avea diplomă de apicultor şi de la şcoala tehnică, făcută în tinereţe, dar aceea nu e pe placul normelor UE. Aşa că a plătit 20 de lei pe un curs şi e apicultor european cu diplomă.
"Am mai dat miere pe piaţă, la particulari, cu 10 lei kilogramul. Ne-a costat 10 lei analiza de calitate la laborator. Vin oamenii şi ne caută acasă, că au învăţat că mierea e bună, dar acum chiar nu aveam de unde să le dăm", spune Valeriu Fulea, cu gîndul la producţia de anul trecut.
Varianta exportului a ieşit din calcule după o păţanie întîmplată în urmă cu cîţiva ani. Un cumpărător din Germania a venit să ia mierea din zona Mangalia. Preţul era bun, aproape dublu decît oferea statul român. S-au adunat mai mulţi producători şi au livrat butoaiele cu miere. Pensionarul din Albeşti spune că a primit banii şi mulţumiri pentru calitatea mierii pe care o livrase, însă germanul care făcuse oferta n-a mai călcat de atunci pe la producătorii din zona Mangalia. O parte dintre apicultori trimiseseră miere de proastă calitate, produsă "pe bandă", după ce hrăniseră din plin albinele cu zahăr şi sirop. S-a mai gîndit familia Fulea şi să ambaleze mierea în recipiente mici de plastic şi să o livreze la hotelurile de pe litoral. Cînd a văzut însă cît costa maşinăria de ambalat şi cutiuţele de plastic s-a lăsat păgubaşă.
PENTRU PASIONAŢI. "Dacă nu ai drag de albine, n-are rost să ţi le cumperi, doar pentru că ţi se par o afacere bună. În urmă cu cîţiva ani s-au pensionat cu ordonanţă mai mulţi din armată. Şi-au cumpărat stupi de albine, că li se părea o muncă uşoară, care aduce bani mulţi. Le-au pierdut repede, pentru că nu ştiau cum să le îngrijească", îşi aminteşte Valeriu Fulea.
Constănţeanul a fost tentat şi să producă mierea ecologică. S-a speriat însă de condiţiile impuse: stupii nu trebuie să fie vopsiţi, tratamentele aplicate trebuie să fie şi ele bio, iar zona din care culeg albinele să nu fie stropită sau tratată cu chimicale. Dacă primele două condiţii ar fi mai uşor de îndeplinit, zone netratate chimic sînt mai greu de găsit, iar vîrsta nu-i mai permite apicultorului constănţean să umble în trashumanţa albinelor, pe care nu le-a mai mutat de doi ani din grădină.
VARIANTA BIO. La albinărit bio s-a încumetat un apicultor din Sălcioara, pe care l-am găsit într-o amiază de dumincă la stupina pe care şi-o aşezase pe lîngă Baia, la coriandru şi flori de baltă.
"Trebuie să raportezi mereu unde eşti cu stupii. Apoi, îţi fac mereu analize la miere. Şi aici, la Ciucurova, unde o dau, şi în Germania, unde o exportă ei", explică stuparul.
Pentru mierea ecologică primeşte 5,5 lei pe kilogram, iar la sfîrşitul anului încă o treime din această sumă, ca subvenţie pentru produsul bio. "Dar subvenţia de la stat o primim numai dacă dăm mierea firmelor alese de ei. Şi minimum 10 kg de miere pe stup. Ca să primeşti subvenţie pentru o vită nu trebuie să dai lapte sau carne la stat. Numai la noi, apicultorii, fac asta", îşi varsă omul oful. "Nu e o afacere, mai ales cu seceta care a fost. Eu am lucrat pe şantier, acum mă ocup numai de albine. Măcar aici sînt stăpînul meu", explică stuparul.
CU BIDOANELE CĂTRE ITALIA. De cînd a înflorit teiul , pădurea de la Ciucurova s-a umplut de stupine. Familia Ivaşcu a venit cu aproape 200 de stupi tocmai din Maramureş. Nici nu vor să audă de predat mierea la stat şi de subvenţia simbolică. Nici de fondurile SAPARD şi de hîrţogăraia pe care le presupune obţinerea lor. Nu s-au încumentat deocamdată nici la stupărit ecologic, pentru că au tot investit în ultimii ani în stupi noi şi maşini pentru care să plătească mai puţine taxe. Oamenii au noroc că în zona din care vin se consumă multă miere. Au deschis propriul magazin, în Borşa, şi au clientelă deja formată. Simion Ivaşcu e singurul bărbat de pe strada sa care nu a plecat la muncă în străinătate. Dar cei plecaţi îi invadează magazinul de Sărbători, cînd se întorc în ţară. "Vin şi cumpără cu bidoanele. Îmi spun că aici cumpără cinci kilograme de miere cu banii pe care îi dau acolo pe un kilogram. Şi nici mierea nu se compară. A noastră e mult mai bună", spune maramureşeanul. Dar mierea nu ia drumul Italiei numai de Sărbători. "Vin bătrînii rămăşi acasă şi cumpără, după care o pun la microbuz şi o trimit la copiii plecaţi în străinătate", spune Simion Ivaşcu.
Grea e însă "excursia" pe care o fac în fiecare vară din Maramureş pînă în Dobrogea. În toamnă se întorc acasă, cu tot cu albine, deşi ar avea la cine să le lase în Constanţa. "Cum să aibă omul încredere în mine cînd cumpără mierea, dar vede că nu am nici un stup acasă? Prefer să mai cheltuiesc şi să-i duc în Maramureş, ca să ştie omul ce cumpără", explică apicultorul.
E grea şi izolarea stuparului în "vacanţa" de vară. "Uneori nu văd zile la rînd nici un om. Şi-mi vine să plec aşa, de nebun, să ies în stradă, doar ca să văd un om şi să schimb o vorbă", zîmbeşte maramureşeanul.
Polenizare
Pe vremea comuniştilor, ca premiu pentru că polenizau zonele în care îşi aşezau stupina, statul asigura transportul stupilor, îşi aminteşte Valeriu Fulea. Acum, nimeni nu mai dă nimic. "Am fost şi noi în străinătate. Am văzut că în Israel primeşti 60 de dolari pe familia de albine dacă le duci şi polenizează o zonă. În SUA, primeşti 100 de dolari. La noi nu numai că nu-ţi dau nimic, dar îţi mai şi cer şpagă în miere, cum mi-a făcut un fost inginer de pe la CAP, pentru că am stat pe terenul lor. Că spun că te-au făcut om, ai scos miere de pe pămîntul lor", spune un apicultor din Sălcioara.Promisiuni... veninoase
Încurajaţi de zvonul de pe piaţă că veninul de albine este foarte căutăt şi se plăteşte bine, mulţi apicultori şi-au cumpărat aparate ca să-l colecteze. Costă cam 100 de euro unul. E o instalaţie destul de simplă, care funcţionează cu o baterie. Albinele se curentează de rama aparatului şi-şi înfig acul într-o foaie de cauciuc, unde îşi lasă veninul. Cauciucul este fin, iar albina nu este sacrificată, pentru că îşi poate trage acul din el. Veninul adunat este răzuit apoi de pe sticla de sub cauciuc şi trebuie păstrat la frigider. O muncă foarte migăloasă, dar ar merita, spun apicultorii, dacă ar primi 60.000 de euro pe kilogramul de venin, aşa cum le-a promis una dintre firmele de la care au luat aparatul. Însă li s-a transmis că trebuie să aştepte cel puţin un an banii pentru veninul pe care-l dau. Şi asta numai dacă el se va dovedi de calitate. "E multă muncă, iar oferta e neserioasă. O să încercăm singuri să găsim o companie de farmacie care să fie serioasă şi să-l plătească sigur", spune Simion Ivaşcu.
Preţuri
O familie de albine (cinci-şase rame) se vinde în funcţie de cît e de productivă, cu 200 pînă la 400 de lei. O ladă în care să o pui costă aproximativ 200 de lei (nouă). Pe piaţă, la particulari, mierea se vinde cu 10-14 lei kilogramul. În supermarket, un kilogram de miere românească porneşte de la aproximativ 15 lei pe kilogram. Mierea mai ieftină este cea din China, cel mai mare exportator mondial în acest moment. Chinezii exportă angro în UE la 50-60 de eurocenţi pe kilogram.Costuri şi pagube
Pînă anul trecut, apicultorii trebuiau să plătească rovinietă pe tot anul pentru transportul stupilor. Şi cum foloseau maşini mari, transportul îi mînca de bani. Nici acum nu e mai uşor – dacă vrei să treci o stupină cu bacul, la Dunăre, de exemplu, te costă 400 de lei. "Un kilogram de miere statul ţi-l ia la acelaşi preţ cu care poţi cumpăra un litru de motorină", atrage atenţia Simion Ivaşcu. Dacă înainte apicultorii se mai lipeau de cei care îngrijeau albinele CAP-ului şi aflau cînd vor stropi avioanele cu chimicale, astăzi e mai greu să controlezi aceste "raiduri". "Noi avem autorizaţie de la Primărie şi în mod normal ar trebui să ne anunţe înainte cu cinci zile de a stropi, ca să închidem albinele sau să ne mutăm la cel puţin 5 kilometri de acea zonă. Nu fac însă de fiecare dată aşa. O dată m-am trezit că mor culegătoarele pe lîngă stup, din cauză că nu ne-au anunţat că stropesc", spune Valeriu Fulea. Medicamentele folosite împotriva bolilor de stup sînt destul de accesibile ca preţ. Majoritatea apicultorilor au renunţat încă dinainte de 1990 la tratamentul cu antibiotice în favoarea Varachetului.27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.
Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.
Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.
26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soarele începe să dezmorţească pofta de viaţă a vietăţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bipede, week-end de week-end, Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub asediu. Sute de oameni se năpustesc asupra pădurii, strivind monumentele naturii sub roţile maşinilor.
Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.
Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii
Ultima plajă sălbatică a Europei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.
25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.
Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.
Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.
24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".
Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.
La Adamclisi, ca în antichitate
DELĂSARE ● Trecutul glorios stă pe aceeaşi stradă cu prezentul indiferent
Unui turist care vine la mare i-ar putea veni ideea, după cîteva zile de plajă, să viziteze anumite locuri ce vorbesc despre istoria noastră. Ruinele din Dobrogea nu spun însă poveşti, iar în apropiere nu sînt amenajate locuri de recreere pentru călătorul obosit.
23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.
Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
